Bolojan: Niciodată nu am formulat vreun acord, nici de principiu, pentru un Guvern tehnocrat; încetați cu minciunile
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a transmis, joi, că în spațiul public 'se rostogolesc' o serie de 'invenții toxice', subliniind că 'niciodată' nu a formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui Guvern tehnocrat.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat pe Ilie Bolojan că l-ar fi mințit pe șeful statului, Nicușor Dan, că acceptă un Guvern tehnocrat și, de aceea, s-a ajuns la situația actuală. Potrivit președintelui PSD, Bolojan ar fi venit de la o zi la alta cu alte scenarii și cu alte cerințe pentru a susține guvernarea, care au fost acceptate, iar în final a transmis că nu este de acord pentru că nu este un Cabinet politic.
'Încetați cu minciunile folosite pentru a vă justifica eșecurile, fuga de răspundere și comportamentul neprincipial! Observ că se rostogolesc în spațiul public o serie de invenții toxice. Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui Guvern tehnocrat. Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții care nu au fost îndeplinite', a scris Bolojan, pe Facebook.
Conform acestuia, 'în și pentru PNL decide PNL, prin forurile statutare și prin vot deschis' și 'deciziile în și pentru PNL nu se iau pe sub masă, oricât de importantă ar fi aceasta'.
'Totodată, nu s-a pus problema să tranzacționez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcție, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuție. De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca și ale trădării, de altfel', a adăugat președintele PNL. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua R. Moldova/ Președintele Senatului: România va rămâne cel mai ferm susținător al eforturilor Chișinăului de aderare la UE
România este și va rămâne cel mai ferm susținător al eforturilor Chișinăului de aderare la Uniunea Europeană, afirmă joi președintele Senatului, Mircea Abrudean. 'Salut în nume personal și în numele Senatul României aniversarea a 35 de ani de la independența Republicii Moldova', a scris Abrudean, pe pagina
Săptămâna viitoare începe sesiunea ordinară a Parlamentului; printre prioritățile PNL - reforma administrativ-teritorială
Săptămâna viitoare începe cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din acest an. Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, a anunțat joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, care sunt 'prioritățile l
Președintele Nicușor Dan - vizită în R.Moldova; participă la ceremoniile organizate de Ziua Independenței
Președintele Nicușor Dan efectuează joi o vizită în Republica Moldova, unde va participa la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Independenței. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului va merge, în prima parte a zilei, la șantierul Teatrului Republican Muzical-Dramatic 'Bogdan Petriceicu
Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eșuat oficial
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eșuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern și Ministerul Muncii și a medierii asigurate de Administrația Prezidențială consensul nu a putut fi atins, a afirmat, miercuri seara, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Miruță: Legea salarizării trebuia făcută din 2023; PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), îi critică pe social-democrați pentru eșecul în cazul legii salarizării, afirmând că ''PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme''. ''Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi
Grindeanu către Bolojan: Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec
Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec, a fost mesajul președintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru premierul interimar Ilie Bolojan, care a acuzat PSD de ''iresponsabilitate'' în ceea ce privește legea salarizării. Reacția lui Grindeanu vine după ce
Kelemen Hunor, despre legea salarizării: Un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă
România nu trebuie să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu se legiferează pentru Comisia Europeană, trebuie adoptată o lege care creează un sistem predictibil, a declarat miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor. El consideră că pierderea celor 770 de milioane de euro din fondurile PNRR
Ședință de guvern - joi; bugetul Ministerului Economiei aferent activității de privatizare, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2026. Executivul urmează să aprobe, prin alte hotărâri, și bugetele pentru anul 2026 ale unor societăți și companii din su
Bolojan: PSD a compromis, în mod iresponsabil și populist, șansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că a compromis, ''în mod iresponsabil și populist'', șansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a salarizării care ''să aducă ordine, mai multă echitate și predictibilitate în sistemul bugetar și, în același timp, de a demonstra că Rom
Președintele trimite la CCR Legea privind decarbonizarea în sectorul energetic
Președintele Nicușor Dan a trimis Curții Constituționale (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completare
Turcan: Justiția Liei Savonea mai dă o lovitură reformelor lui Bolojan; 11 hotărâri ale Guvernului - blocate
Deputata PNL Raluca Turcan a susținut, miercuri, că 'justiția Liei Savonea' a mai dat 'o lovitură' reformelor premierului interimar Ilie Bolojan, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursurile privind 11 hotărâri ale Guvernului. 'Justiția Liei Savonea mai dă o lovitură reformelor lui Bolojan. Î
Grindeanu: Vrem o lege a salarizării care să repare inechitățile, dar vrem o lege bună
Planul Național de Redresare și Reziliență nu poate fi folosit ca argument pentru a cere Parlamentului să voteze orice lege, indiferent cum este făcută și ce efecte produce, a declarat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a afirmat că social-democrații vor o lege 'bună' a salarizării bugetarilor care să repare inechitățile. ''Domnul
Jurca: România a primit prima plată din instrumentul financiar SAFE
România a primit miercuri prima plată din instrumentul european SAFE, respectiv 2,5 miliarde de euro, a informat șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, care a menționat că se confirmă rezultatul muncii depuse la Guvern și în toate instituțiile implicate în coordonarea acestui program. 'Astăzi este o zi importantă pentru apărarea Rom&
Nicușor Dan: Partidele fostei coaliții guvernamentale nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii salarizării
Partidele fostei coaliții guvernamentale nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii salarizării în sistemul bugetar și și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o
Buzoianu: Nu există nicio sumă din fonduri europene care poate să ne aducă înapoi statul de drept
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, consideră că nu există suficient de multe fonduri europene ca să ne aducă înapoi statul de drept, arătându-se convinsă că amendamentul PSD de încercare a eliminării unui oponent politic prin modificarea legislației va pica în toate forurile europene. 'Eu sunt ferm convinsă că amendame






