Camera Deputaţilor: Comisia pentru muncă reia dezbaterile privind pensiile speciale
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor reia, marţi, dezbaterile cu privire la două proiecte de lege referitoare la pensiile speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR. Şedinţa comisiei este programată să înceapă la ora 16,00. Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori,
Şedinţă a CSAT pentru propunerile de buget pe 2020 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, în şedinţă, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi aflându-se propunerile de buget pe anul 2020 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale. Şedinţa CSAT va avea loc începând cu ora 11,00, sub conducerea preşedintelui Klaus
Timiş: Mitropolitul Ioan al Banatului i-a cerut preşedintelui Iohannis să decreteze o zi de sărbătoare naţională dedicată Revoluţiei
Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, care a participat luni seara la Catedrala Mitropolitană din Timişoara la o slujbă de pomenire a martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989, să decreteze o sărbătoare naţională dedicată evenimentului istoric de acum 30 de ani, "o zi a eliberării conştiinţei româneşti". &
Iohannis: Am un sentiment de ruşine că la 30 de ani de la Revoluţie călăii acelor zile se plimbă liberi
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de "un adânc sentiment de ruşine" pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, "cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi", iar cea mai mare "dezonoare" pentru istorie este că nu s-a aflat încă adevărul despre crimele comise atunci
Orban: Comunitatea armenească a dat României nume mari
Premierul Ludovic Orban a subliniat, luni, la Centenarul Uniunii Armenilor că în panteonul făuritorilor de neam şi ţară se regăsesc "nume mari" pe care comunitatea armenească le-a dat României. "Comunitatea armenească a dat României nume mari, pe care le admirăm şi le aşezăm fără ezitare în panteonul făuritorilor de neam
Iohannis: A spune azi că în 1989 nu a existat o revoluţie anticomunistă e un act ruşinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni seara, în discursul susţinut la Opera Naţională Română din Timişoara, că a contesta existenţa unei revoluţii anticomuniste în România anului 1989 reprezintă "un act ruşinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil". Iohannis a amintit că la Timişoara, cu exact 30
PSD - sesizare la CCR pe proiectul privind transportul de persoane pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea
PSD a depus, luni, la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate pe proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. În sesizare se arată că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 51/2019 care se referă la acelaşi domeniu se af
Gabriela Firea a fost aleasă preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost aleasă, luni, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti în cadrul unei conferinţe extraordinare desfăşurată la Sala Dalles. Votul a fost acordat în unanimitate de cei 177 de delegaţi cu drept de vot prezenţi la eveniment. Secretarul general interimar al PSD, Pau
Orban: PSD a făcut o mare greşeală atacând la CCR proiectele privind admiterea la INM şi transportul elevilor
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a afirmat luni că PSD a făcut "o mare" greşeală atacând la Curtea Constituţională a României (CCR) proiectele privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi transportul elevilor pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. "Au făcut o mare greşeală. (...) De ce să punem răul
Firea: Administrăm un oraş de 4 milioane de locuitori; primim lecţii doar de la primarii Parisului, Londrei
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că ea şi edilii de la sectoare administrează un oraş de 4 milioane de oameni şi acceptă să primească "exemple şi lecţii" de la primarii marilor capitale europene, Paris, Londra, Viena, Praga, şi nu de la nişte edili care conduc localităţi care au doar "100 de străzi". "Acum suntem în
PSD a depus sesizarea la CCR pe proiectul referitor la INM pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea
PSD a depus, luni, la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate privind proiectul referitor concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) pentru care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament. Adoptarea Legii privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institu
Şedinţă CSAT marţi, pentru propunerile de buget pe 2020 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul Apărării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni, marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi aflându-se propunerile de buget pentru anul 2020 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, a informat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohanni
Ponta: Legea privind alegerea primarilor în două tururi nu trece în acest moment în Parlament
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a susţinut luni că proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi nu poate trece de Parlament, pentru că PSD, UDMR şi minorităţile au o majoritate suficientă să îl blocheze. "În Parlament, în acest moment, nu o să treacă legile nici cu primari în două tururi, nici cu
Dosar 'Colectiv' - Orban, despre condamnări: Mai bine mai târziu decât niciodată
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că este "mai bine mai târziu decât niciodată" că au fost pronunţate condamnările în dosarul "Colectiv". El a fost întrebat dacă este părere că au venit prea târziu condamnările în primă instanţă în cazul "Colectiv".
Orban: Am primit susţinerea conducerii PNL pentru angajarea răspunderii pe buget; cea mai bună dată - 23 decembrie
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat luni că a primit din partea conducerii partidului susţinerea pentru angajarea răspunderii în cazul legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020, adăugând că data cea mai bună pentru şedinţa de plen a Parlamentului este 23 decembrie. "Am avut o discuţie î