Theresa May, al patrulea premier britanic care-şi pierde postul din cauza disensiunilor privind UE
Diviziunile ideologice care răscolesc Partidul Conservator britanic pe tema relaţiei ţării lor cu UE au provocat în ultimii 30 de ani plecarea a patru premieri proveniţi din această formaţiune, remarcă AFP într-o retrospectivă publicată vineri după ce Theresa May şi-a anunţat demisia.
Margaret Thacher în 1990, John Major în 1997, David Cameron în 2016 şi acum Theresa May, toţi şi-au pierdut postul din cauza acestui dosar sensibil în Regatul Unit, ţară care a avut mereu o relaţie problematică cu blocul comunitar.
A fost o vreme când conservatorii britanici se manifestau ca eurofili. De altfel sub conducerea unui premier conservator, Edward Heath, Regatul Unit a aderat în anul 1973 la Comunitatea Economică Europeană, într-un moment în care laburiştii aflaţi şi atunci în opoziţie erau ostili acestei aderări, spre deosebire de situaţia actuală, când laburiştii se arată mai apropiaţi faţă de UE decât conservatorii.
Euroscepticismul a schimbat tabăra în anii '80, odată ce conservatorii s-au opus oricărei iniţiative menite să consolideze integrarea politică europeană. O politică sintetizată de premierul Margaret Thatcher în discursul susţinut în 1988 la Colegiul din Bruges, unde a respins ideea ''unui superstat european care să-şi exercite dominaţia de la Bruxelles''.
Ulterior, Uniunea Economică şi Monetară europeană - printre alţi factori, cum ar fi adoptarea unui ''poll tax'', un impozit local foarte nepopular - avea să contribuie la căderea ''Doamnei de Fier''. Poziţia sa intransigentă în acest dosar şi diatribele sale anti-europene au condus la declanşarea procedurii de destituire a ei de către deputaţii conservatori eurofili, mai ales Geoffrey Howe şi Michael Heseltine, iar în final Margaret Thatcher a demisionat.
Ostilitatea conservatorilor britanici faţă de Bruxelles s-a accentuat la mijlocul anilor '90, odată cu crearea partidului UKIP, care pleda pentru ieşirea din UE, determinând astfel Partidul Conservator să-şi înăsprească şi el discursul faţă de blocul comunitar.
John Major, succesorul lui Margaret Thatcher, a avut de înfruntat o revoltă permanentă a euroscepticilor, care îi vor slăbi poziţia înainte ca laburistul Tony Blair să-i dea lovitura de graţie câştigând alegerile din anul 1997.
Reveniţi la putere în 2010, conservatorii devin mai înverşunaţi ca oricând împotriva Bruxelles-ului.
Criza zonei euro şi imigraţia masivă din alte state ale UE alimentează radicalizarea dezbaterii ce îl determină pe premierul David Cameron să convoace pentru 23 iunie 2016 referendumul care va decide ruptura de blocul comunitar. Susţinător al rămânerii în UE în campania premergătoare referendumului, Cameron îi predă ştafeta Theresei May, căreia îi revine dificila sarcină de a realiza efectiv separarea de UE.
Aproape trei ani mai târziu şi după circa 30 de demisii ale unor membri ai cabinetului, Theresa May predă şi ea armele.
Prinsă la mijloc între eurofobi şi eurofili, ea nu a reuşit să-i convingă să accepte acordul de retragere din UE convenit cu liderii europeni, care prevede şi ieşirea Regatului Unit din piaţa unică europeană, dar condiţionată de găsirea unei soluţii pentru evitarea reapariţiei unei ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord, clauză ce i-a nemulţumit pe susţinătorii unei separări clare de UE. După o ultimă tentativă eşuată de a-i ralia pe opozanţii laburişti planului ei, Theresa May şi-a anunţat vineri demisia, efectivă din 7 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marea Neagră: Trei nave de mărfuri vizate de drone în largul Turciei
Trei cargouri turcești au fost vizate joi de un atac cu drone în Marea Neagră, în largul coastelor de nord ale Turciei, fără a se înregistra victime, a raportat presa turcă, citând navlositorul, scrie AFP. Potrivit agenției maritime turce Tribeca, cele trei nave navigau fără încărcătură în momentul în
Washingtonul afirmă că dorește să împiedice funcționarea companiilor aeriene iraniene
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat joi că Statele Unite doresc să blocheze operațiunile companiilor aeriene iraniene pentru a crește presiunea asupra autorităților de la Teheran, relatează AFP. 'Vom tăia accesul pentru două companii aeriene iraniene la locurile de aterizare, la alimentarea cu combustibil și la v&a
Islanda: Parlamentul validează organizarea referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la UE
Parlamentul islandez a validat joi organizarea pe 29 august a referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, întrerupte oficial din 2015, a raportat televiziunea publică islandeză RUV, citată de AFP. Rezoluția a fost adoptată cu 34 de voturi pentru și 8 împotrivă în a doua lectură. Paisprezece d
SUA ar trebui să trimită Ucrainei mai multe rachete de apărare aeriană, susțin doi congresmeni americani
Guvernul SUA ar trebui să răspundă pozitiv unei solicitări a președintelui Volodimir Zelenski de a trimite mai multe rachete de apărare aeriană pentru a proteja capitala Ucrainei de escaladarea bombardamentelor ruse, au declarat doi congresmeni americani joi, relatează Reuters. Zelenski i-a scris președintelui Donald Trump și membrilor Congres
Premierul Mark Carney insistă asupra importanței relației SUA-Canada la Clubul Economic de la New York
Prim-ministrul canadian Mark Carney a insistat joi, la New York, asupra importanței strategice pentru țara sa și pentru SUA a schimburilor lor comerciale, în contextul în care importante negocieri bilaterale se află într-un punct mort, relatează AFP. ''Să fim foarte clari: o Canadă puternică va contribui la redarea mă
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a introduce opozanți ai Kremlinului într-un videoclip patriotic
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a include opozanții notorii ai Kremlinului într-un cor patriotic pentru ''Mama Rusia'' într-un videoclip dat publicității joi, relatează Reuters. Shaman, numele de scenă a lui Iaroslav Dronov, de 34 de ani, a câștigat o popularitate considera
UE adoptă oficial sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni și a unor entități care îi susțin
Uniunea Europeană a confirmat joi că a adoptat sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni, vinovați de violențe împotriva palestinienilor în Cisiordania, relatează AFP. Patru entități și trei indivizi au fost sancționați din cauza unor ''abuzuri grave și sistematice'' împotriva acestor palest
Netanyahu afirmă public că a dat ordin armatei israeliene să preia controlul asupra a 70% din Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistițiului în vigoare din octombrie și să preia controlul a 70% din Fâșia Gaza, potrivit unei înregistrări difuzate de o televiziune israeliană, relatează AFP. ''În acest moment, ținem Hamas de gât. Noi c
Parlamentul Letoniei aprobă noul guvern după răsturnarea coaliției din cauza scandalului dronelor
Parlamentul de la Riga a aprobat joi cu 66 de voturi din 96 formarea unui nou guvern al Letoniei, condus de parlamentarul de centru-dreapta Andris Kulbergs, reprezentant al opoziției, informează Reuters. Coaliția de guvernământ precedentă a fost răsturnată de la putere de scandalul provocat de reacția controversată a executivului la incu
Franța: La 178 de ani după abolirea sclaviei, deputații abrogă legislația care a reglementat-o
Adunarea Națională franceză (camera inferioară a parlamentului) a aprobat joi în unanimitate abrogarea așa-zisului ''Code noir'' (Codul negru) și a tuturor textelor privind reglementarea sclaviei în coloniile franceze, care nu au fost niciodată abrogate oficial după 1848, transmite AFP. Proiectul de lege, care a fos
Israel își suspendă relațiile cu secretarul general al ONU (ambasador)
Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ''lista neagră'' legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, relatează AFP. ''Am termina
SUA și Iranul au ajuns la un acord care mai trebuie aprobat de Trump (presă)
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, afirmă joi portalul de știri Axios, preluat de Reuters. Înțelegerea mai necesită aprobarea finală din partea președintelui american Donald Trump. Sursele Axios au precizat că este vorba de un memorandum convenit de negociatorii celor două părți pentru prelungirea cu 60 de zile
Israelul lovește la periferia Beirutului
Forțele armate israeliene au anunțat joi că au lovit un obiectiv de la periferia Beirutului, deși în Liban ar trebui să fie în vigoare un armistițiu, transmite dpa. Primele informații din partea libaneză au precizat că a fost lovită o clădire rezidențială din cartierul Choueifat de la marginea capitalei, însă nu s-au semnalat
Moscova îl convoacă pe ambasadorul Luxemburgului după repatrierea la Kiev a rămășițelor lui Andrii Melnik, un naționalist ucrainean
Ministerul rus de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Luxemburgului la Moscova, după transferul din Luxemburg și înhumarea, în apropiere de Kiev, a rămășițelor pământești ale naționalistului ucrainean Andrii Melnik, care a condus un grup ce a luptat împotriva sovieticilor și a colaborat cu Germania nazistă, transmite France Presse.
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen E/F Ucrainei, finanțate din fonduri europene, și îi va dona alte 16 dintr-un model mai vechi, Gripen C/D, pentru a-și întări apărarea, a anunțat guvernul suedez, relatează AFP. Primele Gripen C/D ar urma să fie donate anul viitorul iar modelul cel mai recent ar u














