VIDEO Parlament - ședință solemnă/ Predoiu: Israel - partener important al României din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu

Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a evidențiat marți că există o datorie de a duce mai departe cooperarea și solidaritatea dintre România și Israel, afirmație făcută în ședința solemnă a Parlamentului care marchează Ziua Solidarității și Prieteniei dintre cele două țări.
'Statul Israel este unul dintre cei mai importanți parteneri politici și economici ai României din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Parteneriatul România-Israel are, de asemenea, și o dimensiune profund strategică. Cooperăm în domenii importante, ce țin de siguranța cetățenilor și a regiunii, securitate și apărare, economie, domenii esențiale pentru viitorul nostru comun. Avem datoria de a duce mai departe această colaborare prin acțiuni concrete, de a o dezvolta prin proiecte bilaterale, cu impact real într-un angajament constant pentru stabilitate și cooperare. Ne angajăm să valorificăm acest potențial al cooperării noastre într-un context marcat de provocări multiple în plan internațional, aș spune chiar cu atât mai mult cu cât acest context este marcat de provocări. Doresc să vă asigur de întreaga deschidere a Guvernului României pentru a duce această relație la un nivel de cooperare superior și la un nivel de solidaritate deplină', a afirmat Predoiu în ședința Parlamentului.
El a subliniat că Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel exprimă 'angajamentul nostru pentru o relație bilaterală solidă, construită pe baza unui dialog constant, precum și pentru valorile pe care le împărtășim - încredere, respect și solidaritate umană'.
'Anul acesta celebrăm 77 de ani de relații diplomatice neîntrerupte. Un parcurs remarcabil, care reflectă angajamentul continuu și activ al României pentru consolidarea dialogului româno-israelian. Relația dintre România și Statul Israel nu este doar una diplomatică, ci este profund umană. La începutul lunii mai am avut onoarea de a o întâlni pe Doron, tânăra cu origini românești, care a îndurat greutăți inimaginabile, fiind luată ostatică în atacurile teroriste din 7 octombrie. Și pot să vă mărturisesc că această întâlnire m-a mișcat profund. A fost o întâlnire extrem de emoționantă. A fost, în același timp, o întâlnire prin care s-a reafirmat solidaritatea românească cu Statul Israel și respingerea fermă a oricărei forme de violență împotriva civililor. Terorismul nu poate fi justificat niciodată și pentru niciun motiv și nu ar trebui să aibă loc într-o lume care aspiră la pace și solidaritate', a adăugat Predoiu
Premierul interimar a punctat că 'solidaritatea demonstrată de România nu este doar declarativă, ea traducându-se prin acțiuni clare, responsabile și concrete, ce au putut fi remarcate direct în teren prin dedicarea și sacrificiul cetățenilor români care au contribuit la acest efort'.
'Dincolo de solidaritate, un alt cuvânt care caracterizează relațiile româno-israeliene este continuitatea o continuitate în menținerea neîntreruptă a relațiilor bilaterale, în pofida adversităților și a provocărilor geopolitice majore, o continuitate în sprijinul neîntrerupt pentru dreptul la autoapărare al Statului Israel și pentru dreptul la securitate al cetățenilor israelieni, continuitate în demersurile neîntrerupte ale oficialilor români în sprijinul eliberării ostaticilor răpiți în urma atacurilor odioase și, fără precedent, ale Hamas din 7 octombrie 2023. Această poziționare a noastră este o constantă în politica noastră externă. Parcursul nostru european este unul asumat, iar faptul că împărtășim același set de valori democratice cu Israelul, o democrație vibrantă, nu face decât să întărească legătura dintre societățile noastre. Guvernul României rămâne ferm angajat în lupta împotriva antisemitismului, a xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, flageluri care erodează fundamentul democratic al oricărei societăți, iar parteneriatul cu Federația Comunităților Evreiești din România, cultul mozaic, este crucial în aceste eforturi', a transmis Cătălin Predoiu.
El a salutat contribuția deputatului Silviu Vexler, 'care a căutat să sprijine în mod constant instituțiile statului român în demersurile de combaterea a antisemitismului în societatea românească, inclusiv prin educarea tinerelor generații cu privire la momentele tragice de la jumătatea secolului trecut, dar și cu privire la istoria evreilor în general'.
'Această cooperare este cu atât mai importantă astăzi, într-un context de tensiuni politice care marchează viața noastră publică. Este important, cred, să facem cu toții un efort de dialog și înțelegere reciprocă, dincolo de diferențele și opțiunile și viziunile despre viitorul țării, care, punctual, ne despart uneori. Insatisfacțiile și nemulțumirile cetățenilor față de un aspect sau altul al vieții publice sau economice nu trebuie sub niciun motiv transformate și distilate în ură rasială, în antisemitism și xenofobie, în ură și discurs bazat pe ură. Avem cu toții datoria să oferim națiunii exemplul unui comportament decent, un comportament echilibrat, deschis spre dialog și conciliere. Adevăratele democrații își păstrează civilitatea, echilibrul și, de ce nu, eleganța, indiferent de temperatura pasiunilor și polemicilor politice. Există suficiente cuvinte politicoase în limba română prin care să ne putem exprima dezacordurile, criticile, chiar și atacurile politice, cu condiția intrinsecă de a respecta limba română și de a ne respecta unii pe alții', a arătat prim-ministrul interimar.
Cătălin Predoiu consideră că prin implicarea Federației Comunităților Evreiești din România, evreii din țara noastră sunt 'un simbol al continuității și al rezilienței, iar numeroșii cetățeni israelieni de origine română reprezintă o punte vie între națiunile noastre'.
'De-a lungul istoriei, numeroși oameni de știință, cultură și artă care au marcat istoria României sunt evrei și au contribuit la zestrea patrimoniului de valori naționale, nu puține dintre ele considerate elemente de patrimoniu universal. Această legătură, construită de oameni pe memorie și pe încredere, este cel mai prețios capital de prietenie pe care îl putem transmite generațiilor viitoare', a apreciat premierul interimar. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: Vreau să-i asigur pe toți americanii de angajamentul puternic al României în relația cu Statele Unite
Președintele ales, Nicușor Dan, a transmis, marți seară, un mesaj în care dă asigurări că România își păstrează 'angajamentul puternic' în relația cu Statele Unite ale Americii. 'Apreciez mesajul transmis de Ambasada SUA. Vreau să-i asigur pe toți americanii de angajamentul puternic al României î
MAE: Hurezeanu a subliniat la reuniunea CAE importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina pe toate palierele
Ministrul Emil Hurezeanu a subliniat marți, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina pe toate palierele. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), agenda reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE
Botoșani/Federovici: Desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte interimar al PSD - o alegere firească
Desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte interimar al Partidului Social Democrat reprezintă o alegere firească, având în vedere poziția sa de prim-vicepreședinte al partidului, precum și performanțele notabile din actualul mandat de ministru al Transporturilor, consideră președinta organizației județene Botoșani a PSD, senatoarea Doina Federo
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan dorește să aibă o întâlnire cu Mark Rutte, înaintea Summitului NATO
Președintele ales, Nicușor Dan, a afirmat, marți, că își dorește să aibă o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, înaintea Summitului NATO de la Haga. 'Între aceste două întâlniri (Formatul B9 de la Vilnius și Summitul NATO de la Haga) îmi propun să am o întâlnire cu domnul Rutte, ca
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: E o veste bună că PSD nu exclude participarea la guvernare
Președintele ales, Nicușor Dan, salută faptul că PSD nu exclude participarea la guvernare și reiterează că își dorește un Executiv în care să fie reprezentate toate cele patru partide pro-occidentale. 'Este o veste bună că PSD nu exclude participarea la guvernare alături de celelalte partide pro-occidentale. Eu mi-aș dori să ajungem la o negoci
Prezidențiale2025/Nicușor Dan va discuta cu reprezentanții mediului de afaceri; el vizează menținerea TVA și reducerea cheltuielilor
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat, marți, că își menține punctul de vedere conform căruia nu este necesară creșterea TVA, ci reducerea cheltuielilor pentru a soluționa problema deficitului bugetar. El a precizat, pentru Pro Tv, că marți a avut o întâlnire cu personal tehnic din Ministerul Finanțelor, iar miercuri sea
Prezidențiale2025/ George Simion: Vom contesta la CCR alegerea lui Nicușor Dan
Prezidențiale2025/ UPDATE George Simion: Vom contesta la CCR alegerea lui Nicușor Dan București, 20 mai /Agerpres/ - Președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți, că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai. 'Vreau să vă anunț că, așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electo
Patru fundații germane, decorate de președintele interimar Ilie Bolojan
Președintele interimar Ilie Bolojan a decorat, marți, patru fundații germane pentru contribuția lor la consolidarea relațiilor bilaterale și promovarea valorilor democratice. Ilie Bolojan le-a înmânat reprezentanților fundațiilor Konrad Adenauer, Friedrich Ebert, Hanns Seidel și Friedrich Naumann pentru Libertate Ordinul 'Meritul pentru
Prezidențiale2025/BEC a publicat pe site procesul-verbal privind rezultatele: Nicușor Dan a câștigat alegerile, a îndeplinit condițiile legale
Biroul Electoral Central a publicat marți pe site procesul-verbal privind rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor, potrivit căruia Nicușor Dan a câștigat alegerile. În procesul-verbal se arată că George Simi
Zoltan Zakarias, președintele AMT: S-a creat a doua șansă după 1989 de schimbare a regimului
Președintele Alianței Maghiare din Transilvania (AMT), deputatul Zoltan Zakarias, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că,prin alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României s-a creat o a doua șansă după 1989 de 'schimbare a regimului'. 'Rezultatul alegerilor prezidențial
Camera Deputaților/ Andrei-Ionuț Teslariu, care a demisionat din POT, a trecut la PNL
Deputatul Andrei-Ionuț Teslariu, care a demisionat în luna martie din Partidul Oamenilor Tineri, a anunțat marți că a aderat la Partidul Național Liberal. 'Eu consider că România are nevoie de un partid de centru-dreapta decent, cu bun simț, așezat, bazat strict pe idei și pe logică', a spus Teslariu, la Parlament.
Predoiu: Ideal ar fi ca Guvernul să aibă o bază majoritară solidă în Parlament
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a declarat marți că este adeptul unui guvern cu o susținere cât mai mare în Parlament, dar așteaptă consultările pe care le va convoca președintele ales, Nicușor Dan. 'Ideal ar fi o bază de susținere cât mai mare în Parlament. Acum rămâne de văzut ce vor aduce consultările
Ciprian Șerban (PSD): Cred că avem nevoie de un refresh la nivel ideologic, dar și uman
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, consideră că PSD are nevoie, în acest moment, de o reîmprospătare 'la nivel ideologic, dar și uman'. 'Fidel principiilor social democrate, cred că avem nevoie de un refresh la nivel ideologic, dar și uman. Societatea și politica se schimbă peste tot &ic
VIDEO Parlament - ședință solemnă/Peiu: Israelul îl dăm de multe ori exemplu ca dezvoltare, deși a avut împotriva sa 22 de state
Israelul a avut împotriva sa, încă de la formare, 22 de state cu o populație de 70 de ori mai numeroasă, cu o economie de 25 de ori mai mare, a afirmat, marți, în plenul Parlamentului, liderul grupului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care a adăugat că această țară, cu toate acestea, este dată de multe ori exemplu ca dezvoltare.
Grindeanu nu exclude să candideze pentru funcția de președinte plin al PSD; congresul de alegeri - în toamnă
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți despre congresul în care va fi ales viitorul președinte al partidului că va avea loc în toamnă, probabil în luna septembrie, iar atunci este posibil să fie modificat și statutul. Grindeanu a precizat că în ședința Consiliului Politic Național de marți a pr