SUA retrogradează nivelul de reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni la Ierusalim
Statele Unite ale Americii vor include consulatul lor general, care serveşte ca reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni la Ierusalim, în ambasada din Israel transferată recent în Oraşul Sfânt, retrogradând astfel nivelul de reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni, a anunţat joi secretarul de stat american, Mike Pompeo, relatează AFP.
Palestinienii au asimilat imediat această decizie cu închiderea consulatului general, o reprezentare diplomatică directă şi specifică, şi au denunţat un act "ideologic" în favoarea Israelului.
Într-un context de degradare continuă a relaţiilor cu administraţia preşedintelui american Donald Trump, anunţul secretarului de stat american este o lovitură suplimentară pentru palestinieni.
Până acum, Statele Unite aveau în Ierusalim o ambasadă, care a fost mutată în luna mai de Tel Aviv, şi un consulat general care servea ca reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni.
Acum, SUA vor fi una dintre singurele puteri majore care nu vor avea o astfel de reprezentare pe lângă palestinieni. Consulatul general va fi înlocuit de o nouă Unitate de afaceri palestiniene, în cadrul ambasadei, a precizat Pompeo.
Un oficial al Departamentului de Stat a declarat, sub rezerva anonimatului, că postul de consul general va fi "eliminat" şi că titularul actual al postului va trebui să revină la Washington.
"După deschiderea, la 14 mai, a ambasadei americane în Israel la Ierusalim, ne aşteptăm să avem o performanţă semnificativă şi să ne sporim eficacitatea" prin fuziune, a declarat Pompeo, potrivit unui comunicat.
Această decizie "nu este semnalul unei schimbări a politicii SUA privind Ierusalimul, Cisiordania sau Fâşia Gaza", a subliniat şeful diplomaţiei americane.
El a afirmat că Statele Unite continuă "să nu se pronunţe asupra problemelor legate de statutul final (al Ierusalimului), inclusiv de graniţe".
"Graniţele specifice ale suveranităţii israeliene asupra Ierusalimului fac obiectul unor negocieri asupra statutului final între părţile'' israeliană şi cea palestiniană, a spus Pompeo.
"Decizia americană de desfiinţare a consulatului american nu are nimic de-a face cu eficienţa, ci cu voinţa de a flata o echipă ideologică americană (determinată să) recompenseze încălcările drepturilor şi crimele israeliene", a afirmat, în reacţie, numărul doi al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Saeb Erekat.
"Administraţia Statelor Unite a aderat total la discursul israelian privind Ierusalimul şi problema refugiaţilor şi a coloniilor", a adăugat el.
"Statele Unite nu pot juca niciun rol în efortul de pace'' dintre palestinieni şi israelieni, a apreciat responsabilul palestinian.
Liderul Autorităţii Naţionale Palestiniene Mahmoud Abbas a îngheţat relaţiile cu administraţia Trump după ce preşedintele american a anunţat în decembrie 2017 recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, gest care a marcat o schimbare radicală după zeci de ani de diplomaţie americană şi de consens internaţional.
Palestinienii revendică Ierusalimul de Est, anexat de Israel, drept capitala unui viitor stat palestinian, în timp ce Israelul consideră Ierusalimul capitala sa "indivizibilă".
Statutul Ierusalimului este una dintre cele mai spinoase probleme în soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care pare a fi din ce în ce mai îndepărtată.
Din decembrie 2017, SUA au ignorat condamnarea internaţională şi au transferat ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, ceea ce a coincis cu violenţe sângeroase în teritoriul palestinian din Fâşia Gaza.
Guvernul american a anunţat în luna septembrie închiderea misiunii diplomatice palestiniene la Washington, acuzându-i pe liderii palestinieni că refuză să discute cu administraţia Trump şi să participe la negocieri de pace cu Israelul, sub egida SUA.
Washingtonul a anunţat, de asemenea, încetarea asistenţei financiare bilaterale şi a contribuţiilor sale la Agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni (Unrwa).AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Finlanda vrea să împiedice cetățenii ruși să achiziționeze bunuri imobiliare pe teritoriul său
Guvernul finlandez va propune interzicerea achiziționării de bunuri imobiliare de către cetățeni ai unei țări care 'duce un război de agresiune', ceea ce îi va afecta în special pe cetățenii Rusiei vecine, în război împotriva Ucrainei, informează AFP. Proiectul vizează 'cetățenii țărilor care duc un război d
Ungaria sprijină planul lui Trump pentru Fâșia Gaza, deși pare sceptică asupra implementării
Guvernul premierului ungar Viktor Orban susține inițiativele care pot contribui la 'pace și stabilitate' în Orientul Mijlociu, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat postului american Fox News, referindu-se la planul președintelui american Donald Trump de relocare a populației palestiniene din Fâșia Ga
Primele avioane de luptă franceze Mirage 2000 au fost livrate în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat joi livrarea către țara sa a primelor avioane de luptă Mirage 2000 de către Franța, aparate de zbor ce 'vor întări capacitățile' Ucrainei în fața invaziei ruse, informează AFP. Furnizarea acestor avioane a fost anunțată cu câteva ore mai devreme de ministrul francez
BTA/ Președintele parlamentului bulgar a discutat cu secretarul general al APCEMN
Președintele Adunării Naționale (parlamentul) din Bulgaria, Natalia Kiselova, a discutat cu Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a informat joi biroul de presă al parlamentului bulgar. Hajiyev efectuează o vizită de lucru ca parte a pregătirilor pentru preluarea de către Bulgaria a președinției Adună
Trump: 'Miliarde de dolari' de la USAID au fost folosite pentru 'presa de fake news' favorabilă democraților
Președintele american Donald Trump a susținut joi, fără a oferi dovezi, că la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) s-au furat miliarde de dolari, care au fost folosite pentru a plăti mediatizarea pozitivă a oponenților săi, relatează Reuters. 'Se pare că la USAID și la alte agenții s-au furat miliarde de dolari,
#Ucraina a lansat o contraofensivă în regiunea rusă Kursk
Armata ucraineană a lansat joi o contraofensivă în provincia rusă de graniță Kursk, a anunțat Ministerul rus al Apărării, în ziua când se împlinesc șase luni de când trupele ucrainene au declanșat o incursiune surpriză în această provincie, unde au ocupat atunci o porțiune de teritoriu care între timp s-a diminuat semnificati
Germania: Liderul conservator Friedrich Merz le spune alegătorilor să nu își risipească voturile optând pentru FDP
Liderul opoziției germane CDU/CSU, Friedrich Merz, a luat în vizor joi Partidul Liber-Democrat (FDP), afirmând că orice vot pentru acesta s-ar putea dovedi o risipă și îndemnând la un vot util pentru blocul său conservator, transmite dpa. FDP a fost văzut multă vreme ca un partener tradițional al creștin-democraților (C
Rețeaua de socializare X ar putea poate fi deblocată în Rusia
Rețeaua de socializare X, fosta Twitter, deținută de miliardarul Elon Musk, un aliat apropiat al președintelui american Donald Trump, ar putea fi deblocată în Rusia dacă respectă legislația acestei țări, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției EFE. 'Întrebarea este dacă X s-a c
Trump: Nu va fi nevoie de soldați americani în Gaza, care va fi predată SUA după război
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Israelul va preda Fâșia Gaza Statelor Unite după încetarea luptelor și că nu va fi nevoie de soldați americani la fața locului, relatează Reuters și AFP. 'Fâșia Gaza va fi predată Statelor Unite de către Israel la încheierea luptelor. Palestinienii vor fi fost deja
Rusia: Un bărbat a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru 'trădare' în favoarea Ucrainei
Un tribunal din Rusia a condamnat un locuitor din regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina, la 17 ani de închisoare, fiind acuzat de 'înaltă trădare' în favoarea Kievului, a anunțat joi parchetul regional într-un comunicat, conform AFP. Bărbatul în vârstă de 52 de ani, care locuiește &i
Pregătirile pentru întâlnirea Putin-Trump sunt într-un 'stadiu avansat', afirma un deputat rus
Pregătirile pentru o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump sunt într-un 'stadiu avansat', a declarat joi un deputat rus de rang înalt, citat de agenția rusă oficială de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. RIA îl citează în acest sens pe Leonid Sl
Marea Britanie afirmă că se va opune oricărui efort de expulzare a palestinienilor din Fâșia Gaza
Marea Britanie se va opune oricărui efort de a-i muta pe palestinienii din Fâșia Gaza în statele arabe învecinate împotriva voinței lor, a declarat joi Anneliese Dodds, ministrul britanic al dezvoltării internaționale, relatează Reuters. 'Nu trebuie să existe nicio strămutare forțată a palestinienilor și nicio reduc
Franța anunță livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către #Ucraina
Primele avioane de luptă Mirage 2000-5 pe care Parisul le-a promis Kievului au fost livrate Ucrainei pentru a o ajuta să-și apere spațiul aerian împotriva Rusiei, a anunțat joi ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, relatează AFP. 'Astăzi, după câteva luni dedicate pregătirii piloților ucraineni în Franța, primele avioane au aj
#Ucraina susține că a capturat 909 de soldați ruși de la începutul operațiunii sale în regiunea rusă Kursk
Ucraina a anunțat joi că a luat prizonieri 909 de soldați ruși de la începutul operațiunii sale în regiunea rusă Kursk, exact cu șase luni în urmă, a anunțat joi Statul Major ucrainean, citat de AFP. Lansată la 6 august trecut, această ofensivă-surpriză este una dintre cele mai importante intervenții pe teritoriul rus după cel de-al Doilea Ră
Cine se află în spatele CK Hutchison, operatorul din Hong Kong a două porturi din Panama? (EFE)
Conglomeratul CK Hutchison, una dintre cele mai importante companii din Hong Kong (regiune administrativă specială a Chinei - n.r.), se află în lumina reflectoarelor în ultimele zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a denunțat presupusa intervenție chineză în Canalul Panama, unde această firmă administrează două porturi, transmite joi EFE.