logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Consiliul Național al PNL se reunește vineri pentru convocarea unui Congres extraordinar al partidului

Image

Consiliul Național al PNL se reunește, vineri după-amiază, pentru convocarea unui Congres extraordinar al partidului.

Ședința extraordinară, programată să înceapă la ora 17:00, se va desfășura online, urmând să participe 800 de delegați liberali.

Obiectivul principal al reuniunii este convocarea Congresului extraordinar al PNL pentru duminică, la ora 12:00, la Romexpo, și de a stabili agenda acestuia.

La Congresul extraordinar al partidului sunt așteptați să participe 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de drept și 2.000 aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Consiliul Național urmează să mai decidă, în reuniunea extraordinară de vineri, în privința modificării statutului partidului. Conform unor surse liberale, o modificare ar viza reducerea numărului de funcții de prim-vicepreședinte de la patru la una. Prim-vicepreședinți ai partidului sunt în prezent Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu și Cătălin Predoiu, ultimul demisionând din funcție miercuri.

Decizia convocării Consiliului Național a fost luată miercuri în Biroul Politic Național al partidului, întrunit de urgență după ce Adrian Veștea a refuzat să se supună ultimatumului partidului de a-și depune mandatul de prim-ministru desemnat.

'Partidul Național Liberal are nevoie de claritate, de decizii asumate și de o direcție confirmată fără echivoc. De aceea, am propus astăzi organizarea Congresului extraordinar al PNL pe 21 iunie. Nu ni l-am dorit, dar situația o impune. Este momentul să punem lucrurile în ordine, să clarificăm direcția partidului și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru românii care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că a fi coerenți între ceea ce spunem și ceea ce facem este o condiție de bază pentru a putea fi un partid pe care te poți baza, un partid al modernizării României', a transmis președintele PNL, Ilie Bolojan, după decizia BPN.

Luni, același for de conducere s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă', patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', trei abțineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului.

Marți, PNL a anunțat că Adrian Veștea se situează în afara partidului, având în vedere că nu și-a depus mandatul de premier desemnat.

'Desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui Guvern condus și susținut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Național. Potrivit art. 45 alin. (3) și art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toți membrii', a transmis formațiunea.

Conform statutului PNL, sancționarea membrilor ce ocupă funcții alese în Congresul PNL, cum este cazul prim-vicepreședintelui, se va decide prin votul membrilor Congresului, în urma unei propuneri a BPN, adoptate de către Consiliul Național.

În aceste condiții, 16 parlamentari ai partidului, contestatari ai lui Bolojan: Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu - au solicitat Tribunalului Ilfov suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea.

Tribunalul Ilfov le-a dat joi câștig de cauză acestora și a decis suspendarea acestor decizii ale BPN, iar, ca urmare, PNL a anunțat că va ataca în termenul legal această hotărâre a Tribunalului Ilfov și că partidul își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.

În acest context, Adrian Veștea și-a anunțat intenția de a candida la Congresul partidului pentru funcția de președinte.

Adrian Veștea a fost desemnat premier duminică dimineață de către președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Veștea nu a depus încă la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, un nou orizont de timp pentru acest demers fiind luni AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescuonline: Andreea Preda)

Afisari: 1879

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 21-10-2026 22:35

Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri și aliați europeni

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din țări partenere și aliate, subiectele majore abordate cu aceștia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, și protejarea libertății de navigație și a rutelor comerciale esențiale pentru

Politic 21-10-2026 22:03

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion - numită director de cabinet al premierului

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar

Politic 21-10-2026 21:59

Neculăescu, convorbire cu omologul lituanian: România și Lituania vor deveni și mai apropiate pe Flancul Estic al NATO

Marea Neagră și Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România și Lituania vor deveni în această zonă și mai apropiate și mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Șeful diplomației române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omolo

Politic 21-10-2026 21:47

Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație

Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de

Politic 21-10-2026 21:39

Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică

România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români

Politic 21-10-2026 21:13

Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe

Europarlamentarul Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe, informează Uniunea Salvați România (USR). 'La jumătatea mandatului de europarlamentar, Dan Barna s-a bucurat din nou de încrederea colegilor și va continua să coordoneze activitatea colegilor Renew din cele șase comisii cu componentă tematică de aface

Politic 21-10-2026 21:05

Mureșan nu se plânge de 'arbitrajul' președintelui în criza politică: 'Trebuie să câștigăm nu cu 1-0, ci cu 3-0 la următoarele alegeri parlamentare'

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), desemnat recent pentru funcția de premier, dar al cărui guvern nu a obținut voturile necesare învestirii în Parlament, a declarat miercuri, la Strasbourg, că nu se va plânge de modul în care președintele Nicușor Dan 'a arbitrat' criza po

Politic 21-10-2026 20:58

MAE/ Atenționare de călătorie: Serbia - restricții ale traficului auto în Belgrad

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia că, în data de 22 octombrie, în Belgrad, sunt anunțate mai multe evenimente cu caracter public care vor conduce la impunerea de restricții ale traficului auto, închiderea unor artere importante de circul

Politic 21-10-2026 20:33

Siegfried Mureșan: Premierul este vulnerabil la populismul cunoscut al PSD; riscul e mare ca PSD să înceapă risipa

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Luca Niculescu este vulnerabil la 'populismul cunoscut al PSD', în ciuda eventualelor sale bune intenții, și riscul e mare ca PSD să înceapă risipa banului public și să pericliteze stabilizarea obținută cu greu, a declarat miercuri, la Strasbourg, pentru AGERPRES, eurodeputatul

Politic 21-10-2026 19:25

Premierul Niculescu a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea față de provocările din regiunea Mării Negre

Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, discuțiile fiind axate pe consolidarea coordonării bilaterale, ca răspuns la provocărilor actuale de securitate și conectivitate din regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică foarte bună cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev. Am discutat m

Politic 21-10-2026 18:48

Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției

Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&

Politic 21-10-2026 18:06

Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în

Politic 21-10-2026 18:00

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor

România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar

Politic 21-10-2026 17:45

Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare

Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați

Politic 21-10-2026 17:25

Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s