VIDEO Bolojan: Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026; vineri dimineață va fi transmis Parlamentului
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul a aprobat proiectul de buget pe anul 2026, iar vineri dimineața acesta va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
'Am adoptat toate proiectele care au permis adoptarea bugetului și trimiterea la Parlament mâine dimineață, în vederea dezbaterii și aprobării. Au fost câteva acte normative care au fost adoptate pentru pregătirea aprobării bugetului. În primul rând, s-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la jumătatea anului, cu 6,8% față de valoarea de astăzi. A fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină care este dedicată transportatorilor', a spus Bolojan, joi seara, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, la finalul ședinței extraordinare de Guvern.
El a adăugat că bugetul de stat a fost adoptat într-o perioadă complicată, având în vedere turbulențele de pe piețele externe, atât din punct de vedere al dobânzilor, care sunt foarte volatile, dar și din punct de vedere al creșterii prețurilor la combustibil, în general.
'Ținând cont de aceste aspecte, am propus un buget echilibrat, care are câteva provocări. Una din cele mai importante provocări a fost să reducem deficitul bugetar și, practic, este primul pas important în care reintrăm în traiectoria pe care România și-a asumat-o acum trei - patru ani de zile pentru reducerea deficitului după derapajul pe care l-am avut în anii trecuți. Deci, reducerea deficitului este o provocare pentru că înseamnă că trebuie practic să ne reducem cheltuielile cu zeci de miliarde, ceea ce nu este foarte ușor, dar forma în care este propus (bugetul pe 2026 - n.r.) urmărește atingerea acestui obiectiv. O altă provocare importantă înseamnă să reducem deficitele, în condițiile în care nu putem reduce bugetele de investiții. Dimpotrivă, pentru că acest an este un an de final de perioadă de absorbție, așa cum știți PNRR se închide pentru toate țările europene, la sfârșitul lunii august, practic anul acesta bugetele de investiții vor fi mai mari decât anul trecut, atât datorită componentelor care țin de PNRR, de peste 10 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanțările noastre, dar și datorită celorlalte componente care țin de SAFE. Și acest proiect de investiții ține cont de proiectele pe care autoritățile locale le derulează, le asigură cofinanțări importante, în așa fel încât proiectele din PNRR să poată fi finalizate pentru a nu pierde bani și pentru a nu avea corecții care țin de nerespectarea acestor angajamente', a afirmat premierul.
Șeful Executivului a precizat că o altă provocare pentru bugetul pe anul 2026 ține de reducerea de cheltuieli.
'Așa cum știți, în pachetul de reformă în administrație aveam o reducere care este prevăzută la 10% în administrația din România, atât în administrația centrală, cât și în cea locală, și va fi o provocare în perioada următoare să reducem aceste cheltuieli în așa fel încât prin reducerea cheltuielilor de bază, prin redistribuirea de personal, prin reducere de personal acolo unde se constată că este supradimensionat să ne reducem pe fond cheltuielile de funcționare ale statului, în așa fel încât sumele care sunt eliberate prin aceste reduceri să fie direcționate către serviciile de bază, nu știu, educație, sănătate de exemplu, sau către zona de investiții și să ne permită relansare în anii următori. O altă componentă importantă este partea de relansare economică și acest buget, în modul în care este construit, având niște predicții care sunt moderate, atât din punct de vedere al creșterii economice, cât și din punct de vedere al reducerii ratei inflației, asigură un sistem în care avem predictibilitate în zona economică', a punctat Ilie Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Guvernul a aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026
* Bolojan: Bugetul va trece de votul Parlamentului; sunt convins că va rămâne un buget echilibrat
* Bolojan: Pachetul legislativ privind salarizarea unitară trebuie gândit să intre în vigoare etapizat
* Ilie Bolojan: La discuțiile cu Ursula von der Leyen nu s-a discutat pachetul de solidaritate
* Guvernul a aprobat modificarea și completarea mai multor acte normative
* Bolojan: Pachetul legislativ privind salarizarea unitară trebuie gândit să intre în vigoare etapizat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel
Luca Niculescu: Programul de guvernare pe care îl pregătesc este pentru până la următoarele alegeri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că nu își propune un guvern cu o speranță de viață scurtă, menționând că negocierile le duce cu liderii de partide și nu exclude ca din Guvern să facă parte și oameni politici. 'Sunt oameni la care m-am gândit, evident că nu pot să vi le spun, dar asta va depinde și de configurația cab
MAE: Consultări politice cu oficiali ucraineni; educația în limba română în Ucraina - pe agendă
Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a subliniat, în cadrul consultărilor politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile, ea evidențiind că aceasta include păstrare
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul și lista de miniștri; toate opțiunile sunt pe masă
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenționează să depună joi la Parlament programul de guvernare și lista cu cabinetul de miniștri, menționând că, în acest moment, toate opțiunile sunt pe masă: Guvern tehnocrat, hibrid sau politic și că își dorește susținerea unei majorități cât mai solide. 'Suntem în program. (
Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an
România are nevoie de un Guvern funcțional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta să repete formule politice care s-au dovedit că nu funcționează, a declarat vineri președintele Partidului Național Liberal, premierul interimar Ilie Bolojan. El a arătat că refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de
Manda: Suspendarea președintelui nu e pe agenda PSD; suntem preocupați de formarea unui Guvern funcțional
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis vineri că suspendarea președintelui Nicușor Dan nu face parte din agenda social-democraților, aceștia fiind ''preocupați de formarea unui Guvern funcțional, de stabilitatea și credibilitatea României și de redresarea economiei''. Potrivit acestuia, găsirea unei soluții de guvern
Administrația Prezidențială: România va susține adoptarea unui buget european ambițios
România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, a transmis Administrația Prezidențială, la finalul ședinței de lucru organizate vineri de președintele Nicușor Dan pe tema Cadrului Financiar Multianual, în perspectiva reuniunii Consiliului European din
Rezoluție privind lansarea Platformei Conservator-Liberale; Dan Voiculescu: Să avem încredere că vom reuși
Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) propune constituirea unei Platforme Conservator-Liberale, deschisă tuturor forțelor politice și civice care împărtășesc valorile conservatoare și liberale, potrivit unei rezoluții adoptate vineri de Biroul Permanent Național al formațiunii. Decizia a fost luată după ce Tribunalul București a aprobat hotărâ
USR: Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI
Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, a transmis vineri Uniunea Salvați România. Comisia va formula o opinie, care ar urma să fie adoptată în sesiunea plenară din 11 - 12 decembrie. 'Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, în special efectele ei r
PSD îi cere lui Fritz să renunțe la funcția de președinte al USR
Reprezentanții PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunțe la funcția de președinte al USR și la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenție ai formațiunii'', și să își caute de lucru în mediul privat. Solicitarea PSD vine în urma
Guvernul salută aprobarea achiziției Șantierului Naval Mangalia de către Rheinmetall
Guvernul a salutat, vineri, aprobarea achiziției Șantierului Naval Mangalia de către compania germană Rheinmetall, menționând că reprezintă un pas pentru relansarea activității unuia dintre cele mai important
Ionel Bogdan: PSD prelungește situația de interimat în care ne aflăm prin propuneri 'non-soluții'
PSD dorește să prelungească situația de interimat prin propunerile 'non-soluții' pe care le înaintează, ceea ce reprezintă 'un act de inconștiență', a declarat vineri purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, reafirmând că liberalii exclud orice formă de coaliție cu PSD și sunt dispuși să voteze un guvern condus de premierul desemnat Luca N




