Procurorul Istanbulului: Khashoggi a fost ucis prin strangulare în consulatul saudit, iar cadavrul a fost dezmembrat
Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost ucis prin 'strangulare' în consulatul ţării sale la Istanbul, iar cadavrul a fost 'dezmembrat', a declarat miercuri procurorul Istanbului, Irfan Fidan, subliniind caracterul 'premeditat' al acestei crime, relatează AFP şi dpa.
Potrivit lui Irfan Fidan, jurnalistul disident a fost ucis imediat ce a intrat în consulat, iar cadavrul a fost făcut dispărut.
Declaraţia sa vine în contextul în care procurorul general al Arabiei Saudite, Saud al-Mojeb, care se afla la Istanbul de luni ca parte a investigaţiei, a părăsit Turcia.
Fidan a afirmat de asemenea într-un comunicat că vizita la Istanbul a procurorului general saudit "nu a dat niciun rezultat concret". Cei doi procurori s-au întâlnit de două ori în aceste zile.
"Discuţiile nu au reuşit să aducă un rezultat concret, în ciuda eforturilor noastre bine intenţionate de a afla adevărul", a spus Fidan, conform agenţiei naţionale de presă Anadolu.
Khashoggi, colaborator al cotidianului The Washington Post şi un critic la adresa prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman, a fost ucis pe 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru documente necesare pentru a se căsători cu logodnica sa din Turcia. Cadavrul lui nu a fost încă găsit.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Coreea de Sud: Președintele Yoon a fost inculpat pentru insurecție
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, care se confruntă cu o procedură de destituire, a fost acuzat duminică în calitate de 'lider' al unei insurecții după încercarea sa din decembrie de a impune legea marțială, au declarat procurorii într-un comunicat de presă citat de France Presse. Magistrații sud-coreeni și-au însoțit deci
Hamas și Israel se acuză reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza
Hamas a acuzat duminică Israelul că a încălcat acordul de armistițiu împiedicând întoarcerea locuitorilor în nordul Fâșiei Gaza de unde au fost forțați să fugă de bombardamente și de lupte spre sudul enclavei palestiniene, informează AFP. Mișcarea islamistă palestiniană a indicat că 'urmărește chestiunea cu mediatorii
Președintele Donald Trump susține că locuitorii din Groenlanda și-ar dori să facă parte din SUA
Locuitorii din Groenlanda și-ar dori să facă parte din Statele Unite, a indicat președintele american Donald Trump în declarații pentru presă făcute la bordul avionului Air Force One, informează duminică dpa. 'Cred că Groenlanda va fi rezolvată cu noi. Cred că o vom avea. Și cred că oamenii vor să fie cu noi, așa cum știți. Su
Șeful diplomației iraniene la Kabul într-o vizită rară în Afganistan
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a sosit duminică la Kabul, fiind cel mai înalt oficial iranian care vizitează Afganistanul de când talibanii au preluat puterea, informează AFP, citând televiziunea iranian de stat. Iranul și Afganistanul sunt două țări vecine separate de o graniță permeabilă, lungă de peste 900 de
Alegeri Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko candidează pentru al șaptelea mandat consecutiv
Belarușii au început duminică să voteze în alegerile prezidențiale destinate să îl realeagă pentru al șaptelea mandat consecutiv pe președintele Aleksandr Lukașenko, aflat la putere din 1994, în absența tolerării unei opoziții, relatează AFP. Urnele s-au deschis la ora locală 08:00 (05:00 GMT) într-un scrutin care se anunță fără s
Președintele Donald Trump propune mutarea palestinienilor din Fâșia Gaza în Egipt și Iordania
Președintele american Donald Trump a propus mutarea locuitorilor din Fâșia Gaza în Egipt și Iordania ca parte a unui plan de pace de a face curățenie în teritoriului palestinian, unde armistițiul dintre Israel și Hamas a intrat duminică în a doua săptămână, transmite duminică AFP. Acordul de încetare a focului intrat î
SUA: Trump dă de înțeles că a deblocat livrarea către Israel a bombelor de 2000 de livre
Președintele american, Donald Trump, a afirmat sâmbătă că 'o mulțime de lucruri' comandate de Israel din Statele Unite sunt în prezent livrate, răspunzând informațiilor din presă că administrația sa a deblocat o livrare de bombe de 2.000 de livre (907 kg), notează AFP. 'O mulțime de lucruri care au fost comandate
SUA: Trump invitat să se adreseze celor două camere ale Congresului pe 4 martie
Mike Johnson, președintele republican al Camerei Reprezentanților, l-a invitat sâmbătă pe Donald Trump să se adreseze ambelor Camere ale Congresului pe 4 martie, primul său discurs oficial în fața parlamentarilor de la revenirea sa la putere, notează AFP. Johnson i-a trimis o scrisoare președintelui Trump invitându-l să '
Coreea de Nord anunță că a testat mai multe rachete de croazieră strategice
Coreea de Nord a testat rachete de croazieră strategice lansate de pe mare, a anunțat agenția de oficială de presă KCNA, adăugând că rachetele și-au atins ținta 'cu precizie', transmite AFP. 'Mijloacele de descurajare ale forțelor armate ale Republicii Populare Democrate Coreene sunt mult mai perfecționate', a declarat li
Noua Caledonie: Parisul denunță noi ingerințe ale Azerbaidjanului
Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a deplâns sâmbătă că Azerbaidjanul a 'căutat din nou să destabilizeze politica națională' a Franței în Noua Caledonie și a cerut ca aceste ingerințe să înceteze 'imediat', notează AFP. '+Grupul de la Baku+ a căutat din nou să ne destabilizeze viața
Belarus: Lukașenko 'nu are nicio legitimitate', afirmă șefa diplomației UE
Aleksandr Lukașenko, care ar urma să obțină al șaptelea mandat consecutiv în alegerile prezidențiale organizate duminică în Belarus, 'nu are nicio legitimitate', a afirmat sâmbătă șefa diplomației europene, Kaja Kallas, notează AFP. 'Lukașenko se agață de putere de 30 de ani. Mâine se va renumi pe el î
Trei civili uciși într-un bombardament ucrainean în regiunea Herson (oficial rus)
Trei civili au fost uciși după ce forțele ucrainene au bombardat orașul controlat de ruși Oleșki, în regiunea Herson , a declarat sâmbătă Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de Rusia, relatează Reuters. 'Pericolul pentru civili rămâne - orașul este presărat cu mine și alte muniții neexplodate', a scris Saldo pe apli
Germania: Musk intervine prin videoconferință pentru a-și exprima sprijinul față de extrema dreaptă
Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting electoral în Germania, în plină controversă după salutul său, considerat nazist de unii, în ziua învestirii lui Donald Trump, relatează AFP.
NATO monitorizează 'tot ceea ce se întâmplă în Marea Baltică' (comandant)
Baltic Sentry, misiunea NATO pentru a proteja infrastructurile subacvatice sensibile ale țărilor membre în Marea Baltică, 'monitorizează tot ceea ce se întâmplă' în regiune, a afirmat sâmbătă un comandant belgian, Erik Knockx, care participă la misiune, relatează AFP. 'Obiectivul nostru principal este
Ucraina se oferă să trimită cărbune 'gratuit' în Transnistria (Zelenski)
Ucraina a propus sâmbătă să trimită cărbune 'gratuit' către centralele termice din Transnistria, o regiune separatistă pro-rusă afectată de întreruperi de curent și penuria de gaz rusesc de la începutul lunii ianuarie, relatează AFP. 'A