Consultări la Guvern pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Culturii, Andras Demeter, alături de alți membri ai Guvernului, au avut luni, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții asociațiilor care promovează drepturile artiștilor pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, în sensul armonizării cadrului legal național cu cel european, precum și pentru simplificarea și îmbunătățirea mecanismului implementat în prezent.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile s-au axat asupra modificărilor propuse de Ministerul Culturii cu privire la comunicarea publică a operelor muzicale, reconfigurarea mecanismului de colectare în cazul comunicării publice a operelor în scop ambiental, precum și reorganizarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
'Aceste prevederi sunt incluse în proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități publice din domeniul culturii. Proiectul de act normativ preia în legislația națională normele europene și a fost finalizat în urma dialogului cu reprezentanții Comisiei Europene. Prin proiectul de ordonanță de urgență, Ministerul Culturii a propus înlocuirea licenței colective extinse aplicată în prezent pentru muzica ambientală, concerte și spectacole cu licențierea individuală, pentru ca fiecare autor să poată decide cu privire a difuzarea operelor sale', se arată în comunicat.
În cadrul consultărilor, ministrul Andras Demeter a subliniat că, în industria muzicală europeană, licențierea individuală este o practică obișnuită, iar autorii trebuie să poată alege în mod liber între gestiunea individuală (direct sau prin impresari), organismele de gestiune colectivă (OGC) și entitățile de gestiune independentă (EGI).
Reprezentanții asociațiilor artistice nu au fost de acord cu această propunere, argumentând că o astfel de modificare ar favoriza neplata drepturilor de autor de către anumite sectoare economice și ar crește birocrația, efecte care vor fi resimțite de artiști.
'Legat de acest subiect, reprezentanții Guvernului și cei ai artiștilor au discutat și agreat soluția de a fi instituită o metodologie unică și desemnat un singur organism comun de colectare în cazul comunicării publice a operelor în scop ambiental. Principiile acestei metodologii și criteriile desemnării acestui unic organism vor fi stabilite prin dialog', se explică în comunicat.
Având în vedere punctele de vedere contradictorii, premierul Bolojan a cerut Ministerului Culturii să reia consultările pe tema proiectului de ordonanță de urgență cu reprezentanții Comisiei Europene, în acest dialog urmând să fie implicați reprezentanții asociațiilor care promovează drepturile artiștilor, precizează sursa citată.
'Proiectul de act normativ va reveni la Guvern, pentru analiză și aprobare, într-o formă ce va fi agreată atât cu partenerii europeni, cât și cu sectorul căruia i se adresează aceste reglementări și care ar trebui să fie principalul beneficiar al legislației', transmite Executivul.
La consultările de luni de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierii Oana Gheorghiu, Marian Neacșu și Tanczos Barna. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, edirtor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
George Simion: Un continent care nu își poate apăra granițele, economia și identitatea nu va rămâne o putere globală
Președintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă, în cadrul Forumului Economic European de la Cluj, că Europa riscă să își piardă statutul de putere globală dacă nu își poate proteja granițele, economia și identitatea, potrivit unui comunicat al formațiunii. Simion a criticat modelul economic promovat în ultime
VIDEO Nadia Comăneci - decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce. Președintele a spus, înainte de decorare, că, în prezent, cuvântul 'excepțional' este perceput diferit.
Mihai Fifor critică lipsa unei solicitări pentru activarea Articolului 4 al NATO după incidentul de la Galați
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 al Tratatului NATO, în contextul recentului atac care a afectat un bloc de locuințe din Galați. 'Și totuși...de ce România nu a cerut încă activarea Articolului 4? Așa cum au făcut Estonia și Poloni
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de decorare a Nadiei Comăneci
Președintele Nicușor Dan a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, aducând un omagiu personalităților și instituțiilor care au contribuit la prestigiul sportului românesc, anunță Administrația Prezidențială. 'Astfel, în semn de înalt
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan mulțumește Înaltului Reprezentant al UE și statelor membre pentru solidaritatea cu România
Președintele Nicușor Dan i-a mulțumit vineri seara Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, și statelor membre ale Uniunii pentru solidaritatea cu România, în urma incidentului cu drona militară căzută pe un bloc de locuințe la Galați. 'Declarație fermă de solidaritate cu
Miruță: Invităm la sediul Direcției de Informații a Armatei pe cei din Rusia care consideră că drona nu ar fi rusească
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, vineri seara, că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este de fabricație rusească, iar cei din Rusia care nu cred acest lucru sunt invitați la sediul Direcției Generale de Informații a Armatei, 'unde să-și caute numărul de serie'. 'Am auzit, astăzi, diverse narative cum că d
Dronă căzută la Galați/ Ambasada Rusiei: Decizia privind Consulatul de la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns
Ambasada Federației Ruse la București a informat vineri că, în cadrul discuției avute la Ministerul român al Afacerilor Externe, ambasadorul Vladimir Lipaev, convocat în contextul prăbușirii dronei la Galați, a adus la cunoștința părții române faptul că decizia privind Consulatul General al Rusiei de la Constanța 'va fi urmată de măsuri de răspuns
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Am transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități pentru lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, vineri, că a transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități de care Armata Română are nevoie pentru a lupta eficient împotriva dronelor. 'Observând munca colegilor care începuse pentru proiectele anti dronă, dar neavând suficiente capabilit
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan: Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când e vorba de integritatea României
Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România, a afirmat președintele Nicușor Dan, vineri seara, după ce a fost la Galați, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuințe. ''M-am întâlnit azi, la Galați, cu
Nicușor Dan, la Galați după explozia provocată de o dronă; a vizitat răniții și blocul afectat (FOTO/VIDEO)
Președintele Nicușor Dan a efectuat, vineri, o vizită la Galați, unde i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe, o femeie și fiul acesteia în vârstă de 14 ani, după care s-a deplasat la imobilul afectat pentru a evalua situația la fața locului.
VIDEO Nicușor Dan: Expulzarea consulului general rus de la Constanța - mesaj proporțional cu lipsa de respect
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că decizia de expulzare a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea consulatului reprezintă ''un mesaj proporțional cu lipsa de respect față de o țară care nu e parte din război''.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan - vizită la blocul afectat: Sunt estimări că au fost peste 30 kg de explozibil clasic
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la Galați, după ce a vizitat blocul peste care a căzut drona militară, că toți locuitorii pot să se întoarcă în apartamentele lor, cu excepția cazului apartamentul afectat, menționând că din estimările specialiștilor drona a avut cel puțin 30 de kilograme de explozibil clasic.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat vineri că Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor.
Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan - convorbire cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, convenind, în cadrul discuțiilor, accelerarea cooperării dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone care pot fi desfășurate rapid. ''Am avut astăzi o convorbire cu președintele Ucrainei, Volodim
Dronă căzută la Galați/ Guvern: Ajutoare de urgență pentru familiile afectate de explozie
Familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei în noaptea de vineri vor primi ajutoare financiare de urgență, în baza unei decizii luate în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocat de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, informează Guvernul. Potrivit unui

