Coronavirus: Un purtător de cuvânt al guvernului de la Beijing sugerează că armata SUA ar fi putut aduce virusul în China

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan, care a fost cel mai puternic lovit de boală, amplificând războiul declaraţiilor cu Washingtonul, relatează Reuters.
China a fost extrem de deranjată de comentariile oficialilor americani care au acuzat Beijingul că a reacţionat prea încet împotriva virusului, care a fost detectat pentru prima dată la Wuhan anul trecut, şi că nu a fost suficient de transparent.
Miercuri, consilierul de securitate naţională de la Casa Albă, Robert O'Brien, a spus că reacţia Chinei la situaţia de urgenţă declanşată de coronavirus a făcut foarte probabil ca lumea să piardă două luni, timp în care s-ar fi putut pregăti pentru răspândirea virusului.
Într-o postare dură, scrisă în engleză pe contul său verificat de Twitter, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a spus că SUA sunt cele lipsite de transparenţă.
"Când a apărut pacientul zero în SUA? Câte persoane sunt infectate? Care sunt spitalele? Poate că armata SUA a adus epidemia la Wuhan. Fiţi transparenţi! Faceţi-vă publice datele! SUA ne datorează o explicaţie", a scris Zhao Lijian.
Acest purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, utilizator activ şi deseori combativ de Twitter, nu a oferit nicio dovadă în sprijinul sugerării că armata SUA ar fi de vină pentru izbucnirea bolii în China.
Anterior joi, un alt purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, i-a criticat pe oficialii americani pentru "comentarii imorale şi iresponsabile" prin care acuzau că reacţia Beijingului la coronavirus ar fi de vină pentru înrăutăţirea impactului global al pandemiei.
Eforturile Chinei de a încetini răspândirea virusului au lăsat timp restului lumii pentru a se pregăti împotriva epidemiei, a susţinut Geng Shuang.
"Dorim ca unii responsabili din SUA să-şi concentreze acum energia pentru a răspunde virusului şi a promova cooperarea, nu pe a da vina pe China", a afirmat el.
Coronavirusul a apărut în decembrie în oraşul Wuhan din centrul Chinei şi în provincia din care acesta face parte, Hubei, unde s-au înregistrat circa două treimi dintre cazurile de până acum la nivel mondial. În ultimele săptămâni însă, marea majoritate a cazurilor noi au fost confirmate în afara Chinei.
Autorităţile chineze consideră că prin măsurile luate în ianuarie şi februarie, inclusiv închiderea aproape totală a provinciei Hubei, au fost prevenite noi focare de amploarea celui din Wuhan şi s-a încetinit răspândirea sa în străinătate.
"Din nefericire, în loc să recurgă la cele mai bune practici, acest focar din Wuhan a fost ţinut secret", a afirmat Robert O'Brien miercuri.
"Aceasta a costat probabil comunitatea mondială o întârziere de două luni", timp în care "am fi putut limita dramatic atât ceea ce s-a întâmplat în China, cât şi ceea ce se întâmplă acum în toată lumea", a fost de părere consilierul Casei Albe. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA evită paralizia bugetară cu sprijinul unor senatori democrați
Statele Unite au evitat vineri la limită paralizia administrației federale, datorită voturilor acordate fără tragere de inimă de câțiva senatori democrați unui text bugetar dorit de Donald Trump, comentează AFP. Bugetul provizoriu, adoptat cu doar câteva ore înainte de termenul limită de la miezul nopții, extinde finanțarea s
Mexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a repetat vineri că se va opune oricărei intervenții militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican, scrie AFP. Ideea a fost avansată de Ronald Johnson, candidatul președintelui Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în Mexic, în cursul u
Starmer îl acuză pe Putin că 'nu este serios în privința păcii'
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat vineri pe președintele rus Vladimir Putin că 'nu este serios în privința păcii', după ce Moscova a exprimat rezerve legate de armistițiul cu Ucraina propus de Statele Unite, notează AFP. 'Nu îi putem permite președintelui Putin să se joace cu acordul propus de președintele (ame
SUA îl declară 'persona non grata' pe ambasadorul Africii de Sud
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat vineri pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite 'persona non grata', acuzându-l în special că îl 'urăște' pe președintele Donald Trump, notează AFP. Ebrahim Rasool 'alimentează tensiunile rasiale, urăște Statele Unite și îl urăște pe
SUA: Trump acuză media care îl critică de practici 'ilegale'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri media americane care critică acțiunile sale că recurg la practici 'ilegale' și că sunt 'corupte', notează AFP. 'După părerea mea, sunt chiar corupți (...). Ceea ce fac ei este ilegal', a declarat el în vizită la Departamentul de Justiție, vizând &ici
#Ucraina: Berlinul critică 'manevra de întârziere' a președintelui Putin privind un armistițiu
Răspunsul lui Vladimir Putin la propunerea americană de încetare a focului în conflictul din Ucraina este 'în cel mai bun caz' o 'manevră de întârziere', a reacționat vineri Ministerul german de Externe, relatează AFP. Diplomația germană se îndoiește de 'interesul serios de a lucra pentru
Zelenski îl felicită pe noul premier canadian și cere consolidarea cooperării dintre #Ucraina și Canada
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat vineri pe noul premier canadian Mark Carney, cerând 'consolidarea cooperării' dintre cele două țări, relatează AFP. 'Felicitări lui Mark Carney pentru preluarea mandatului de prim-ministru al Canadei',
Cancelarul Scholz îl felicită pe noul premier canadian și subliniază 'valoarea' legăturii Germania-Canada în fața 'provocărilor'
Cancelarul german Olaf Scholz l-a felicitat vineri pe noul premier canadian Mark Carney și a subliniat importanța parteneriatului dintre Germania și Canada în fața 'marilor provocări' ale momentului, relatează AFP. 'Tocmai în aceste vremuri de mari provocări este dezvăluită valoarea particulară a parteneriatului nostru', a scris lid
Canada 'nu va face parte niciodată din Statele Unite', afirmă noul premier Mark Carney
Canada 'nu va face parte niciodată din Statele Unite', a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP. 'Nu vom face niciodată, niciodată, în niciun fel parte din Sta
#Ucraina: Macron cere Rusiei să nu mai tragă de timp și să accepte propunerea armistițiului
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut vineri Rusiei 'să accepte propunerea americano-ucraineană de încetare a focului pentru 30 de zile' și să 'pună capăt abuzurilor' în Ucraina, precum și declarațiilor prin care doar trage de timp, relatează France Presse. Sâmbătă, 'vom continua să lucrăm la consolidarea sprijinulu
Putin spune că va da curs cererii lui Trump de a cruța trupele ucrainene din Kursk dacă se predau
Președintele rus Vladimir Putin a îndemnat vineri soldații ucraineni care încă luptă în provincia rusă de graniță Kursk să depună armele, după ce președintele american Donald Trump i-a cerut să cruțe viețile acestor soldați, relatează AFP și Reuters. 'Dacă depun armele și se predau, li se va garanta viața și un tratament demn, conform nor
Canada: Mark Carney a depus jurământul ca prim-ministru
Mark Carney a fost învestit oficial vineri prim-ministru al Canadei, ceea ce îl pune în poziția de a lupta împotriva taxelor vamale impuse de președintele american Donald Trump care riscă să afecteze puternic economia canadiană, transmite Reuters. Carney a depus jurământul în prezența guvernatorului general Mary Simon, repre
UE va impune taxe vamale pentru toate produsele agricole importate din Rusia și Belarus
Statele Uniunii Europene (Consiliul UE) au convenit vineri să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole importate din Rusia și Belarus, respectiv cele care la ora actuală nu sunt supuse unor astfel de taxe, precum și pentru anumite îngrășăminte importate din aceste două țări, relatează agenția EFE. Propunerea de regulament pentru impunerea acest
Zelenski îl acuză pe Putin de 'sabotarea diplomației' cu privire la încetarea focului în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat vineri pe omologul său rus Vladimir Putin de 'sabotarea diplomației' și a cerut Washingtonului să reacționeze, după ce Moscova și-a exprimat rezerve cu privire la armistițiul propus de SUA, relatează France Presse. Vladimir 'Putin nu poate ieși din acest război, căci nu i-ar mai rămâne nimi
Parlamentul European interzice accesul reprezentanților Huawei, în urma anchetei privind suspiciunile de corupție
Parlamentul European (PE) a anunțat vineri că interzice temporar accesul în sediile sale de la Bruxelles și Strasbourg pentru toți lobby-iștii și reprezentanții companiei chineze Huawei, suspectată de corupție pentru a-și apăra interesele legislative în cadrul acestei instituții europene, relatează agențiile AFP și EFE. Aceasta este o 'măsură d