Donald Trump anunţă că decretează ''urgenţă naţională'' pentru construcţia zidului de la graniţa cu Mexicul
Donald Trump a anunţat vineri că va declara ''urgenţă naţională'', o procedură excepţională pentru a finanţa zidul pe care l-a promis la frontiera cu Mexicul, declanşând o bătălie judiciară cu opozanţii săi, relatează AFP.
"Toată lumea ştie că zidurile funcţionează", a declarat Donald Trump într-o conferinţă susţinută în grădina Casei Albe, invocând o "invazie" de migranţi ilegali.
Această procedură îi permite teoretic să ocolească Congresul pentru a debloca fonduri federale - în special destinate Pentagonului - pentru a-şi construi zidul pe care-l doreşte împotriva imigraţiei clandestine.
Liderii opoziţiei democrate au denunţat imediat o iniţiativă anticonstituţională. Ei au negat că ar exista o urgenţă umanitară sau de securitate la frontieră care să impună o astfel de măsură extremă.
"Declaraţia ilegală a preşedintelui, plecând de la o criză care nu există, dă o lovitură violentă Constituţiei noastre şi face America mai puţin sigură, furând finanţări de la apărare, de care avem nevoie de urgenţă pentru siguranţa militarilor şi a naţiunii noastre", au scris Nancy Pelosi, preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, şi Chuck Schumer, şef al minorităţii democrate în Senat.
Preşedintele a mărturisit că se aşteaptă să fie lansate acţiuni juridice împotriva decretării urgenţei naţionale.
"Din fericire vom câştiga", a adăugat el, afişând o încredere fără îndoială consolidată de judecătorii conservatori numiţi la Curtea Supremă, instanţa judiciară supremă a ţării.
Statul New York, un bastion democrat, a anunţat foarte repede că va sesiza instanţa în legătură cu această decizie.
Iniţiativa prezidenţială, lansată după săptămâni de tergiversări şi criticată de democraţi, nu este una acceptată în unanimitate nici în tabăra republicană.
Opozanţii lui Donald Trump văd în această decizie o manevră politică a unui preşedinte slăbit de pierderea Camerei Reprezentanţilor în noiembrie şi pasul înapoi făcut la finalul lui ianuarie după disputa avută cu democraţii privind măsurile care se impun împotriva imigraţiei.
Casa Albă asigură la rândul său că această iniţiativă este marca unui om care nu-şi uită promisiunile odată ajuns la putere.
Decizia preşedintelui american este însoţită de cea de a semna un compromis bugetar obţinut cu mare luptă în Congres pentru evitarea unui nou "shutdown" şi asigurarea finanţării serviciilor publice federale.
Mai mulţi preşedinţi ai SUA au recurs în trecut la aceste mijloace excepţionale, dar în circumstanţe foarte diferite şi mult mai puţin controversate.
Jimmy Carter a decretat urgenţă naţională după luarea de ostatici de la ambasada americană din Teheran în 1979. George W. Bush a făcut acest lucru după atentatele de la 11 septembrie 2001, iar Barack Obama cu prilejul epidemiei de gripă H1N1.
Peter Schuck, profesor emerit de drept la universitatea Yale, afirmă că "faptul că preşedintele poate avea puterea să risipească miliarde de dolari în numele unei promisiuni de campanie idioate este, în sine, scandalos".
Într-un articol publicat de New York Times, el afirmă că Congresul trebuie să definească mai riguros condiţiile în care preşedintele poate recurge la "National Emergencies Act", lege votată în 1976.
"Pe termen lung, acest subiect este mult mai crucial pentru vitalitatea democraţiei noastre decât pentru a afla dacă preşedintele Trump îşi va avea sau nu zidul", a scris el.
Înainte de a decola spre Florida, preşedintele american urmează să semneze legea de finanţare aprobată joi cu o largă majoritate în Senat, controlat de republicani, apoi de Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi.
Legea nu prevede decât un sfert din bugetul pe care Trump îl reclama sus şi tare pentru edificiul său frontalier (1,4 miliarde de dolari faţă de 5,7 miliarde de dolari solicitate). Iar într-o luptă politică încărcată de simboluri, legea nu menţionează cuvântul "zid", preferând formulările "barieră" sau "gard".
"Ruşine oricărui membru al Congresului care nu se va opune clar şi viguros acestei invocări ilegitime" a unei urgenţe naţionale, a denunţat la rândul său puternica organizaţie americană de apărare a drepturilor civile, ACLU. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia salută decizia lui Trump de a închide USAID
Rusia a salutat joi decizia noii administrații a președintelui american Donald Trump de a închide Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), pe care Moscova o descrie drept o 'mașină de ingerință' în afacerile interne ale altor state, relatează AFP. 'Singurul lucru de care suntem mulțumiți este că tot ce
SUA: Trump va impune sancțiuni Curții Penale Internaționale
Președintele american Donald Trump va semna joi un ordin executiv de impunere de sancțiuni Curții Penale Internaționale (CPI) pentru acțiunile acesteia împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, precum Israelul, a indicat un oficial de la Casa Albă, potrivit Reuters. Ordinul va cuprinde sancțiuni financiare și de vize împotriva p
Croația: Fostul premier Ivo Sanader, achitat într-unul din cazurile de corupție în care a fost implicat
Fostul premier croat Ivo Sanader a fost achitat definitiv de acuzațiile de corupție în timp de război, într-un dosar de luare de mită plătită de banca austriacă Hypo Group Alpe Adria, a anunțat joi justiția croată, conform AFP, care mai precizează că ex-prim-ministrul rămâne însă în detenție pentru alte fapte. San
Polonia susține crearea unei 'bănci pentru reînarmare' a UE
Polonia sprijină ideea creării unei 'bănci de reînarmare' pentru finanțarea investițiilor uriașe în Apărare de care Uniunea Europeană are nevoie ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, a declarat joi ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, potrivit Reuters. El a spus că preferă crearea unei astfel de bănci &icir
Donald Trump înființează un grup de lucru pentru a 'eradica prejudecățile anticreștine'
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat joi înființarea unui 'grup de lucru', condus de ministrul justiției, pentru 'a eradica prejudecățile anticreștine' din cadrul guvernului federal și din societatea americană în general, informează AFP. 'Voi semna un decret pentru a o numi (pe ministrul justiției Pam Bondi
Pentru Iordania, proiectul lui Trump referitor la Gaza constituie o 'amenințare existențială', previn analiști
Propunerea președintelui american Donald Trump de strămutare a palestinienilor din Fâșia Gaza constituie o amenințare pentru stabilitatea Iordaniei, care riscă însă, pe de altă parte, să piardă un ajutor american crucial, consideră analiști consultați de AFP. În contextul armistițiului din Gaza între Israel și Hamas, Tr
Rusia cere Statelor Unite să-și clarifice politica privind soluționarea conflictului din #Ucraina
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Statele Unite trebuie să-și formuleze politica privind încheierea conflictului din Ucraina, urmând ca după această clarificare Moscova să-și poată fundamenta propria poziție în funcție de acțiunile specifice ale Washingtonului, potrivit unei declarații date de purtătoarea de cuvânt a acestui minister
Planul lui Trump pentru Fâșia Gaza: 'O declarație de intenție de a ocupa teritoriul', denunță Hamas
Propunerea președintelui Donald Trump de a prelua sub control american Fâșia Gaza și de a strămuta de acolo populația echivalează cu o 'declarație de intenție de a ocupa' teritoriul palestinian, a denunțat joi purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, informează AFP. 'Declarațiile lui Trump cu privire la preluarea F&
Declarațiile lui Trump despre Gaza sunt 'șocante' și alimentează tensiunile, consideră MAE rus
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat joi că remarcile președintelui american Donald Trump despre relocarea palestinienilor din Gaza și instituirea proprietății SUA asupra Fâșiei sunt șocante și de natură să crească tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează Reuters. Trump a explicat anterior joi pe social media că Israelul va
Finlanda vrea să împiedice cetățenii ruși să achiziționeze bunuri imobiliare pe teritoriul său
Guvernul finlandez va propune interzicerea achiziționării de bunuri imobiliare de către cetățeni ai unei țări care 'duce un război de agresiune', ceea ce îi va afecta în special pe cetățenii Rusiei vecine, în război împotriva Ucrainei, informează AFP. Proiectul vizează 'cetățenii țărilor care duc un război d
Raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene critică decizia Israelului de a se retrage din Consiliul Drepturilor Omului
Raportorul special al Națiunilor Unite pentru teritoriile palestiniene ocupate a calificat joi decizia Israelului de a se retrage din Consiliul Drepturilor Omului al ONU drept 'extrem de gravă', transmite Reuters. Ministrul israelian de externe Gideon Saar a declarat anterior joi că țara sa a informat Consiliul că urmează decizia State
Ungaria sprijină planul lui Trump pentru Fâșia Gaza, deși pare sceptică asupra implementării
Guvernul premierului ungar Viktor Orban susține inițiativele care pot contribui la 'pace și stabilitate' în Orientul Mijlociu, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat postului american Fox News, referindu-se la planul președintelui american Donald Trump de relocare a populației palestiniene din Fâșia Ga
Primele avioane de luptă franceze Mirage 2000 au fost livrate în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat joi livrarea către țara sa a primelor avioane de luptă Mirage 2000 de către Franța, aparate de zbor ce 'vor întări capacitățile' Ucrainei în fața invaziei ruse, informează AFP. Furnizarea acestor avioane a fost anunțată cu câteva ore mai devreme de ministrul francez
BTA/ Președintele parlamentului bulgar a discutat cu secretarul general al APCEMN
Președintele Adunării Naționale (parlamentul) din Bulgaria, Natalia Kiselova, a discutat cu Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a informat joi biroul de presă al parlamentului bulgar. Hajiyev efectuează o vizită de lucru ca parte a pregătirilor pentru preluarea de către Bulgaria a președinției Adună
Trump: 'Miliarde de dolari' de la USAID au fost folosite pentru 'presa de fake news' favorabilă democraților
Președintele american Donald Trump a susținut joi, fără a oferi dovezi, că la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) s-au furat miliarde de dolari, care au fost folosite pentru a plăti mediatizarea pozitivă a oponenților săi, relatează Reuters. 'Se pare că la USAID și la alte agenții s-au furat miliarde de dolari,