Proiectul de OUG privind implementarea Instrumentului de finanțare SAFE, pe agenda ședinței de guvern
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de ordonanță de urgență privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai de instituire a Instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
Premierul a stabilit atribuțiile vicepremierului Oana Gheorghiu; avizează proiecte elaborate de MIPE și MEC
Premierul Ilie Bolojan a stabilit atribuțiile vicepremierului Oana Gheorghiu, aceasta urmând să avizeze proiectele elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoar
Alina Roxana Gîrbea - numită secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Alina Roxana Gîrbea (USR) a fost numită secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Decizia, semnată de premierul Ilie Bolojan, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Potrivit unei alte decizii, Luminița Zezeanu a fost eliberată din funcția de secretar de stat la MIPE. Aceast
Bolojan: Măsurile de redresare pe care le-am luat până acum funcționează; România e pe calea cea bună
Premierul Ilie Bolojan afirmă că măsurile de redresare luate până acum funcționează, veniturile bugetare cresc și cheltuielile scad, România fiind pe calea cea bună. Acesta arată miercuri într-o postare pe pagina sa de facebook că în trimestrul al III-lea, față de aceeași perioadă a anului trecut, 'veniturile bugetului de stat au cr
LocaleParțialePMB2025/ Daniel Băluță: În timp ce alții vorbesc despre ceea ce nu se poate, eu am făcut
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a declarat miercuri că știe să construiască, să ducă proiectele la capăt și să facă administrație în condiții grele, iar în timp ce alții 'vorbesc despre ceea ce nu se poate', el a 'făcut'. 'Sunt aici nu ca să spun povești și nu ca să dau vina pe ce-a fost, ci pentru că știu s
Noul proiect al pensiilor magistraților/Cuantumul - nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă;perioada de tranziție - 15 ani
Cuantumul pensiei magistraților nu va fi mai mare de 70% din ultima indemnizație netă și perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. Acestea sunt principalele prevederi ale noului proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților, inițiat de Ministe
LocaleParțialePMB2025/Grindeanu: Când spui București, spui trafic, nervi, haos, spui că nu mai poți
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Bucureștiul înseamnă astăzi 'trafic, nervi și haos' iar Daniel Băluță este omul de care acest oraș are nevoie. 'Astăzi, când spui București, spui trafic, spui nervi, spui haos de foarte multe ori, de foarte multe ori, de asemenea, spui că nu mai poți, că lucrurile sunt duse undev
Comisia parlamentară pentru relația cu UNESCO: Evenimente dedicate celebrării Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO în România
O serie de evenimente dedicate celebrării Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO în România sunt organizate, începând de luni și până duminică, de Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, manifestările au debutat luni, cu expoziția de pictură '
LocaleParțialePMB2025/Piedone: Partidul Naționalist Reformarea României pune la dispoziția lui Băluță 150 de tineri pentru campanie
Cristian Popescu Piedone a anunțat că de luni Partidul Naționalist Reformarea României, pe care îl conduce, va pune la dispoziția candidatului PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, 150 de tineri pe care să îi integreze în echipa sa de campanie. Cristian Popescu Piedone a participat miercuri la evenimentul de lansare a candidaturii l
Grindeanu: România are nevoie de măsuri de relansare economică
România are nevoie de măsuri de relansare economică, în trimestrul al treilea economia țării noastre a scăzut cu 0,2% față de precedentul, ceea ce indică un risc de recesiune tehnică, a declarat, miercuri, președintele PSD, Sorin Grindeanu, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului. 'Principalul punct discutat a fost legat d
Nicușor Dan a semnat decretul de eliberare din funcția de consilier prezidențial a lui Ludovic Orban
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial a lui Ludovic Orban, începând cu data de 19 noiembrie, a anunțat miercuri Administrația Prezidențială. Marți,
Grindeanu: PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar
PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar, dar este de acord cu eficientizarea activității aparatului central, a declarat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu. 'În urmă cu două zile în coaliție s-au închis discuțiile pe administrația locală pe ceea ce înseamnă reducerile de 30%, cu prag la
Președintele atacă la CCR legea privind Registrul Unic Electronic de Boli Transmisibile: Folosește termeni neclari
Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri că a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea de aprobare a ordonanței de urgență care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile. ''Legea prevede păstrarea tuturor datelor medicale și a celor cu caracter personal, inclusiv a diagnosticelor și a istoricului complet al bol
Kelemen Hunor spune că aproape o treime din unitățile administrativ teritoriale nu vor fi afectate de reducerile de posturi
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a explicat, miercuri, detaliile proiectului privind reforma în administrația centrală și locală, precizând că reducerea de 10% nu se va aplica uniform și că aproape o treime din unitățile administrativ-teritoriale nu vor fi afectate de reducerile de posturi. 'În coaliție, în mare, noi am ajuns la o
Cseke Attila: Reducerea de cheltuieli de personal în administrație se poate înfăptui prin mai multe modalități
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat miercuri, la Miercurea-Ciuc, că pachetul privind reforma în administrația locală și centrală, aflat în lucru, prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor de personal în administrația publică centrală și o variantă alternativă pentru administrația publică locală, care înseamnă fie reducerea unor posturi ocu
