Program de guvernare/Va continua sprijinul pentru plata facturilor la energie pentru consumatorii vulnerabili
Schema de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili va fi continuată și vor fi dezvoltate contractele bilaterale, contractele pentru diferență și contractele pe termen lung pentru companiile energointensive, conform Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
'Dezvoltăm contractele bilaterale, contractele pentru diferență și contractele pe termen lung pentru companiile energointensive, alături de autoconsum industrial și baterii. Contractele standardizate de 1, 3 și 5 ani intră în compensarea prin contrapartida centrală autorizată în 2026, ca furnizorii și consumatorii să își poată fixa prețul pe termen lung. Orice intervenție excepțională pe preț are, de la adoptare, o dată de încetare publicată. (...) Continuăm schema de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili și asigurăm cadrul legal și resursele bugetare pentru prelungirea acesteia. Simplificăm accesul la sprijin, prin verificarea veniturilor pe baza datelor deținute de instituțiile publice și asistență pentru persoanele care nu pot utiliza platformele digitale, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care întâmpină dificultăți în plata facturilor', se menționează în document.
De asemenea, se are în vedere un sprijin țintit pentru consumatorii vulnerabili, direct în factură.
'Pregătim un mecanism unic: eligibilitatea se verifică, pe cât posibil, automat, după un prag de venit de până la 3.500 lei net/lună/persoană, iar sprijinul apare direct în factură (potențial, circa 3,7 milioane de persoane la electricitate și 1,7 milioane la gaze). Baza este Registrul Național al Consumatorilor Vulnerabili, interconectat cu ANAF, Ministerul Muncii și furnizorii, operaționalizat după un calendar public; criteriile, inclusiv pragul de venit, se revizuiesc anual pe baza datelor INS și ANRE, iar categoriile eligibile se extind la gospodăriile expuse costurilor ridicate după introducerea ETS2 (prețul carbonului pentru clădiri și transportul rutier). Tratăm Planul Social pentru Climă ca prioritate a Guvernului - condiția pentru cele peste 6 miliarde euro din Fondul Social pentru Climă - și corelăm cu el legislația de implementare a ETS2', se arată în program.
Totodată, potrivit sursei citate, protecția actuală a consumatorilor casnici de gaze rămâne până în martie 2027, urmând să fie evaluată în trimestrul IV 2026, odată estimările de producție din Neptun Deep, iar, pe baza evaluării, liberalizarea predictibilă a pieței gazelor și trecerea la sprijinul țintit se vor face etapizat, după un calendar anunțat din timp, fără șoc de preț.
În ceea ce privește prosumatorii, programul de guvernare are în vedere orientarea programelor pentru aceștia, inclusiv prin instrumente financiare, de la simpla instalare de panouri la sisteme integrate de producție, baterii și management inteligent al consumului.
'Împreună cu ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei n.r), elaborăm în 12 luni cadrul prin care autoritățile locale pot prelua surplusul prosumatorilor și îl pot direcționa către consumatorii vulnerabili din comunitate, cu cost fiscal direct nul; cadrul se corelează cu contorizarea inteligentă și tarifele dinamice. Dezvoltarea Comunităților de Energie care sa fructifice avantajele producției locale de energie', se mai precizează în document.
O altă măsură vizează continuarea sprijinului pentru reabilitarea termică, încălzirea eficientă și înlocuirea echipamentelor mari consumatoare în gospodăriile vulnerabile, pentru a reduce structural factura.
'Deschidem ghișee energetice județene, integrate cu ghișeul unic digital, pentru consiliere privind auditul energetic, termoizolarea, pompele de căldură sau, la sate, sobele de înaltă eficiență, panourile fotovoltaice și bateriile, pentru dosarele de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu și pentru informații despre ETS2 și Fondul Social pentru Climă', se mai prevede în program. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Prin programul 'Primării fără hârtii',comunicarea dintre administrațiile centrală și locală devine exclusiv electronică
Serviciile publice vor fi reproiectate pe 'evenimente de viață', livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetățeni, de la naștere la pensionare, iar pentru firme, de la înființare la dizolvare, iar prin programul 'Primării fără hârtii', comunicarea dintre administrația centrală și cea locală devine exclusiv e
Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să fie finalizată în 2027, potrivit măsurilor propuse în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, în domeniul Mediului. 'Operaționalizăm urgent, în 2026, sistemul d
Program de guvernare/Autoritatea pentru Digitalizarea României trece direct în subordinea prim-ministrului
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administrației centrale, cu competențe extinse la inteligența artificială, conform Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul des
Program de guvernare/Structură specializată pentru proiecte de parteneriat public-privat și concesiuni, în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Atribuțiile Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) vor fi delimitate prin lege, cele cinci administrații portuare și de căi navigabile vor fi comasate și vor rămâne doar două, respectiv Administrația Porturilor Maritime Constanța și Administrația Unică a Dunării, iar în cel
Program de guvernare/Nu vor fi vândute active strategice profitabile sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată posibilitatea listării unor pachete minoritare, pe modelul societăților din energie deja listate, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Redefinim rolul companiilor și r
Program de guvernare/Investițiile europene din perioada 2028-2034 vor fi concentrate pe proiecte mari în transport, energie, sănătate și educație
Guvernul își propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiții în transport, energie, sănătate, educație, digitalizare și infrastructură, evitând fragmentarea finanțărilor în proiecte mici, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Va fi adoptată Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni: inovarea și finanțarea creșterii
Guvernul ar urma să adopte Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea și finanțarea creșterii), construită pe harta capacităților productive, a lanțurilor de furnizori și a dependențelor critice, prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm Stra
Program de guvernare/Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Guvernul intenționează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenție, protecție și reducerea pierderilor de apă și 800 de milioane de euro pentru canalizare și epurarea apelor uzate, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm și a
Program de guvernare/Pachet legislativ pentru mediul de afaceri, care reduce cu minimum 25 % sarcinile administrative și cu 30 % termenele de autorizare
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare și predictibilitate pentru mediul de afaceri, prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm un pa
Program de guvernare/Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile
Guvernul își propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării fondurilor europene, care include digitalizarea procedurilor, reducerea documentelor solicitate beneficiarilor și automatizarea verificărilor, conform Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav și Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Național
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav și Avioane Craiova vor fi reuniți sub o guvernanță comună, după modelul ROMARM, și vor forma Grupul Aeronautic Național, pentru lucrări civile și militare de mentenanță și producție pe piața internațională, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat Luca Ni
Program de guvernare/România pregătește un plan de investiții pentru o alocare estimată la peste 60 de miliarde de euro
Guvernul își propune să pregătească un plan național de investiții pentru perioada 2028-2034, în perspectiva unei alocări estimate la peste 60 de miliarde de euro din fonduri europene, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Pregătim, împreună cu Ministerul Finanțelor și minis
Program de guvernare/Executivul intenționează adoptarea cadrului legislativ pentru Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare
Guvernul propus are în vedere adoptarea cadrul legislativ pentru Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare (ANIA), în subordinea prim-ministrului, care va deveni punctul unic de coordonare pentru operatorii de stat și privați, conform Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Ad
Program de guvernare/Plan de accelerare a investițiilor în șase județe prin Fondul pentru Tranziție Justă
Guvernul propune un plan special de accelerare a investițiilor finanțate prin Fondul pentru Tranziție Justă în județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Mureș, Galați și Prahova, pentru dezvoltarea unor activități economice alternative și evitarea pierderii fondurilor europene, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul își propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei perioade de programare, prin crearea unor instrumente și fonduri de investiții destinate mediului de afaceri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Pentru a s














