Comunicat de presă - Poliția Română
BÃRBAȚI CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 24 și 30 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, unul dintre bărbați, de 30 de ani, ar fi procurat și vândut, prin intermediul celuilalt bărbat, diferite cantități de ketamină, alfa-PVP, canabis, 3-CMC, amfetamină, 4-CMC, 4-MMC, cocaină, precum și substanțe psihoactive.
Interacțiunea cu clienții s-ar fi realizat strict în mediul virtual. Persoana cercetată, de 30 de ani, ar fi administrat un 'magazin' online, prin intermediul căruia și-ar fi prezentat oferta de substanțe și prețul acestora.
Ulterior, după ce comanda era lansată, prin metoda 'dead drop', celălalt bărbat, de 24 de ani, ar fi amplasat dozele de droguri și de substanțe psihoactive în diferite locații, din municipiul Craiova. După ce clientul achita, în criptomonedă, suma stabilită, persoanele cercetate i-ar fi transmis locația de unde putea ridica substanțele stupefiante.
De asemenea, ieri, unul dintre bărbați, de 24 de ani, a fost depistat în timp ce ar fi 'plantat' dropuri, fiind astfel indisponibilizate 5 livrări de canabis și amfetamină.
Ulterior, la data de 10 noiembrie, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate aproximativ 250 de grame de canabis, 80 de grame 4-CMC, 80 de grame 4-MMC, 30 de grame de cocaină, alte peste 600 de grame de substanțe cristaline și pulverulente, aflate în curs de expertizare, cântare de mare precizie, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Tot la data de 10 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea celor două persoane cercetate.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.