Ambasada SUA la Moscova anunţă că se vede nevoită să-şi reducă serviciile consulare începând din 12 mai
Ambasada SUA la Moscova a anunţat vineri că îşi va reduce serviciile consulare începând din 12 mai din cauza faptului că Rusia a impus restricţii la angajarea de personal local, transmite Reuters.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat săptămâna trecută o lege care limitează numărul angajaţilor locali ai misiunilor diplomatice străine şi ai altor agenţii, şi a ordonat guvernului să întocmească o listă a statelor 'neprietenoase' ce vor fi face obiectul restricţiilor.
'Începând din 12 mai, Ambasada Statelor Unite la Moscova va reduce serviciile consulare pentru a include doar serviciile de urgenţă pentru cetăţenii americani şi un număr foarte limitat de vize de imigraţie de urgenţă pentru situaţii de viaţă sau moarte', a transmis misiunea diplomatică într-un comunicat.
'Procesarea vizelor de non-imigraţie pentru călătorii fără scop diplomatic va înceta', a precizat ambasada.
Această afirmă că acţiunile guvernului rus au obligat-o să-şi reducă personalul consular cu 75% şi că furnizarea de servicii de urgenţă în Rusia poate fi întârziată sau restrânsă din cauza limitării capacităţii personalului de a călători în afara Rusiei.
Ambasada le recomandă cetăţenilor americani aflaţi în Rusia să ţină cont de termenul de 15 iunie impus de guvernul rus, când expiră o prelungire temporară a vizelor, permiselor de şedere şi documentelor de imigraţie.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA anunță o vânzare de arme către Israel în valoare de peste 7 miliarde de dolari
Statele Unite au anunțat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniții și rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâșia Gaza, relatează AFP. Acest contract de armament include vânzarea de bombe, truse de ghidare și rachete pentru o sumă de 6
SUA: Trump l-a însărcinat pe Musk să revizuiască și bugetul Pentagonului
Donald Trump a declarat vineri că l-a însărcinat pe Elon Musk să revizuiască și bugetul Pentagonului, în cadrul misiunii sale extraguvernamentale care vizează reducerea clară a cheltuielilor publice federale, relatează AFP. Statele Unite au de departe cele mai mari cheltuieli în domeniul apărării din lume, iar creșterea buget
Desființarea USAID, una dintre 'cele mai grave gafe din politica externă americană '(Samantha Power)
Desființarea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) de către guvernul Trump este 'una dintre cele mai grave și mai costisitoare gafe ale politicii externe din istoria americană', a apreciat vineri fosta directoare a agenției Samantha Power, relatează AFP. Această decizie 'pune în pericol milioane de vieți, mii
Trump anunță că 'probabil' săptămâna viitoare îl va primi pe Zelenski și va discuta telefonic cu Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că are în vedere pentru săptămâna viitoare o întâlnire la Casa Albă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, transmite agenția EFE.
Trudeau susține că Trump chiar vrea să anexeze Canada, pentru a obține resursele sale strategice
Premierul canadian Justin Trudeau a susținut vineri că președintele american Donald Trump nu glumește când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obține materiile prime și mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenția EFE. Trump și-a exprimat în mod repetat interesul
Suveraniștii europeni din jurul lui Viktor Orban se reunesc la Madrid, cu gândul la Trump
Partidul spaniol de extremă dreapta Vox găzduiește vineri și sâmbătă la Madrid o primă reuniune a principalilor reprezentanți ai 'Patrioților pentru Europa (PfE)', noul grup suveranist creat de premierul conservator ungar Vikor Orban în Parlamentul European, transmite agenția EFE. Întâlnirea, la care printre par
Scholz a vorbit cu președintele interimar al Siriei, promițând sprijinul Germaniei pentru reconstrucție
Cancelarul german Olaf Scholz a promis sprijin pentru reconstrucția Siriei în timpul unei convorbiri telefonice purtate vineri cu președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa, informează dpa. Scholz și al-Sharaa au fost de acord 'că ceea ce este necesar acum este un proces politic incluziv care să permită participarea tuturor sirien
Șeful Pentagonului: 'Diversitatea e puterea noastră', cea mai prostească frază din istoria militară
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a admonestat sărbătorirea - în trecut - a diversității în rândul forțelor armate ale SUA, într-un discurs adresat angajaților de la Pentagon, relatează Reuters. 'Cred că fraza cea mai prostească din istoria militară este 'diversitatea e puterea noastră'', a
'Înapoi la plastic!': Trump va semna un decret împotriva paielor de băut din hârtie
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri pe rețeaua sa Truth Social că va semna un ordin executiv care 'pune capăt promovării ridicole a paielor de băut de hârtie' de către predecesorul său Joe Biden, proclamând, cu majuscule, 'înapoi la plastic', relatează AFP. Liderul de la Casa Albă este un scept
Franța: Lui Sarkozy, condamnat pentru trafic de influență și corupție, i-a fost pusă o brățară electronică de monitorizare
Fostului președinte francez Nicolas Sarkozy i-a fost pusă vineri, la domiciliul său, brățara electronică de monitorizare, pe care a fost condamnat să o poarte prin verdictul în așa-numitul dosar al ascultărilor, transmite AFP. Nicolas Sarkozy fusese convocat la un tribunal din Paris pe 28 ianuarie de un judecător pentru stabilirea termen
SUA: Trump cere desființarea USAID
Președintele american Donald Trump a cerut vineri ca Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) să fie pur și simplu 'suprimată', după ce a suspendat deja activitatea acesteia pentru a reevalua asistența externă a SUA, transmite AFP. 'Corupția (în USAID) este la niveluri nemaivăzute vreodată. Trebuie să o suprimăm
UE trebuie să acționeze pentru a scădea prețurile la energie și a reduce migrația ilegală, spune Donald Tusk
Uniunea Europeană trebuie să acționeze pentru a scădea prețurile la energie și a reduce migrația ilegală, a declarat vineri la Gdansk prim-ministrul polonez Donald Tusk, prezentând prioritățile țării sale pentru președinția semestrială prin rotație a Consiliului UE, în timpul unei vizite a comisarilor europeni, relatează Reuters. P
Liban: Participarea Hezbollah la guvernare, o 'linie roșie' pentru SUA, afirmă un emisar american
Mișcarea Hezbollah nu ar trebui să joace niciun rol în viitorul guvern libanez, a declarat vineri emisarul adjunct american pentru Orientul Mijlociu, Morgan Ortagus, vineri la Beirut, transmite dpa. 'Noi, în Statele Unite, am fixat linii roșii clare că ei (Hezbollah) nu vor putea să terorizeze poporul libanez, iar aceasta inclu
#Ucraina: Armata rusă revendică ocuparea orașului minier Torețk
Armata rusă a ocupat vineri bastionul ucrainean Torețk, oraș care este unul dintre principalele obiective ale actualei ofensive ruse în provincia Donețk din estul Ucrainei, potrivit Ministerului rus al Apărării, relatează agențiile AFP și EFE. 'Operațiunile ofensive conduse de trei brigăzi mecanizate și de unități de voluntari au per
CPI condamnă sancțiunile impuse de Trump personalului său; ONU și țări europene protestează față de decizie
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP. Președintele american a semnat joi un ordin executiv ce interzice intrarea în SUA a conducerii, angajaților și age