Sahel: Doi soldaţi francezi ucişi sâmbătă în Mali

Doi soldaţi francezi au fost ucişi şi al treilea a fost rănit sâmbătă în nord-estul Mali într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat, după moartea a trei militari francezi în circumstanţe similare luni, a anunţat preşedinţia Franţei, notează AFP.
Preşedintele Emmanuel Macron a "aflat cu mare tristeţe" despre moartea în regiunea Menaka a "doi soldaţi din Regimentului 2 de husari din Haguenau, sergentul Yvonne Huynh şi brigadierul Loďc Risser", potrivit unui comunicat al Palatului Elysee.
Yvonne Huynh, în vârstă de 33 ani, este prima femeie din armata franceză ucisă în Sahel după intervenţia Serval în 2013. Loďc Risser avea 24 de ani. Amândoi erau angajaţi într-un regiment specializat în informaţii militare.
Sursa foto: defense.gouv.fr
Aceste decese ridică la 50 numărul soldaţilor francezi care şi-au pierdut viaţa în Sahel din 2013 în operaţiunile antijihadiste Serval, apoi Barkhane, a precizat statul-major al armatelor.
"Autovehiculul lor a făcut obiectul unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în cursul unei misiuni de strângere de informaţii", a precizat Palatul Elysee.
Viaţa camaradului lor rănit nu este în pericol, a adăugat documentul.
Emmanuel Macron a salutat memoria celor doi soldaţi, "căzuţi pentru Franţa în timp ce îşi îndeplineau datoria".
El a mai reafirmat "determinarea Franţei în lupta sa împotriva terorismului", la cinci zile după un alt atac mortal contra forţei Barkhane în centrul Mali.
La rândul său, ministrul francez al forţelor armate, Florence Parly, a adus un omagiu "tăriei angajamentului, curajului şi sacrificiului lor de sine". AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Danemarca acuză Rusia de desfășurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda
Serviciile de informații daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP. Postări pe rețelele de socializare în ianuarie susțineau că Karsten Honge, membru al parlamentului danez reprezent&aci
Trump i-a sugerat lui Orban ca Ungaria să iasă din UE, afirmă premierul ungar
Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenție să-și scoată țara din UE, ci dorește să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alți politicieni conservatori pentru a fi 'din nou ce a fost' odinioară, declarație venită după ce premierul liberal polonez Donald Tusk a susținut că șeful guvernului de la Budapesta ar dori ieșirea Ungari
Crimeea va rămâne a Rusiei, declară Donald Trump într-un interviu pentru Time
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată 'va rămâne a Rusiei', afirmând că până și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este conștient de acest lucru, potrivit EFE. 'Crimeea va rămâne a Rusiei. Zelenski înțelege asta și toată lumea înțelege că aceasta [Crimeea] a fost
Funeralii Papa Francisc/ Biden participă la funeralii, dar nu va călători împreună cu Trump
Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, vor participa sâmbătă la Vatican la funeraliile Papei Francisc, cu care fostul lider de la Casa Albă a avut o relație foarte strânsă, a declarat vineri biroul său pentru AFP. Joe Biden și Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent și nu se vor afla în avionu
'Coaliția voluntarilor' pentru #Ucraina: Toate opțiunile rămân pe masă, declară un ministru britanic
Un ministru al cabinetului britanic a declarat vineri că 'toate opțiunile rămân pe masă' în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în cazul unui acord de pace, dar a refuzat să spună dacă vor fi trimise cu siguranță trupe în această țară, potrivit DPA. Ministrul britanic al Mediului, Steve Reed, a afirmat că este nevoie de o
#Ucraina: Discuții în desfășurare la Moscova între Putin și emisarul lui Trump asupra planului de pace propus de acesta
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a fost primit vineri la Moscova de președintele rus Vladimir Putin, pentru discuții asupra planului de pace propus de Trump pentru încheierea războiului din Ucraina, care însă a respins deja împreună cu aliații săi europeni o serie de prevederi ale acestuia, relatează Reuters.
#Ucraina și aliații săi europeni au transmis SUA un document cu contrapropuneri referitoare la planul de pace avansat de Trump
Oficialii ucraineni și europeni au respins săptămâna aceasta unele propuneri din planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina și au formulat contrapropuneri asupra mai multor puncte din acest plan, pe teme care merg de la chestiunile teritoriale până la sancțiunile impuse Rusiei, conform textelor con
Cel mai mare șantier naval olandez, urmărit penal pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei
Justiția olandeză a anunțat vineri că a declanșat urmărirea penală asupra celui mai mare constructor naval al țării, inclusiv pentru încălcare sancțiunilor contra Rusiei, puse în aplicare după declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează AFP. Cu sediul la Gorinchem, lângă portul din Rotterdam, Damen Shipyards face ob
UPDATE Ofițerul ucis în explozia unei mașini-capcană în apropierea Moscovei este un general al Statului Major
Ofițerul superior ucis vineri în explozia unei mașini-capcană în apropiere de Moscova este un general din cadrul Statului Major al armatei ruse, a anunțat Comitetul de anchetă național de pe lângă Parchetul General al Rusiei, care a deschis un dosar pentru 'ucidere' în urma 'detonării unui dispozitiv exploziv improvizat', potrivit AFP
Propunerile de acord de pace pentru #Ucraina prezentate de SUA în cadrul discuțiilor de la Paris (Reuters)
Reuters publică textul unui set de propuneri pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care au fost prezentate oficialilor europeni de către emisarul american Steve Witkoff la discuțiile de la Paris din 17 aprilie. Agenția britanică de presă menționează că a văzut documentul pe care îl publică integral, fără modificări.
#Ucraina: Cinci persoane, printre care un copil, au fost ucise în noi atacuri ale forțelor ruse
Cinci persoane, printre care un copil, au fost ucise în noi atacuri comise de forțele ruse asupra Ucrainei, au anunțat vineri oficialități ucrainene, potrivit Reuters. Trei dintre victime au fost ucise în orașul Pavlograd în urma unui atac cu dronă, a afirmat Sergii Lîsak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.
Polonia va cere probabil Uniunii Europene o derogare pentru cheltuielile de apărare
Polonia va cere probabil săptămâna viitoare Comisiei Europene o derogare de la limitele de împrumut stabilite de UE, pentru a-și menține cheltuielile de apărare la un nivel ridicat în anii următor fără a încălca reglementările europene, a declarat joi ministrul polonez de finanțe, Andrzej Domanski, citat de Reuters. Var
Portugalia marchează a 51-a aniversare de la instaurarea democrației, pe fondul unei polemici
Portugalia marchează vineri cea de-a 51-a aniversare de la instaurarea democrației, pe fondul unei polemici din cauza doliului național decretat pentru moartea Papei Francisc până sâmbătă, ceea ce a determinat guvernul să amâne unele festivități, informează AFP. Decizia guvernului de centru-dreapta de a amâna unele '
Donald Trump se abține în a califica drept ''genocid'' masacrarea armenilor de către Imperiul Otoman
Președintele american Donald Trump s-a abținut joi să califice drept ''genocid'' masacrarea armenilor de către Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, o schimbare în raport cu predecesorul său democrat Joe Biden, informează vineri AFP. Turcia, al cărei președinte Recep Tayyip Erdogan a legat relații str&a
RECTIFICARE Guvernul polonez încearcă să obţină aprobare europeană pentru reforma judiciară
Rectificăm știrea difuzată luni, la ora 11:46, pe fluxurile Politic Ex și Ora Europei, întrucât agenția de presă Reuters a corectat știrea inițială ce conținea erori în titlu și lead. Retransmitem integral știrea în forma corectă. Guvernul polonez încearcă să obțină aprobare europeană pentru reforma