Grindeanu: L-am cunoscut pe Cristian Anton în Timișoara; nu l-am adus eu la Ministerul Transporturilor
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că îl cunoștea pe Cristian Anton, fostul său șef de cabinet, din Timișoara, dar nu l-a adus el la Ministerul Transporturilor și că nu a avut referințe proaste despre acesta când l-a numit în funcție.
'Eu, când am venit la Ministerul Transporturilor, evident am încercat să îmi găsesc colaboratori cu care am interacționat în trecut și pe care-i cunoșteam. L-am cunoscut pe Cristian Anton din Timișoara, fiind timișorean, și mai era ceva, lucra în cadrul Ministerului Transporturilor. Eu am venit ministru la finalul anului 2021. El era acolo de prin 2012. Nu l-am adus eu. N-am avut referințe proaste dinspre cei care trebuiau să mă semnalizeze că există anumite lucruri nelocul lor. De altfel, n-am avut nici pe perioada mandatului. Dacă aș fi avut asemenea referințe și lucruri care erau în afara legii, fiți sigur că aș fi acționat', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că numele lui nu apare în dosarul lui Anton de la DNA și că nu are niciun fel de emoție legată de acest caz.
'Uitați-vă pe rechizitoriu. Nu apare niciunde numele de Sorin Grindeanu, așa că n-am de ce să nu spun lucrurile așa cum stau. N-am niciun fel de emoție. Dacă aș fi știut lucrurile de acest tip, în mod sigur le-aș fi semnalat celor care trebuie să le pedepsească. Dar vă aduc aminte că el nu a fost director ARR cât am fost eu ministru', a menționat acesta.
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă o cunoaște pe Mariana Ioniță, secretar general în perioada în care era el ministru al Transporturilor.
'Era secretarul general al Ministerului Transporturilor. Ar fi posibil să nu o cunosc? N-am cunoscut-o înainte de a merge la Ministerul Transporturilor. E un om care în trecut a fost director și la CNAIR și a avut diverse funcții în cadrul Ministerului Transporturilor. Pe perioada cât am fost ministru și-a făcut treaba ca secretar general, din perspectiva mea de manager al acelui minister. Dacă oricare dintre colaboratorii mei au încălcat legea și oricine încalcă legea în România, plătește. Că e șef de cabinet, că e consilier, că e secretar general, că e ministru, că e președinte de țară, prim-ministru, dacă încalci legea, plătești penal. Dacă guvernezi prost, plătești politic', a menționat acesta.
Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), reținut marți de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, folosire de informații nedestinate publicității și grup infracțional, a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare pentru 30 de zile. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: O navă a fost lovită de o dronă la 13 mile, puțin în afara apelor teritoriale române
Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un 'eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina'. '
VIDEO Nicușor Dan: Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că apărarea țării nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, subliniind că sunt momente în care rolul Armatei în societate devine tot mai important.
Sibiu/Europarlamentarul Ștefănuță: Bruxelles-ul consideră oieritul și transhumanța obiceiuri din trecut, deși sunt prezente în România
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat, joi seara, într-o discuție despre transhumanță desfășurată în cadrul Festivalului Astra Film de la Sibiu, că este nevoie de un limbaj comun între realitățile păstoritului din România și percepția de la Bruxelles, unde, potrivit acestuia, oieritul și transhumanța sunt considerate obiceiuri din trecut
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v
Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR
Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă
Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a










