SUA: Trump cere desființarea USAID
Președintele american Donald Trump a cerut vineri ca Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) să fie pur și simplu 'suprimată', după ce a suspendat deja activitatea acesteia pentru a reevalua asistența externă a SUA, transmite AFP.
'Corupția (în USAID) este la niveluri nemaivăzute vreodată. Trebuie să o suprimăm', a scris Trump, cu majuscule, pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
'Da, domnule președinte!', i-a răspuns aprobator miliardarul Elon Musk, șeful Departamentului de Eficiență Guvernamentală (DOGE), instituție nou creată de Donald Trump.
Potrivit unei note trimise joi seară personalului acestei agenții, dintre cei circa 10.000 de angajați care lucrează în SUA și în întreaga lume, numai 611 de lucrători esențiali își vor păstra posturile, ceilalți urmând să fie concediați, relatează Reuters. Respectiva notă menționează că aceste concedieri sunt efective începând de vineri, la miezul nopții.
Conform declarațiilor date de mai multe surse agenției Reuters și publicației New York Times, puținii angajați ai USAID scutiți de concedieri lucrează în asistența sanitară și umanitară.
Pe lângă acțiunile pur umanitare, USAID finanța în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activiști și mass-media pentru a promova 'bunele practici democratice', fiind astfel acuzată de susținerea unor cauze ideologice și implicare în acțiuni de destabilizare a unor guverne.
Elon Musk a comparat USAID cu un 'cuib de vipere marxiste (...) care detestă America', în timp ce Trump a spus săptămâna trecută că această agenție este condusă de 'o bandă de nebuni radicali', iar joi el a susținut că fonduri ale USAID au fost folosite pentru sprijinirea 'presei de fake news' favorabile democraților fostului președinte Joe Biden. Mai multe mass-media vizate de această declarație, inclusiv publicația Politico și agenția de presă Associated Press, au respins acuzațiile lui Trump.
Tot joi, două sindicate ale USAID au inițiat o acțiune în justiție pentru a opri concedierile și a suspenda o decizie anterioară a administrației Trump de intrare forțată a angajaților acestei agenții în concediu administrativ. Sindicatele urmăresc să obțină o dispoziție judiciară - mai întâi provizorie, apoi definitivă - care să impună restabilirea finanțării USAID, redeschiderea birourilor acesteia și blocarea oricăror viitoare ordine de dizolvare a agenției.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Desființarea USAID, una dintre 'cele mai grave gafe din politica externă americană '(Samantha Power)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO 'Președinte de doi bani': Trump ripostează la atacurile lui Obama privind lucrările sale de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a reacționat luni virulent la afirmațiile pline de ironie făcute de Barack Obama care a comparat Casa Albă renovată de succesorul său un sediu Cheesecake Factory deschis de Saddam Hussein, relatează AFP. 'Să spui că este un Cheesecake Factory (un lanț popular de restaurante americane, n.red.) arată clar d
VIDEO SUA: Fostul director al FBI James Comey, pus din nou sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a difuzat această informație unei '
#Ucraina: Un mort în urma atacurilor rusești asupra Kievului
O persoană a fost ucisă luni seară la Kiev într-un atac rusesc care a rănit alte opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, adăugând că mai multe facilități medicale au fost avariate, notează AFP. Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete împotriva Ucrainei în ultimele săptăm&acir
VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro
Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu
Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției
Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală
Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar
Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein
Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent
Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia
Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin
Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial
Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen
Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar
Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp
Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul
Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c
Președintele Macron, în prima linie a unei Franțe 'în fierbere' (AFP)
Președintele francez Emmanuel Macron a ieșit luni în prim-plan, estimând că 'nu este normal ca înainte cu șase luni de alegeri prezidențiale', Franța 'să fie în această fierbere' și făcând apel ca scenele de haos din 17 octombrie în numeroase orașe să nu se mai repete 'niciodată', relatează AFP.
Austria amenință cu blocarea aprobării viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034
Austria a amenințat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite luni Euractiv.
Turneul cancelarului german în Singapore, Japonia și Coreea de Sud
Cancelarul german Friedrich Merz a plecat luni într-un turneu diplomatic în Singapore, Japonia și Coreea de Sud, în timp ce președintele Frank-Walter Steinmeir se duce în această săptămână în China, informează AFP. Germania, prima economie europeană, caută să-și diversifice legăturile strategice și comercial














