Brexit: Scenariile posibile cu nouă zile înainte de 29 martie
Premierul britanic Theresa May a cerut miercuri Uniunii Europene o amânare a Brexitului până la 30 iunie. Iată scenariile posibile prezentate de France Presse, cu nouă zile înainte de data programată iniţial a ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, 29 martie.
Brexit amânat
Theresa May doreşte o amânare scurtă a Brexitului până pe 30 iunie, excluzând în acest stadiu o amânare mai lungă care ar însemna ca Londra să ia parte la alegerile europene din perioada 23-26 mai, o opţiune "inacceptabilă", potrivit şefei guvernului britanic.
UE a avertizat că orice amânare va trebui să fie acceptată în unanimitate de cei 27, care se vor reuni joi şi vineri la Bruxelles.
Comisia europeană recomandă două opţiuni: o amânare scurtă până pe 23 mai, respectiv înainte de alegerile europene, şi o alta mai lungă până cel puţin la sfârşitul lui 2019, potrivit unui document intern consultat de AFP.
Un nou vot privind acordul de Brexit
Destinat să faciliteze un Brexit ordonat, Tratatul de retragere din UE negociat de Theresa May cu Bruxellesul a fost deja respins în două rânduri de deputaţii britanici, în ianuarie şi săptămâna trecută.
Iniţial prevăzut pentru această săptămână, un al treilea vot a fost blocat de preşedintele Camerei Comunelor, "speaker" - ul John Bercow, pe motiv că deputaţii nu pot vota din nou asupra unui text neschimbat.
Theresa May intenţionează totuşi să supună din nou "cât de curând posibil" votului deputaţilor un acord care să includă modificări.
În contextul incertitudinilor persistente privind soarta Brexitului sau o eventuală organizare a unui alt referendum care l-ar anula, apărătorii unei ieşiri din UE, care se opun acestui tratat, ar putea în cele din urmă să-l considere drept singura cale sigură pentru a părăsi cu adevărat UE.
Brexit fără acord
Parlamentul a respins această ipoteză, dar un Brexit fără acord rămâne o opţiune apriori dacă niciun teren de înţelegere nu este găsit între britanici sau cu UE.
În caz de "no deal", Marea Britanie ar pune capăt de a doua zi unei perioade de 46 de ani de apartenenţă la UE, părăsind piaţa unică şi uniunea vamală fără perioadă de tranziţie, un scenariu temut de mediile economice.
Pentru a atenua o ruptură brutală, guvernul a anunţat că va suprima temporar taxele vamale pentru 87% din importuri.
La rândul lor, ţările europene şi-au intensificat şi ele pregătirile pentru o astfel de eventualitate.
Un al doilea referendum sau alegeri legislative
Solicitată de câteva zeci de parlamentari eurofili, opţiunea unui al doilea referendum a fost respinsă săptămâna trecută de Camera Comunelor. Nu este exclus ca legislativul să revină în cele din urmă asupra deciziei, în special în caz de blocaj prelungit. Liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, s-a pronunţat recent în favoarea acestei opţiuni, dar nu cu foarte multă convingere, potrivit AFP.
În ceea ce o priveşte, Theresa May a refuzat mereu să ia în calcul o nouă consultare a britanicilor. Ceea ce înseamnă că ar fi necesară o amânare a Brexitului cuplată cu o schimbare de guvern sau noi alegeri pentru ca un al doilea referendum să aibă loc.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacurile rusești asupra Kievului arată că #Ucraina are 'nevoie urgentă' de apărare antiaeriană (Von der Leyen)
Ultimele bombardamente rusești asupra Kievului arată că Ucraina are 'nevoie urgentă' de apărare antiaeriană, a declarat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP și Reuters.
Narendra Modi consolidează politica Indiei spre Est printr-un turneu în Indonezia, Australia și Noua Zeelandă
Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a plecat luni spre Indonezia, marcând începutul unui turneu de șase zile care îl va purta, de asemenea, în Australia și Noua Zeelandă, o călătorie care face parte dintr-o agendă de coordonare în regiune, la câteva zile după vizita oficială a premierul japonez Sanae Takaichi la New Delhi, informează EFE
Ministrul apărării britanic, în Islanda pe fondul 'amenințărilor rusești în creștere'
Secretarul apărării britanic Dan Jarvis a efectuat o vizită în Islanda pe fondul 'amenințărilor rusești în creștere', în timp ce NATO a desfășurat, pentru prima dată, operațiuni de apărare aeriană de pe un portavion european, relatează luni dpa. Cu această ocazie, Jarvis a vizitat forțele britanice de la bordul navei
Trump o ironizează din nou pe Meloni cu o imagine provocatoare postată online
Președintele american Donald Trump și-a reluat duminică disputa publică cu premierul italian Giorgia Meloni, după ce a postat pe rețelele sociale o fotografie editată care sugerează că șefa guvernului italian, în vârstă de 49 de ani, este obsedată de el, relatează luni Xinhua. Pe contul său Truth Social, Trump
Egipt: Președintele Al-Sisi a inaugurat noul cartier general al armatei, cel mai mare din lume
Egiptul a inaugurat duminică noul cartier general al forțelor sale armate, despre care observatorii spun că este cel mai mare din lume, cu o ceremonie elaborată și o apariție rară în uniformă militară a președintelui Abdel Fattah al-Sisi, fost general, relatează dpa. Octogonul, așa cum este numit complexul, este format din opt clădiri, f
Rusia anunță că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopții
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ 20 de de regiuni ale Rusiei și a Peninsulei Crimeea anexate, a anunțat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, transmite AFP. Aceste atacuri cu drone au avut loc în timp ce bombardamentele rusești s-au soldat lu
Ministrul de externe britanic pledează pentru acțiune spre a preveni o 'Hiroshima' provocată de IA
Inteligența artificială (IA) trebuie reglementată la nivel global înainte de o demonstrație potențial devastatoare a puterii sale, a avertizat ministrul de externe britanic Yvette Cooper, notează luni dpa. Cooper a declarat că este nevoie de un acord internațional cu privire la securitatea IA astfel încât potențialul acesteia
Iran: Cortegiul funerar care transportă sicriul ayatollahului Ali Khamenei a început să străbată străzile Teheranului
Procesiunea funerară care transportă sicriul ayatollahului Ali Khamenei a început luni dimineață să străbată străzile Teheranului pentru un ultim omagiu public care ar trebui să dureze aproximativ zece ore, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat iraniană, transmite AFP. 'Cerem populației să se deplaseze pașnic în Piața Azadi',
#Ucraina: Cel puțin 10 morți în atacurile lansate de Rusia în regiunea Kiev
Bombardamentele rusești au ucis cel puțin 10 persoane luni în regiunea Kiev, unde jurnaliștii AFP au fost martori la zeci de explozii, în ajunul summitului NATO la Ankara. În capitală, cel puțin nouă persoane au fost ucise și alte 46 rănite, a relatat pe Telegram șeful administrației militare din Kiev, Timur Tkacenko. Cel puțin o persoană a m
Columbia: Președintele ales Abelardo de la Espriella anunță că va abroga politica 'păcii totale' a predecesorului său
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat duminica aceasta că va abroga începând cu 7 august principalele mecanisme ale politicii 'păcii totale' a guvernului președintelui Gustavo Petro, al cărui mandat se încheie, și va dispune reluarea tuturor mandatelor de arestare în vigoare împotriva membrilor grupurilor ar
SUA250 / Dmitri Medvedev a marcat Ziua Independenței SUA cu un atac la adresa Washingtonului
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Statele Unite 'nu au dreptul să-și impună voința altora' și ar trebui 'să-și rezolve mai întâi problemele din propria casă', într-o postare făcută duminică pe Telegram pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a independenței SUA, relatează dpa. În prezent șef adjunct al
Columbia: Președintele Petro anunță că va ține discursul de adio pe 20 iulie
Președintele columbian în exercițiu, Gustavo Petro, a anunțat duminică faptul că ține discursul de adio în cursul zilei naționale pe 20 iulie, și nu cu ocazia predării mandatului succesorului său de dreapta, Abelardo de la Espriella, prevăzută pe 7 august, transmite AFP. ''Vă invit, pe 20 iulie, să vă alăturați forțelor de
Guvernul israelian respinge o decizie a Curții Supreme privind mass-media
Guvernul israelian a declarat duminică că nu se va conforma unei decizii a Curții Supreme referitoare la o autoritate de reglementare a audiovizualului, stârnind critici din partea opoziției și a președintelui Isaac Herzog, notează AFP. Luna trecută, Curtea Supremă a estimat că organismul de reglementare care supraveghează posturile de t
Venezuela: 'Nu va exista o explozie socială' după seisme, asigură președinta Rodriguez
Criticată pentru gestionarea dublului cutremur din 24 iunie, președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a dat asigurări duminică după-amiază că 'nu va exista o explozie socială' după catastrofa care a provocat peste 3.000 de morți și mii de dispăruți, notează AFP. 'Nu înțeleg cum, în aceste momente de durere p
Zelenski dă asigurări că 'luptele continuă' pentru orașul ucrainean Kostiantînivka
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări duminica aceasta că luptele continuă pentru orașul-cheie Kostiantînivka, în estul Ucrainei, a cărui cucerire fusese anunțată de Kremlin, relatează AFP. 'Luptele continuă pentru Kostiantînivka, pe care (președintele rus Vladimir) Putin l-a revendicat deja ca fiind a





