#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa.
''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că armata rusă încearcă să creeze impresia generală de încetare a focului, în timp ce în unele zone continuă încercări izolate de a avansa și de a provoca pierderi Ucrainei'', a scris Zelenski pe platforma X, citând informații de la comandantul său suprem Oleksandr Sîrskîi.
Au existat 387 de cazuri de bombardamente și 19 atacuri ale forțelor ruse între sâmbătă, ora 18:00 (15:00 GMT), și miezul nopții, a spus Zelenski. Dronele au fost folosite de ruși de 290 de ori, a adăugat el.
''Peste tot, luptătorii noștri răspund așa cum merită inamicul, în funcție de situația specifică de luptă. Ucraina va continua să acționeze simetric'', a afirmat el.
Încetarea focului acoperă 30 de ore în Duminica Paștelui, mare sărbătoare pentru creștini, care cade în aceeași zi în acest an pentru ortodocși și catolici.
Zelenski și alți oficiali ucraineni au fost sceptici cu privire la încetarea scurtă a focului anunțată în ultimul moment de Putin. Odată cu anunțul de sâmbătă, Putin le-a urat tuturor luptătorilor ruși de pe fronturile din Ucraina un Paște fericit.
Zelenski și-a reiterat duminică propunerea de a prelungi încetarea focului cu 30 de zile pentru a ''da o șansă păcii''.
''Vom acționa în conformitate cu situația reală de pe teren'', a adăugat el.
Ministerul Apărării de la Moscova a declarat sâmbătă că încetarea focului va fi respectată de trupele ruse cu condiția ca și forțele ucrainene să adere la ea. AGERPRES/(AS - editor: Ionuț Mareș, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: AfD va cere, printr-o moțiune în parlamentul din Saxonia-Anhalt, încetarea sprijinului german pentru Ucraina
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) va iniția o moțiune comună împreună cu micul partid BSW (populist) în parlamentul landului Saxonia-Anhalt pentru a cere încetarea sprijinului militar pentru Ucraina, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al AfD, potrivit Reuters. Moțiunea, care urmează să f
Atacul Hamas de la 7 octombrie: Cancelarul german promite să combată antisemitismul
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri să lupte împotriva antisemitismului, recunoscând ascensiunea acestuia în Germania, și a cerut partidelor să împiedice accederea unei primărițe a stângii radicale la Berlin, într-un comunicat dat publicității cu ocazia împlinirii a trei ani de la atacul sângeros al grupă
ONU: Costaricana Rebeca Grynspan, în fruntea cursei pentru funcția de secretar general (surse)
Un scrutin informal desfășurat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU a indicat-o pe fosta vicepreședintă costaricană Rebeca Grynspan drept favorită în cursa pentru funcția de secretar General al ONU, transmite Reuters, citând două surse apropiate procesului de selecție. Cel de-al cincilea sondaj secret efectuat în
#Ucraina caută soluții contra planului Rusiei de a-i anihila sistemul energetic și de a-i goli orașele
Planurile Rusiei de a distruge sistemul energetic al Ucrainei și de a face orașele acesteia imposibil de locuit alarmează Kievul, care caută soluții inovatoare și atrage sprijin internațional în fața atacurilor rusești, consemnează miercuri agenția EFE. Penele de curent au revenit deja în unele zone ale Ucrainei după ultimelor atac
Turcia: Primarul din Izmir părăsește opoziția și se alătură partidului lui Erdogan
Primarul din Izmir, al treilea oraș ca populație din Turcia și bastion al opoziției, s-a alăturat miercuri partidului la putere, AKP, o importantă victorie simbolică pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP. Decizia primarului Cemil Tugay de a intra în Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) a fost a
SUA/JD Vance afirmă că Iranul trebuie să-și reducă capacitatea de îmbogățire a uraniului pentru a opri războiul
Vicepreședintele american JD Vance a declarat, într-un interviu exclusiv acordat Reuters, că Iranul trebuie să-și reducă semnificativ capacitatea de îmbogățire a uraniului pentru a îndeplini condițiile SUA și pentru a pune capăt războiului de șapte luni, chiar dacă Washingtonul nu este sigur cum ia Teheranul deciziile în negocieri.
Spania: Liderul opoziției de dreapta și-a lansat simbolic la Ceuta campania pentru alegerile legislative
Liderul opoziției de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, și-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative de la sfârșitul lunii noiembrie, criticând răspunsul guvernului premierului socialist Pedro Sanchez la criza migrației care a zguduit enclava spaniolă în iulie, relatează AFP. 'Prezența mea aici
SUA promit să nu uite 'actul de barbarie' de la 7 octombrie împotriva Israelului, 'aliatul' lor
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a promis miercuri că țara sa nu va uita 'actul de barbarie' comis împotriva 'aliatului' său Israel în 7 octombrie 2023 și a reafirmat obligația Washingtonului față de 'apărarea civilizației', relatează EFE. Într-un mesaj pe X, Rubio a amintit că 'se î
Viitoarea strategie anticorupție a UE va oferi, în premieră, standarde europene de prevenire, anunță Comisia Europeană
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Viitoarea strategie a Uniunii Europene privind combaterea corupției, document pe care Comisia Europeană îl va prezenta până la finalul anului, va furniza, pentru prima dată, standarde europene pentru prevenirea fenomenului corupției, a anunțat miercuri comisarul european pentru de
Fostul șef al spionajului german, suspectat de trădare, a fost plasat în arest preventiv, la fel și colaboratorul său
Fostul șef al serviciului german de informații externe BND, August Hanning, suspectat de spionaj și trădare, a fost plasat în arest preventiv miercuri, a doua zi după reținerea sa, a anunțat Parchetul federal german într-un comunicat, relatează agențiile AFP și EFE. A fost de asemenea plasat în arest preventiv fostul șef de c
#Ucraina se opune unei aderări la UE cu restricții asupra exporturilor sale agricole (ministru)
Ucraina a afirmat miercuri că se opune limitărilor la exporturile sale agricole în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, în timp ce Bruxellesul propune acest tip de protecție pentru a calma îngrijorările celor 27 de state membre, în special Franța, relatează AFP. Agricultura constituie un punct de fricțiune
Germania: Noul președinte al parlamentului din Saxonia-Anhalt, membru AfD, spune că a primit și voturi de la CDU
Noul președinte al parlamentului landului Saxonia-Anhalt, Tobias Rausch, membru al Alternativei pentru Germania (AfD), crede că, la scrutinul de marți la care a fost ales în funcție, a primit și voturi din partea conservatorilor din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul federal Friedrich Merz, transmite dpa. Tobias Rausc
Statuie care îl înfățișează gol pe Donald Trump, expusă în Parlamentul European la inițiativa unui europarlamentar danez
O statuie aurită care îl înfățișează pe Donald Trump gol este expusă în Parlamentul European de la Strasbourg. Lucrarea, intitulată 'Orange Plague' ('Ciuma portocalie') și cunoscută și sub numele de 'King of Injustice' ('Regele nedreptății'), a fost dezvelită marți și va rămâne expusă în sediul legislativu
Test al Franței cu rachetă balistică, capabilă să transporte focos nuclear: Kremlinul denunță o 'militarizare' a UE
Kremlinul a denunțat miercuri 'militarizarea' Uniunii Europene, la o zi după ce Franța și-a testat noua sa rachetă intercontinentală capabilă să transporte focos nuclear, eveniment la care a asistat președintele Emmanuel Macron, relatează AFP. 'Este un mesaj puternic și clar (...). Europa este obsedată de ideea militarizării', a declara
Marco Rubio o apără pe ambasadoarea SUA în Grecia după acuzațiile privind influența Washingtonului
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în vizită în Grecia, a apărat-o miercuri pe ambasadoarea SUA în această țară, Kimberly Guilfoyle, după acuzațiile potrivit cărora aceasta ar fi sugerat că Washingtonul s-ar putea folosi de influența sa pentru a pune presiune asupra guvernului grec. Întrebat, la o conferință









