Veștea spune că a discutat cu Nazare despre perspective: Nimeni nu-și dorește ca România să fie retrogradată la 'junk'
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a precizat vineri că a avut o întâlnire cu 'viitorul ministrul de Finanțe', Alexandru Nazare, cu care a discutat despre execuția bugetară și despre perspectivele următoarelor luni.
'Am avut o întâlnire de lucru cu actualul și viitorul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în față în următoarele luni. Am discutat cu domnul Nazare despre execuția bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar și despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare. Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudență bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului. În același timp, trebuie să avem o înțelegere corectă a realităților sociale și economice pentru a reporni consumul și pentru a recâștiga încrederea pierdută, așa cum ne-au transmis și reprezentanții mediului de afaceri', a scris Veștea pe Facebook.
Potrivit acestuia, ultima lună și jumătate de criză politică nu a făcut bine României.
'Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune și mai mari dacă nu reușim să ieșim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înțelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât și cu cei externi', a subliniat el.
Veștea s-a arătat convins că, 'după toate eforturile făcute, nimeni nu își dorește ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria 'junk' de către agențiile de rating'.
'O asemenea evoluție ar afecta economia, investițiile și costurile de finanțare ale statului. Imediat după votul de învestitură, voi iniția un dialog consistent cu reprezentanții mediului de afaceri, cu investitorii români și străini, dar și cu reprezentanții celor trei mari agenții de evaluare a creditului, pentru a consolida încrederea în economia României și pentru a evita un asemenea scenariu', a adăugat Veștea.
El încheie cu două mesaje 'P.S.': '1. Știu că multă lume se așteaptă de la mine să promit o schimbare de 180 de grade. Nu voi face asta. Voi fi un prim-ministru al echilibrului și al responsabilității, într-un moment deloc simplu pentru țară. 2. Nu am crezut niciodată în ideea 'după mine, potopul', ci în datoria de a face bine țării și națiunii. Iar stabilitatea și un Guvern legitim, cu puteri depline, pot face acest lucru mai bine decât formula actuală'. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dominic Fritz: USR tot nu va vota Guvernul Veștea
Președintele USR, Dominic Fritz, reiterează că parlamentarii Uniunii Salvați România nu vor vota pentru Guvernul Veștea. 'Bună dimineața! USR tot nu va vota Guvernul Veștea', scrie liderul USR, vineri, pe Facebook. Precizările vin după ce, joi seara,
Abrudean: PNL are nevoie, mai mult ca oricând, de un congres să reconfirme păstrarea direcției modernizatoare
Partidul Național Liberal are nevoie, mai mult ca oricând, de un congres care să reconfirme păstrarea direcției modernizatoare din ultimul an, a declarat, vineri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, precizând că partidul își stabilește singur conducerea. 'Partidul Național Liberal are nevoie, mai mult ca oricân
Irineu Darău (USR Brașov): Dominic Fritz rămâne președintele partidului cel puțin până 2029
Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029, atât cât are mandatul dat de toți membrii partidului prin vot universal, a declarat, vineri, președintele USR Brașov, Irineu Darău, care a menționat că primarul Timișoarei 'a unit USR și l-a transformat în bine în doar un an de președinție', de aceea 'sistemul s-a spe
Buzău: Organizația județeană a PNL îl susține pe Ilie Bolojan în cadrul Congresului Național
Președintele organizației județene Buzău a Partidului Național Liberal (PNL), Adrian Mocanu, a anunțat că va susține în cadrul Congresului Național politica promovată de către liderul partidului, Ilie Bolojan. Potrivit lui Mocanu, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean de joi seara s-au stabilit detaliile privind participarea
Consiliul Național al PNL se reunește vineri pentru convocarea unui Congres extraordinar al partidului
Consiliul Național al PNL se reunește, vineri după-amiază, pentru convocarea unui Congres extraordinar al partidului. Ședința extraordinară, programată să înceapă la ora 17:00, se va desfășura online, urmând să participe 800 de delegați liberali. Obiectivul principal al reuniunii este convocarea Congresului extraordi
Ziua Regelui Charles al III-lea, marcată cu o petrecere care a celebrat și relația bilaterală româno-britanică (GALERIE FOTO)
Ziua Regelui Charles al III-lea a fost marcată, joi, la Reședința britanică, cu o petrecere care a celebrat și relația bilaterală româno-britanică, comunitatea, cultura și comerțul. 'Evenimentul (...) sărbătorește nu doar ziua de naștere a Majestății Sale, Regele Charles și relația noastră bilaterală remarcabilă, ci și comunitatea, c
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului 'Prietenii Coeziunii' la nivel de lideri (GALERIE FOTO)
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Președintele Nicușor Dan și premierul italian, Giorgia Meloni, au organizat joi prima reuniune de coordonare a grupului 'Prietenii Coeziunii' la nivel de lideri, înaintea discuțiilor privind cadrul financiar multianual (MFF) 2028-2034, a anunțat șeful statului român pe
Dominic Fritz va contesta la CEDO decizia ICCJ; el va solicita un vot de încredere Congresului USR
Președintele USR, Dominic Fritz, anunță că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în a
Sighiartău îi răspunde lui Veștea: Congresul va fi duminică; funcția nu îl face pe om
Un președinte de partid trebuie să ofere garanția că apără interesul comun al partidului și al României, nu propriul interes politic, că nu își schimbă principiile în funcție de oportunități și că nu își negociază valorile indiferent cine îl sună și îi trimite SPP-ul, i-a transmis deputatul liberal Robert Sighiartău premierului desemnat, A
Bolojan - discuție cu Metsola: România rămâne un partener activ și responsabil în construirea unei Europe puternice și unite
Premierul interimar, Ilie Bolojan, președintele PNL, a purtat joi o convorbire la telefon cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul căreia a subliniat că România rămâne un partener activ și responsabil în construirea unei Europe puternice și unite. 'O discuție foarte bună și constructivă astăzi cu Roberta Me
VIDEO Nicușor Dan, după ce Ciprian Ciucu a fost pus sub control judiciar: E normal să continue la PMB
Președintele Nicușor Dan consideră că primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar de DNA pentru luare de mită, ar trebui să-și continue mandatul la Primăria Generală, pentru că este acuzat de ''niște chestiun
Dominic Fritz: Ce zi de coincidențe; nu ne lăsăm intimidați
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că membrii Uniunii Salvați România nu se lasă intimidați și vor lupta în continuare pentru un stat corect. Precizările vin în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Frit
PNL va ataca hotărârea instanței de a suspenda efectele deciziilor BPN; nu cedează și nu-și schimbă deciziile
Partidul Național Liberal anunță că va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov de a suspenda efectele deciziilor Biroului Politic Național al partidului referitoare la conduita parlamentarilor liberali privind votarea unui eventual guvern Veștea și precizează că decizia instanței nu afectează activitatea și opțiunile politice ale partidului.
Drulă: Dosarul lui Ciucu bubuie într-un moment politic tensionat și asta e îngrijorător; nu cred că e un om corupt
Deputatul USR Cătălin Drulă, vicepreședinte al Camerei Deputaților, își exprimă îndoiala în legătură cu faptul că primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, ar fi un om corupt. Dosarul lui Ciprian Ciucu 'bubuie' într-un moment politic tensionat, iar asta e 'îngrijorător',








