Guvern: Termenul pentru depunerea certificatului de competență lingvistică de către solicitanții cetățeniei române - prelungit cu un an
Guvernul a aprobat joi prelungirea cu un an a termenului pentru depunerea certificatului de competență lingvistică de către solicitanții cetățeniei române, în vederea prevenirii de consecințe juridice majore pentru persoanele care au cerut redobândirea cetățeniei după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025.
Această prelungire nu afectează termenele legale de soluționare a cererilor, conform Legii nr. 21/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 14/2025, precizează Guvernul, într-un comunicat.
Decizia reprezintă o măsură proactivă pentru aplicarea echitabilă a prevederilor Legii nr. 14/2025, care permitea depunerea certificatului lingvistic până la 15 martie 2026. Nerespectarea acestui termen conduce la respingerea cererii de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, arată sursa citată.
În practică, susține Guvernul, capacitatea instituțiilor de a elibera certificate lingvistice este limitată, multe desfășurând examinări doar cu prezență fizică.
Numărul certificatelor B1 emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025 este redus, în timp ce cererile de redobândire a cetățeniei rămân semnificative.
Din totalul cererilor, 41% au fost depuse de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce evidențiază necesitatea corelării obligațiilor solicitanților cu capacitatea administrativă a instituțiilor emitente, mai spune Guvernul.
Conform reglementărilor legale, acordarea cetățeniei române este condiționată de cunoașterea limbii române.
Aceasta sprijină integrarea noilor cetățeni, consolidând apartenența la națiune, coeziunea socială și solidaritatea cetățenilor și reprezintă un indicator principal al integrării solicitantului. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Guvernul a aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026
* Ilie Bolojan: La discuțiile cu Ursula von der Leyen nu s-a discutat pachetul de solidaritate
* Guvernul a aprobat modificarea și completarea mai multor acte normative
* Bolojan: Pachetul legislativ privind salarizarea unitară trebuie gândit să intre în vigoare etapizat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/Deputatul Cosmin Corendea (AUR) a depus un proiect de lege pentru înființarea Școlii Naționale de Diplomație
Deputatul AUR Cosmin Corendea a depus un proiect de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Diplomație, o instituție menită să contribuie la pregătirea unor profesioniști capabili să reprezinte interesele României în relațiile internaționale și să răspundă provocărilor tot mai complexe ale diplomației moderne.
Niculescu: Relansarea economică, intensificarea investițiilor, păstrarea locurilor de muncă sunt în fruntea priorităților Guvernului
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că relansarea economică, intensificarea investițiilor, păstrarea locurilor de muncă și crearea unora noi se situează în fruntea priorităților de pe agenda Guvernului pe care-l conduce. Șeful Executivului a participat la evenimentul de lansare a ediției a III-a a 'Barometrului Antreprenor
Conferință de presă susținută, marți, de ministra Mediului, Natalia Intotero
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, va susține marți o conferință de presă privind situația actuală a instituției pe care o conduce și prioritățile mandatului. Potrivit ministerului de resort, în cadrul evenimentului vor fi abordate principalele provocări la nivelul central și al instituțiilor din subordine, stadiul
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL




