Senatul a respins obiecțiile președintelui la proiectul privind combaterea extremismului; legea - adoptată în forma inițială
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură în forma inițială, respingând obiecțiile formulate de președintele Nicușor Dan în cererea de reexaminare a actului normativ, transmisă Parlamentului.
S-au înregistrat 75 voturi 'pentru', 34 'împotrivă' și patru abțineri.
Proiectul, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, a fost adoptat de Parlament în iunie. Actul normativ a fost contestat, în 20 iunie, la CCR de parlamentari ai AUR, S.O.S. România și POT, Curtea respingând sesizarea.
În 14 iulie, președintele Nicușor Dan a sesizat, la rândul său, CCR - și de această dată, Curtea a respins obiecțiile de neconstituționalitate.
În 4 decembrie, președintele a retrimis Parlamentului legea spre reexaminare, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la 'amplificarea tensiunilor'.
El a considerat că, în forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni.
'Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. De exemplu, noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conține idei xenofobe, fără a face diferența între materiale de propagandă extremistă și opere literare sau texte istorice. România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru. Ambele sunt esențiale pentru apărarea democrației', a apreciat președintele.
Actul normativ a fost adoptat în aceeași formă care a trecut inițial de Parlament, plenul Senatului respingând obiecțiile președintelui.
Proiectul prevede pedepse mai dure pentru constituirea, sprijinirea sau aderarea la organizații cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, mai prevede proiectul.
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Nu va constitui infracțiune în cazul în care fapta este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.
Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea unor drepturi.
Legea mai pedepsește contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea Holocaustului pe teritoriul României, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Săvârșirea acestor fapte prin intermediul unui sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice. De asemenea, se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică, mai prevede legea.
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unul la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Proiectul urmează să fie transmis Camerei Deputaților, care este for decizional. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s
Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți
Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu pentru perioada 2026-20828 își propune, la capitolul Administrație și Dezvoltare Regională, un audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, personal dimensionat după volumul de activitate, prin renunțarea la principiul reducerilor procentuale uniforme, adoptarea cadrului legislativ pentru START
Program de guvernare/ Se garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților în orice modificare a legislației electorale
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde, la capitolul Minorități naționale și Culte, elaborarea, împreună cu grupurile parlamentare ale minorităților naționale, a unei legi-cadru privind statutul minorităților naționale și garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților naționale în orice modificare a legislației
Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc
Modificarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului în scopul simplificării normelor sportului de performanță, implementarea până în 2028 a Portalului Sportului Românesc și plata cu prioritate, până în decembrie 2026, a premiilor restante pentru rezultatele internaționale se află printre obiectivele stabilite în pro
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul 'Justiție' din programul de guvernare o colaborare 'loială' cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii și Instanța supremă, dând asigurări că vor fi continuate investițiile pentru digitalizarea sistemului judiciar și modernizarea infrastructurii. '
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un dialog permanent și servicii publice mai simple pentru diaspora, în acest sens urmând a fi înființat Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni, un mecanism permanent de dialog între Guvern și reprezentanții diasporei și ai comunităților istorice î
Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere
Delimitarea prin lege a atribuțiilor poliției locale față de Poliția Română, implementarea unui program de reducere a violenței stradale, actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere și crearea unei structuri centrale de comunicare strategică împotriva ingerințelor informaționale externe, cu un centru tehnic de analiză a
Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă - printre priorități
Aprobarea prin hotărâre de Guvern a Strategiei sectoriale în domeniul culturii, cu planul actualizat pentru 2026-2030, finanțare predictibilă, multianuală și simplă pentru cultură, proiecte culturale pregătite pentru fondurile europene, îmbunătățirea cadrului normativ privid sponsorizarea și mecenatul în acest sector, precum și stabilirea de r
Luca Niculescu, despre echipa de miniștri pe care o propune: Este o formulă mai puțin obișnuită în România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, joi, că echipa de miniștri pe care o propune 'este o formulă mai puțin obișnuită în România', dar una 'care răspunde situației în care ne aflăm', iar acești miniștri vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate - să lucreze pentru România.
Program de guvernare/ Educație - reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde la capitolul Educație atât măsuri imediate pentru elevi și școli, cât și măsuri de sprijin pentru profesori, copii și tineri și reforme structurale. Măsurile imediate pentru elevi și școli, cuprinse în
Program de guvernare/ Sănătate: Se regândește modul de efectuare a gărzilor și se introduc criterii de performanță pentru șefii de secție
Accelerarea programelor naționale de screening pentru cancerul de sân, colon, col uterin și prostată, finanțate aproape integral din Fondul Social European Plus și prin Programele Naționale ale Ministerului Sănătății, modernizarea centrelor comunitare medicale integrate din satele și orașele mici, dar și dezvoltarea rețelei județene de centre de prevenire, cons
UPDATE Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista cu miniştri
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * prim-ministru - Luca Niculescu (independent) * viceprim-ministru și ministru al Afacerilor
Niculescu: România nu își poarte permite să piardă o întreprindere cum este Dacia
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că România 'nu își poarte permite să piardă o întreprindere' precum Dacia și că intenționează să discute cu reprezentanții companiei. 'Iau în calcul dialogul. Trebuie să discut foarte repede cu reprezentanții companiilor străine, cu reprezentanții companiilo




