logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Liderul PNL Bistrița, Ioan Turc, menționat de Adriana Georgescu în stenograme, spune că nu o cunoaște pe avocată

Image

Președintele organizației municipale Bistrița, Ioan Turc, în prezent secretar de stat la Ministerul Justiției, neagă faptul că ar cunoaște-o pe avocata Adriana Georgescu, arestată preventiv pentru trafic de influență și care, potrivit stenogramelor apărute în presă, susținea că ''poate ajunge'' la acesta.

În stenograme, avocata nu pronunță explicit numele lui Ioan Turc, dar se referă la el drept ''secretar de stat la Justiție'', ''din PNL, e al lui Bolojan, dar e șeful de la Bistrița''.

''Având în vedere știrile apărute în spațiul public, conform stenogramelor, potrivit cărora avocata Georgescu Adriana Mihaela spune că 'poate ajunge la mine', precizez că nu o cunosc, nu am întâlnit-o niciodată și nu am comunicat direct sau indirect cu această persoană. Faptul că pretinde că ar fi putut 'ajunge' la mine (și la înalți demnitari ai statului) o privește exclusiv! Nu am făcut și nu voi face compromisuri în exercitarea funcțiilor publice, pentru că integritatea pentru mine este nu o opțiune, ci un mod de viață'', a precizat Turc într-o postare pe pagina sa de socializare.

Curtea de Apel București a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membru PNL Sector 1, alături de un fals general SIE, Gheorghe Iscru, ambii fiind acuzați de trafic de influență, după ce au fost prinși în timp ce primeau 60.000 de euro, pentru intervenții în Justiție în favoarea unui om de afaceri care avea două dosare penale. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 769

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 23-07-2026 11:32

Rogobete: Nu voi vota niciodată o lege care slăbește sistemul de sănătate

Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, anunță că nu va vota niciodată o lege care slăbește sistemul de sănătate și ''umilește oamenii care îl țin pe umeri de atâția ani''. ''În ianuarie, m-am opus ferm încercării de a reduce cu 10% veniturile personalului medical. Am spus atunci că nu poți

Politic 23-07-2026 11:11

Ședință de guvern - proiect de hotărâre privind persoanele cu handicap, pe agendă

Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de hotărâre privind procedura de acordare a plăților, precum și situațiile de suspendare, modificare și încetare a dreptului la beneficiul pentru locuire și la beneficiul de tranziție pentru persoanele adulte cu handicap. Executivul va aproba, prin hotărâre, Strategia națională pentru cons

Politic 23-07-2026 10:44

Știrbu: Le recomand liberalilor să publice lista membrilor PSD care conduc instituțiile deconcentrate din județe

Deputatul PNL Gigel Știrbu a susținut, joi, că PSD încearcă să convingă opinia publică că a intrat în opoziție, dar 'o întreagă rețea' de directori, directori adjuncți și persoane promovate în perioada guvernărilor social-democrate continuă să conducă instituțiile-cheie ale statului. Știrbu a publicat lista directorilor din jude

Politic 22-07-2026 20:30

Raport prezidențial: Ascensiunea curentelor ultraidentitare și suveraniste nu este pusă pe seama manipulării, ci a unor cauze structurale

Ascensiunea curentelor ultraidentitare și suveraniste nu poate fi explicată exclusiv prin manipulare, ci are la bază cauze structurale - criza reprezentării democratice, inegalitățile, neîncrederea în instituții și un proiect european care ''vorbește limbajul administrației'' într-o epocă a emoțiilor, se arată în Raportul Grupu

Politic 22-07-2026 18:18

PSD: Cu mâna PNL, USR îngroapă ANI și sacrifică aderarea la OCDE pentru a-și salva penalii

PSD respinge categoric tentativa PNL-USR de a ''perverti'' reforma Agenției Naționale de Integritate, asumată în PNRR, în folosul celor care au încălcat normele de integritate impuse de lege, anunță un comunicat de presă al formațiunii. ''Partidul lui Dominic Fritz - sancționat definitiv de Înalt

Politic 22-07-2026 15:15

Dominic Fritz îl acuză pe Sorin Grindeanu că blochează modificarea Legii incompatibilităților

Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că liderul PSD, Sorin Grindeanu, blochează modificarea Legii incompatibilităților pentru a menține controlul politic asupra Agenției Naționale de Integritate (ANI), punând astfel în pericol o tranșă de aproape 800 de milioane de euro din PNRR. ''Ca să păstreze controlul politic al

Politic 22-07-2026 14:28

USR Sector 5 solicită audit extern la companiile și structurile din subordinea autorității locale

USR Sector 5 solicită un audit extern de îndată la companiile și structurile aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5, pentru a verifica mecanismele prin care bugetul local este cheltuit și a identifica eventualele practici ce au produs prejudicii banului public, în contextul în care Curtea de Conturi a constatat prejudicii de aproape 100 d

Politic 22-07-2026 14:23

Grindeanu: În primul rând trebuie să se pună de acord cei aflați la putere privind legea salarizării

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al PSD, consideră că în primul rând trebuie să se pună de acord cei aflați la putere privind proiectul legii salarizării, argumentând că ministrul de Finanțe n-ar avea un răspuns la ''ceea ce a plusat'' ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. ''I

Politic 22-07-2026 14:20

Președintele Nicușor Dan o va primi, joi, la Cotroceni, pe președinta Indiei

Președintele Nicușor Dan o va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, care va efectua o vizită de stat în România până sâmbătă, la invitația părții române. Convorbirile oficiale dintre cei doi șefi de stat vor viza consolidarea Parteneriatului Extins dintre România ș

Viata Parlamentara 22-07-2026 13:50

Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-și apere penalii

Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL, care conține o serie de amendamente ale USR 'pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv' și 'care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor', a anunțat președintele Camerei, Sorin Grindeanu, lider al PSD. 'Ceea ce a

Politic 22-07-2026 13:34

Grindeanu: Reacția ministrului demis Pîslaru sfidează o hotărâre a justiției

Reacția ministrului demis Dragoș Pîslaru privind decizia justiției în legătură cu legea salarizării sfidează această hotărâre, fiind incalificabilă, a afirmat miercuri președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al PSD. El a adăugat că instanța a motivat 'ceea ce PSD a semnalat în repetate rânduri' - absența d

Politic 22-07-2026 13:22

Nicușor Dan, mesaj de ziua Patriarhului Daniel: BOR rămâne una dintre instituțiile fundamentale

Într-o lume afectată adeseori de relativism, de individualism, de confuzie morală și de disoluție a reperelor spirituale, Biserica Ortodoxă Română (BOR) rămâne una dintre instituțiile fundamentale în care românii au încredere, care cultivă unitatea poporului român în jurul limbii, al memoriei culturale, al apartenenței la un tr

Viata Parlamentara 22-07-2026 12:20

UPDATE/Camera Deputaților - convocată în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie

Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților. 'Camera Deputaților se convoacă în sesiune extraordinară în data de 27 iulie 2026, ora 9:00, pentru perioada 27-31 iulie 2026', potrivit deciziei conducerii Camerei. Pe ordinea de zi

Viata Parlamentara 22-07-2026 12:19

Abrudean: Am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare; legile PNRR, pe agendă

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie în vederea adoptării proiectelor de lege privind PNRR și alte două inițiative pornind de la situația creată la ANCPI, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințe. 'Așa

Politic 22-07-2026 11:56

Peiu: Guvernul împinge România în cea mai gravă criză a datoriei publice din ultimele decenii

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, declară că ''guvernarea Bolojan, adică PSD - PNL - USR - UDMR, împinge România în cea mai gravă criză a datoriei publice din ultimele decenii'. 'Depășirea pragului de 60% din PIB al datoriei publice reprezintă unul dintre cele mai grave eșecuri economice ale actualei coaliții de guvernar