Şedinţă solemnă/Barna: La 30 de ani de la Revoluţie idealurile celor care au ieşit în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate
Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că în Decembrie 89 România ''s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă şi criminală", subliniind că, la 30 de ani de la Revoluţie, idealurile celor care au ieşit atunci în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate. El a spus că, atâta vreme cât dosarele privind Revoluţia
Şedinţă solemnă/ Marilen Pirtea (PNL): În urmă cu 30 de ani am dovedit că imposibilul este posibil
Deputatul PNL Marilen Pirtea a afirmat luni că, în urmă cu 30 de ani, românii au dovedit că imposibilul este posibil şi că misiunea din prezent este de a evita greşelile trecutului. "România este o ţară mare, nu doar prin comparaţie, ci şi prin destinul ei, adesea excepţional, chiar dacă subminat de periodice surpări ale încrederii
Şedinţă solemnă/Novak Csaba-Zoltan: În 1989, românii şi maghiarii au luptat împreună împotriva regimului comunist
Senatorul UDMR Novak Csaba-Zoltan a declarat, luni, că în 1989 românii şi maghiarii au luptat împreună împotriva regimului comunist, locuitorii României, indiferent de naţionalitate, ridicându-se împotriva dictaturii. "Acum trei decenii, un val al revoluţiei a cuprins întreaga Europă Centrală şi de Est. Anul
Orban: Am ajuns să avem energie electrică şi gaz natural la preţuri mai mari decât în Germania
România importă energie, deşi avea potenţial de export, iar pentru companii energia electrică şi gazul natural au ajuns "la preţuri mai mari decât în Germania", a declarat luni premierul Ludovic Orban la Forumul Capitalului Românesc. "De unde aveam potenţial de export, la ora actuală importăm energie. Nu numai că importăm
Şedinţă solemnă/Ciolacu: Nimic nu ar fi fost posibil fără jertfa tinerilor de la Revoluţie; e nevoie de un proiect naţional
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni, că România de astăzi nu ar fi fost posibilă fără sacrificiile şi jertfa de la Revoluţia din Decembrie 1989, transmiţând că este "tentant să cauţi mereu vinovaţi", dar este nevoie de unitate şi solidaritate. "Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia din
Şedinţă solemnă/Iohannis: Resping orice opinie ce pune sub semnul întrebării existenţa unei revoluţii anticomuniste
Preşedintele Klaus Iohannis respinge cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existenţa unei revoluţii anticomuniste în Decembrie 1989. "Comunismul a reprezentat chintesenţa răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din Decembrie 1989. Toţi acei români care s-a
Şedinţă solemnă/Orban: Cu 30 de ani în urmă, românii au început să construiască o nouă istorie pentru ei înşişi
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că, în urmă cu 30 de ani, "românii au început să construiască o nouă istorie pentru ei înşişi", printr-un act de curaj care a pus capăt "unuia dintre cele mai tiranice şi mai corupte regimuri dictatoriale din lagărul comunist". "Cu 30 de ani în urmă, românii au
Şedinţă solemnă/ Teodor Meleşcanu: Avem privilegiul libertăţii, dar avem şi responsabilitatea respectării valorilor democratice
Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a subliniat luni că, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, românii au privilegiul libertăţii, dar şi responsabilitatea respectării valorilor democratice. "Cu toţii avem privilegiul libertăţii, dar, în acelaşi timp, avem şi responsabilitatea respectării valorilor democratice. Trebuie să privi
Orban: Politica bugetară ne-a adus în situaţia de astăzi; nu poţi să generezi cheltuieli pentru care nu ai venituri
Premierul Ludovic Orban a declarat că politica bugetară şi populismul au dus la "situaţia în care suntem astăzi", în încercarea de a crea avantaje "numai din dorinţa de a obţine voturi" de la anumite categorii sociale. "Politica bugetară ne-a adus în situaţia în care suntem astăzi, nu poţi să generezi chel
Sedinţă solemnă/UPDATE Iohannis: Justiţia trebuie să stabilească adevărul despre Revoluţie şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni că s-a "întârziat nepermis de mult" aflarea adevărului despre Revoluţia din 1989 şi a subliniat că Justiţia trebuie să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi. "După 1990, au existat diferite iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa î
Zetea: PSD va vota orice propunere a oricărui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să susţină orice propunere a oricărui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale din România, a declarat luni vicepreşedintele în conducerea colectivă interimară a PSD, Gabriel Zetea. "Biroul Permanent Naţional a decis, prin vot, ca PSD să nu susţină în continuare pensiile speciale şi c
Ludovic Orban: În procesul de dezvoltare economică, ponderea capitalului autohton trebuie să crească
Ponderea capitalului autohton trebuie să crească în procesul de dezvoltare economică, iar autorităţile trebuie să fie "un partener şi un susţinător" al acestuia şi nu "un creator de obstacole", a declarat luni premierul Ludovic Orban, la Forumul Capitalului Românesc. "În procesul de dezvoltare economică, sigur că nu t
Bpr: Comisia specială pentru legile electorale va funcţiona încă 3 luni
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, luni, prelungirea cu trei luni a perioadei în care îşi va desfăşura activitatea Comisia specială comună pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală. Decizia a fost luată la propunerea PSD. Comisia speci
Parlament: A început şedinţa solemnă consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie
*** Transmisie în direct - Ședința în plen Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 a început. Şedinţa a început cu intonarea Imnului Naţional, dup
Ponta: Nu vom avea primari aleşi din două tururi şi nici preşedinţi de CJ desemnaţi de consilieri
Preşedintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, afirmă că nu vor fi alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin şi nici preşedinţii de consilii judeţene nu vor fi aleşi de consilieri, pentru că PNL "deţine acum puterea", iar sistemul actual îi avantajează pe liberali. "Nu vom avea primari aleşi din două turur