Theresa May: Marea Britanie şi UE sunt aproape de a conveni termenii perioadei de tranziţie post-Brexit

Marea Britanie este aproape de a conveni cu Bruxellesul termenii punerii în practică a unei perioade de tranziţie care va contribui la ieşirea fără probleme a ţării din Uniunea Europeană, a anunţat vineri premierul britanic Theresa May, relatează Reuters şi AFP.
Într-un discurs extrem de aşteptat privitor la viziunea Londrei asupra viitoarei relaţii cu UE după Brexit, şefa executivului britanic a spus că perioada de tranziţie respectivă trebuie să fie limitată în timp şi că aceasta nu poate fi o soluţie permanentă.
Theresa May a estimat că ţara sa poate fi o 'naţiune mai puternică şi mai coerentă', care să funcţioneze atât în favoarea celor care au votat pentru părăsirea UE, cât şi pentru cei care s-au pronunţat pentru rămânerea Marii Britanii în forul comunitar. Ea a adăugat că este nevoie de o 'gândire creativă' pentru a încheia cel mai bun acord între Londra şi UE.
Referitor la situaţia Irlandei de Nord, premierul May a dat asigurări că Brexit-ul nu va periclita progresele realizate pe calea păcii în provincia britanică şi că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au responsabilitatea comună de a găsi o soluţie asupra modalităţii de a evita o 'frontieră dură' între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.
''Orice frontieră dură sau o frontieră vamală în Marea Irlandei, între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, care ar rupe piaţa comună naţională a ţării, este inacceptabilă'', a explicat Theresa May.
Conform acesteia, Marea Britanie va fi afectată în continuare de deciziile Curţii de Justiţie a UE (CJUE), iar tribunalele britanice vor avea în vedere interpretarea legilor de către CJUE pentru a se asigura consecvenţa. Totuşi, CJUE nu va putea fi ultimul arbitru în Marea Britanie după Brexit.
În legătură cu regulamentele UE, May a spus că Marea Britanie poate opta să rămână aliniată la normele privind concurenţa şi ajutoarele de stat după Brexit.
Theresa May şi-a reafirmat poziţia conform căreia Marea Britanie şi UE trebuie să aibă ca obiectiv un nou tip de acord comercial după Brexit. Acordurile actuale ale UE cu Norvegia şi Canada nu pot fi un model, întrucât ele ar afecta lanţurile de furnizori şi ar face dificilă menţinerea unei graniţe deschise între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, a adăugat şefa executivului britanic.
Potrivit Theresei May, este nevoie de un echilibru în cadrul noilor relaţii dintre Londra şi Bruxelles după Brexit, adăugând că 'niciuna dintre părţi nu va avea exact ceea ce doreşte'.
May a subliniat că există îngrijorări clare din partea Londrei faţă de proiectul tratatului privind retragerea Marii Britanii din UE, prezentat miercuri de Bruxelles şi care va fi dezbătut de Cei 27 înainte de a fi pus pe masa negocierilor cu Londra. Uniunea Europeană şi Marea Britanie speră să cadă de acord asupra acestui tratat în aproximativ opt luni. Proiectul tratatului se bazează pe acordurile interimare convenite în decembrie de cele două părţi şi pe poziţiile UE pe care Londra încă nu le-a acceptat. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia își reia loviturile aeriene în #Ucraina după armistițiu
Rusia și-a reluat loviturile aeriene asupra Ucrainei după expirarea fragilului armistițiu pascal de 30 de ore, decretat de Moscova, au anunțat luni responsabili ucraineni, în timp ce Donald Trump speră într-un 'acord' în cursul săptămânii între cele două țări, relatează France Presse. Conform agenției de p
Ministrul Apărării SUA, implicat într-o altă breșă de securitate (media)
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, implicat într-o breșă de securitate luna trecută, a împărtășit informații despre o lovitură în Yemen cu un alt grup pe mesageria Signal, au relatat duminică mai multe media americane, potrivit France Presse. Hegseth, fost prezentator al canalului Fox News, face obiectul unei anche
#Ucraina, sub alertă de raid aerian, la câteva ore după încheierea încetării focului de o zi declarată de Rusia
Ucraina a emis alerte de raid aerian la Kiev și în jumătatea de est a țării în noaptea de duminică spre luni, în timp ce explozii au zguduit orașul Mikolaiv (sud-est), la câteva ore după ce încetarea focului de o zi declarată de președintele rus Vladimir Putin s-a încheiat, potrivit Reuters, citând autorități ucrainene.
Donald Trump: ''Sper'' că Rusia și #Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis duminică un mesaj în notă optimistă cu privire la conflictul din Ucraina, după ''armistițiul pascal'' de 30 de ore declarat sâmbătă de Moscova, potrivit DPA și EFE. ''Sper ca Rusia și Ucraina să ajungă la un acord săptămâna aceasta'', a scris el cu maj
#Ucraina: Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică Rusiei să înceteze timp de 30 de zile orice atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii civile, informează Reuters. 'Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, va fi o dovadă că intenționează să continue doar lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc ră
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că