#europarlamentare2019/ Viktor Orban speră ca alegerile europarlamentare să întărească forţele politice anti-imigraţie în Europa

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat duminică speranţa ca alegerile europarlamentare să întărească forţele politice anti-imigraţie în Europa, relatează Reuters.
"Sper să fie o schimbare în spaţiul public european în favoarea partidelor politice care vor oprirea migraţiei", a declarat presei la secţia de votare premierul ungar, îmbrăcat la costum şi cu cravată portocalie, culoarea formaţiunii sale Fidesz.
"Respingem migraţia şi am dori să vedem lideri ai Uniunii Europene care resping migraţia, care vor oprirea ei şi nu gestionarea ei", a subliniat Orban.
El a refuzat să răspundă la întrebarea unui reporter dacă are în vedere să se alăture noii alianţe a vicepremierului italian Matteo Salvini, după scrutin, explicând că problema migraţiei şi reacţia la ea vor remodela scena politică în Uniunea Europeană, în urma acestui scrutin, iar grupările tradiţionale de partide nu vor mai juca acelaşi rol, în viitor.
Circa 7,9 milioane de cetăţeni sunt chemaţi la vot în Ungaria, unde secţiile de vot se vor închide la ora locală 19.00 (17.00 GMT). Până la ora locală 09.00, votaseră deja 7,78% dintre alegători, conform MTI.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Va fi 'foarte dificil' pentru Canada să evite o recesiune (premier)
Canada va putea cu greu să evite o recesiune dacă Statele Unite vor fi lovite, a afirmat luni premierul canadian Mark Carney, fost bancher, în cursul unui eveniment de campanie pentru alegerile legislative, notează AFP. 'Probabilitatea unei recesiuni în Statele Unite a crescut semnificativ. Acest lucru va avea efecte importante
Zelenski vorbește despre prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat luni prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod, unde Moscova a raportat atacuri în martie și care se învecinează cu Kursk, notează AFP. Luni, 'comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a dat un raport separat despre linia de
Discuții 'indirecte' Iran-SUA sâmbătă în Oman, anunță Teheranul
'Discuții indirecte la nivel înalt' între Statele Unite și Iran vor avea loc sâmbătă în Oman, a anunțat marți ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, notează AFP. 'Acesta este atât o oportunitate, cât și un test. Mingea este în terenul Americii',
Siria: Trump încrezător că va putea 'rezolva' problema dintre Israel și Turcia
Donald Trump s-a declarat luni încrezător că va putea rezolva 'problema' dintre Israel și Turcia cu privire la Siria, subliniind relația sa bună cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan care, potrivit președintelui american, a 'preluat de facto controlul' țării, notează AFP. 'Am relații bune cu un bărbat pe nume Erdogan.
Trump 'nemulțumit' că rușii 'bombardează ca nebunii' în #Ucraina
Președintele american Donald Trump și-a exprimat luni 'nemulțumirea' în fața bombardamentelor neîncetate ale Rusiei în Ucraina, relatează AFP. Întrebat de ce nu a impus taxe vamale Rusiei, el a răspuns: 'Motivul pentru care nu vorbim despre tarife vamale cu Rusia este că noi nu facem afaceri cu ei deoarece s
Trump asigură că SUA sunt în discuții 'directe' cu Iranul asupra programului nuclear
Donald Trump a anunțat luni, în timp ce îl primea pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, că este în discuții 'directe' cu Iranul privind programul său nuclear și a anunțat o întâlnire 'la nivel foarte înalt' care va avea loc sâmbătă, notează AFP. 'Avem discuții directe cu Iranul
VIDEO Ostatici în Gaza: Netanyahu spune că Israelul lucrează la un nou acord
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că Israelul lucrează la un nou 'acord' privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza, în declarații făcute în prezența președintelui american Donald Trump, notează AFP. 'Lucrăm în prezent la un alt acord care sperăm să aibă succes ș
Macron a organizat la Cairo o convorbire telefonică cu Trump, Al-Sisi și Abdullah al II-lea al Iordaniei privind Gaza
Președintele francez Emmanuel Macron a organizat la Cairo, unde se află în vizită, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi și regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, în legătură cu războiul din Fâșia Gaza, a anunțat luni Palatul Elysée, relatează AFP. '
SUA: Partidul Democrat anunță că se va dota cu un 'cabinet de război' pentru a contracara 'minciunile' administrației Trump
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un 'cabinet de război' care va avea ca principală misiune să reacționeze 'în timp real' la 'minciunile' administrației Trump, relatează AFP. 'În timp ce Donald Trump continuă să-și aplice politicile care cresc prețu
Franța, Egiptul și Iordania cer presiuni internaționale pentru a se restabili armistițiul în Fâșia Gaza
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, președintele francez Emmanuel Macron și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au cerut luni, de la Cairo, comunității internaționale să facă presiuni pentru restabilirea acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza și implementarea tuturor fazelor sale, informează EFE. La finalul summitului tripar
Europa are nevoie de o foaie de parcurs de la SUA pentru orice retragere de trupe (ministru finlandez)
Aliații europeni din NATO ar trebui să aibă o 'foaie de parcurs clară' care să explice cum ar funcționa orice retragere a SUA de pe continent, a declarat ministrul finlandez al apărării, Antti Hakkanen, pentru Politico. 'Trebuie să avem un fel de plan comun cu americanii cu privire la o foaie de parcurs dacă SUA schimbă echilibrul în zona Pac
Ungaria nu susține ca UE să răspundă prin taxe la planul tarifar anunțat de Trump
Guvernul de la Budapesta nu sprijină varianta ca Uniunea Europeană (UE) să răspundă prin taxe la planul tarifar anunțat de președintele american Donald Trump, a declarat luni, la Luxemburg, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, transmite EFE. 'Ungaria nu vrea și nici nu susține ca UE să răspundă SUA cu tarife', a declarat ministrul pentru presa u
Premierul japonez Shigeru Ishiba și președintele american Donald Trump au convenit să continue discuțiile despre tarife
Tokio, 7 apr /Agerpres/ - Premierul japonez Shigeru Ishiba a anunțat luni că a convenit telefonic cu președintele american Donald Trump să continue discuțiile privind tarifele impuse de liderul de la Casa Albă și pe care speră să le modifice, informează AFP. 'Președintele Trump a prezentat o viziune onestă asupra situației actuale a Statelor Unite în
Forțele Moscovei avansează în regiunea Lugansk, punând în pericol ultimele poziții ucrainene din zonă
Rusia a anunțat luni că forțele sale au făcut noi progrese în estul Ucrainei, amenințând să cucerească ultima porțiune din regiunea Lugansk (est) aflată încă sub controlul Kievului, relatează dpa. Ministerul rus al Apărării a raportat că soldații săi au capturat așezarea Katerinivka în regiunea vecină Donețk (est). Dacă s
Olanda înăsprește controalele asupra exporturilor militare și de produse cu dublă utilizare către Israel
Guvernul olandez a declarat luni că a înăsprit controalele la exporturi pentru toate bunurile militare și cu 'dublă utilizare' destinate Israelului, relatează Reuters. Toate exporturile directe și tranzitul acestor mărfuri către Israel vor fi verificate pentru a se vedea dacă sunt conforme cu reglementările europene și nu vor mai fi acoperite de