Pensiile magistraților/Raluca Turcan: Doar un premier ca Ilie Bolojan putea să ducă la bun sfârșit reforma asumată
Deputata PNL Raluca Turcan a afirmat miercuri că doar un premier ca Ilie Bolojan putea să ducă la bun sfârșit această reformă asumată în PNRR, cu condiționalitatea primirii a 231 de milioane de euro.
'Este corectă decizia Curții Constituționale și știam de la bun început că această lege este constituțională. În momentul în care am inclus reforma legii pensiilor magistraților în PNRR, am studiat toată jurisprudența Curții Constituționale și în același timp legislația țărilor din jurul României. Doar un premier ca Ilie Bolojan putea să ducă la bun sfârșit această reformă asumată în PNRR, cu condiționalitatea primirii a 231 de milioane de euro. Mă întreb de ce a fost nevoie de această tergiversare la Curtea Constituțională, de exemplele de blocaj din partea unor judecători care ar trebui să fie parte a unei instituții care, cu celeritate, de fiecare dată, să se pronunțe cu privire la respectarea Constituției, legislației elaborate. Așadar, este o decizie care aduce echitate, atât în privința contributivității din perspectiva pensiilor plătite în sistemul public, cât și din perspectiva vârstei de pensionare. Milioane de români contribuabili în sistemul public de pensii priveau spre această legislație, care era oarecum un paradis al legislației din toată Uniunea Europeană, pentru că așteptau, ca și pensiile magistraților, oameni care muncesc zi de zi, corect și își fac datoria, să fie calculate în funcție de cât mai aproape de contributivitate', a declarat Raluca Turcan la Parlament.
Ea și-a exprimat speranța ca România să primească banii din PNRR: 'De ce a fost nevoie de atâtea tergiversări și de atâtea blocaje? De departe, cu toții cei care cunoaștem legislația știam că această lege este constituțională. Sper ca ministrul Fondurilor Europene, după promulgarea legii de către președintele României, să convingă Comisia Europeană că România poate în continuare să primească fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență, considerând această reformă a pensiilor magistraților un jalon îndeplinit'.
Întrebată cine ar trebui să deconteze eventual milioanele de euro pierdute, deputata liberală a amintit că a depus un proiect de lege prin care, tocmai pentru a recredibiliza instituția aceasta atât de importantă numită Curtea Constituțională, să existe niște criterii de responsabilitate a judecătorilor membri ai CCR.
'În proiectul pe care l-am depus, doresc să nu mai fie posibile decât cu sancționări, fie din salariu, fie inclusiv cu revocarea, blocajele permanente pe care le-am avut în ultima perioadă. Să nu ne imaginăm că miza la Curtea Constituțională este încheiată odată cu legea pensiilor magistraților. Curtea Constituțională va avea în continuare foarte mult de lucru și îmi doresc să nu existe suspiciunea de politizare a deciziilor Curții, să se exprime cu celeritate și, de ce nu, pe proiectul pe care l-am depus în Parlament, dacă există pierderi de fonduri generate de blocaje în această instituție, acestea să fie suportate și individual. Și atenție, vreau să fac o precizare: vorbesc despre blocaje instituționale, nu despre pronunțări pe fond, pentru că există această independență a judecătorilor Curții Constituționale cu privire la deciziile pe care se pronunță. Deci ei se pot pronunța în orice mod doresc, în funcție de propria judecată, însă să nu blocheze Curtea Constituțională. (...) Am avut discuții cu reprezentanții tuturor partidelor coaliției de guvernare și până la urmă dezbaterile parlamentare vor arăta dacă partidele din coaliția de guvernare sunt la unison cu ceea ce așteaptă oamenii', a transmis Raluca Turcan.
Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
UPDATE CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraților - constituțional
Pensiile magistraților/ Turcan (PNL): Legea este constituțională; știam asta de la bun început
Decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților - luată cu 6 voturi la 3 (surse)
Pensiile magistraților/Ministrul Justiției: Nu trebuie să existe un război între puterile statului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE

