Slovacia: Campania de testare dublă şi carantinare a populaţiei a redus la jumătate rata infectărilor, afirmă premierul Matovic

Campania de testare şi de carantinare desfăşurată de Slovacia în ultimele două weekend-uri a ajutat la scăderea cu mai mult de jumătate a ratei infectărilor cu noul coronavirus, a declarat luni prim-ministrul Igor Matovic într-o conferinţă de presă, transmite Reuters.
Din cei 5,5 milioane de locuitori, Slovacia a testat 3,6 milioane, cu excepţia copiilor mici şi a unor persoane vârstnice, în primul weekend din noiembrie, cei cu rezultate pozitive fiind obligaţi să intre în carantină.
La sfârşitul săptămânii trecute, testarea a fost repetată pentru un număr de puţin peste 2 milioane de persoane din zonele cele mai afectate, rata de infectare dovedindu-se mult mai scăzută datorită măsurilor anterioare de carantină.
Campania din Slovacia a fost urmărită cu atenţie de alte ţări care se luptă cu o resurgenţă a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2.
Luând în considerare districtele în care s-au făcut teste în ambele săptămâni, rata de infectare a scăzut de la 1,47% în primul weekend la 0,62% în rândul celor care au fost testaţi în al doilea weekend, a anunţat Matovic în conferinţa de presă.
Dacă se iau în calcul unele teste suplimentare efectuate în cadrul poliţiei, în cămine de bătrâni şi în companii, runda a doua a produs 13.509 de cazuri pozitive.
'Intrăm într-o iarnă grea. Avem un instrument extraordinar de eficient în testarea antigen care reduce proporţia de persoane infectate cu 58%', a spus şeful guvernului.
Testarea a fost gratuită şi voluntară, dar guvernul a impus o carantină, ce a inclus interzicerea navetei, celor care au refuzat să facă testul.
Oamenii trebuie să aibă la ei certificate din care să rezulte că au făcut testul şi acesta a ieşit negativ.
Campania s-a bazat pe teste antigen ale căror rezultate sunt cunoscute în 15-30 de minute, având însă o acurateţe mai mică decât testele standard PCR.
Guvernul a argumentat că testarea antigen merită făcută şi că repetarea ei reduce probabilitatea unor rezultate fals negative.
Până în prezent, Slovacia a raportat 76.072 de cazuri de infectare - din care 366 de decese - depistate prin teste PCR. Testarea antigen, care a inclus o etapă pilot şi două runde de testare în masă, a identificat 57.462 de cazuri. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia a lansat aproape 90 de drone într-un nou atac nocturn asupra Ucrainei, anunță Kievul
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aer
SUA: Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună
Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile &ici
Război în #Ucraina: Emisarul american Keith Kellogg vorbește de o împărțire după modelul Berlin
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu 'Berlinul după al Doilea Război Mondial', cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a declarat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, relatează AFP. După peste trei ani de la începutul războiului declanșat de invazia rusă de
UE anchetează asupra utilizării datelor personale de către X pentru a-și antrena modelele de IA
Autoritatea irlandeză de protecție a datelor (DPC), care acționează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către rețeaua socială X pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială (IA), în special Grok, relatează AFP. Ancheta se referă la 'datele personale incluse
VIDEO Trump afirmă că este 'într-o formă grozavă' după controlul medical
Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai în vârstă președinte ales vreodată în Statele Unite și care în primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent în privința sănătății sale, a asigurat vineri că este 'în formă grozavă' după controlul medical anual, relatează AFP. 'În genera
Iranul nu poate avea armă nucleară, afirmă Trump în ajunul discuțiilor cu Teheranul
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuțiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP. 'Vreau ca Iranul să fie o țară minunată, mare și fericită. Dar nu poate avea armă nucleară', a afirmat președintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida. Președin
SUA: Un american care a amenințat că îl ucide pe Trump a fost arestat
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Pe contul său de YouTube numit 'Mr Satan, bărbatul a afirmat printre altele că și-a cumpărat ma
Prezidențiale în Polonia: Prima confruntare între candidați
Prima dezbatere între mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din Polonia din luna mai s-a concentrat vineri asupra problemelor de securitate, relațiilor internaționale și migrației, notează AFP. Inițial, dezbaterea urma să-i reunească doar pe cei doi favoriți ai alegerilor, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, candidat al Coaliției
VIDEO Canada afirmă că negocierile comerciale cu SUA vor începe în mai
Canada și Statele Unite vor începe negocierile pentru un nou acord comercial la începutul lunii mai, a confirmat vineri premierul Mark Carney care avertizează că creșterea taxelor vamale impusă de Donald Trump afectează deja economia canadiană, scrie AFP. Aceste discuții trebuie așadar să aibă loc imediat după alegerile legislative
Israel: Armata afirmă că a interceptat o dronă care venea dinspre est
Armata israeliană a anunțat vineri că a interceptat o dronă care se apropia de Israel dinspre est, în timp ce o sursă militară din Iordania vecină a raportat prăbușirea unei drone ale cărei resturi au provocat un incendiu, notează AFP. Nu au fost înregistrate victime. Pe teritoriul israelian nu s-au declanșat sirene
Erdogan: Israelul vrea să 'dinamiteze revoluția' din Siria
Președintele turc Recep Tayyip a acuzat vineri Israelul că încearcă să 'dinamiteze revoluția' din Siria, agitând diviziunile în țară după îndepărtarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP. Israelul 'încearcă să dinamiteze revoluția de la 8 decembrie agitând diferențele etni
Trump îndeamnă Congresul să legifereze pentru ca ora de vară să devină permanentă
Președintele american Donald Trump a cerut vineri Congresului să legifereze pentru a aboli schimbarea orei, astfel încât ora de vară să devină permanentă, informează AFP. 'Camera Reprezentanților și Senatul ar trebui să se activeze puternic pentru a avea mai mult soare la sfârșitul zilei', a scris președintele american pe platforma sa
Zelenski cere încă 10 baterii Patriot și grăbirea formării unui contingent internațional pentru a fi desfășurat în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților Ucrainei în războiul cu Rusia, reuniți la Bruxelles la o nouă întâlnire a miniștrilor apărării, zece sisteme antiaeriene Patriot suplimentare și grăbirea constituirii unui contingent internațional de trupe care să fie desfășurat în Ucraina ca garanție de securitate pentru aceasta &i
Trump cere Rusiei să se 'miște' pentru a încheia războiul cu #Ucraina în care 'mor prea mulți oameni'
'Rusia trebuie să se miște', a transmis vineri președintele american Donald Trump, într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social, în care a deplâns că 'mor prea mulți oameni, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens' în Ucraina, consemnează AFP. 'Un război care niciodată nu ar fi tr
Putin îl primește vineri pe emisarul lui Trump, căruia îi va transmite 'preocupările majore ale Rusiei'
Kremlinul a confirmat vineri că președintele rus Vladimir Putin îl va primi vineri la Sankt Petersburg pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, căruia îi va transmite 'preocupările Rusiei' cu privire la situația legată de Ucraina, relatează EFE. Potrivit purtătorului de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de agențiile