Prezidențiale2025/ Trei zile de vot pentru românii din diaspora; 965 de secții organizate în străinătate
Românii cu drept de vot din diaspora au la dispoziție trei zile pentru a-l alege pe cel care va conduce România în următorii cinci ani, fiind așteptați la urne pe 2, 3 și 4 mai.
În cele 965 de secții de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.
Cele mai multe secții de votare sunt în Italia și Malta - 161, Spania - 147, Marea Britanie - 108, Franța și Principatul Monaco - 69, Republica Moldova - 64, SUA - 50, Belgia - 29, Țările de Jos - 23.
Comparativ cu localitățile în care au fost organizate secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale și parlamentare din anul 2024, pentru alegerile din acest an, 29 de secții au fost relocate în localități sau zone apropiate, fie ca urmare a consultărilor cu reprezentanții comunităților de cetățeni români, fie pentru o mai bună acoperire a comunităților din diverse zone, în scopul facilitării accesului acestora la secțiile de votare, arată Ministerul Afacerilor Externe.
MAE precizează că în cazul a cinci secții de votare din Franța, Marea Britanie și Spania vor fi utilizate adrese diferite între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe menționează că, la fel ca în cazul alegerilor din 2024, din motive obiective, nu vor fi organizate secții de votare în următoarele zone: Afganistan (militarii români au fost retrași din teatrele de operațiuni), Rostov-pe-Don (oficiu consular închis), Odesa (activitatea oficiului consular este suspendată temporar), Sudan (activitatea misiunii este preluată de AR Addis Abeba), Venezuela (misiune închisă), Libia (misiunea este relocată la Tunis) și Phenian (activitatea misiunii este temporar suspendată).
***
Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile, după cum urmează:
* Vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale)
* Sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale); în prima și a doua zi ale votării în străinătate, alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege, până cel mai târziu la ora locală 23:59
* Duminică, 4 mai, între orele 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României); nu mai târziu de ora 21:00, ora României, cu posibilitatea de prelungire pentru încă trei ore pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora de închidere a secției respective, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției.
Duminică, 4 mai, majoritatea secțiilor de votare din străinătate vor fi deschise între orele 7:00 - 21:00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile se vor închide la ora locală a României 21:00. Pentru alegătorii care se află la sediul secției la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore, potrivit AEP.
Astfel, în Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria - urnele se închid la ora 20:00 (ora locală), existând posibilitatea prelungirii pentru cei aflați la rând până la ora 22:59 (ora locală).
* în Islanda, Irlanda, Portugalia, Senegal - urnele se închid la ora 19:00 (ora locală); votarea se poate prelungi până la ora 21:59 (ora locală);
* în Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay - votarea se încheie la ora 16:00 (ora locală), la ora 18:59 (ora locală) dacă se prelungește pentru cei aflați la rând;
* Canada (Dieppe) - votarea se încheie la ora 15:00 (ora locală); prelungire până la ora 17:59 (ora locală);
* Canada (Ottawa, Toronto, Montreal, Quebec), Columbia, Cuba, Peru, SUA (Washington, Miami, New York) - alegerile se termină la ora 14:00 (ora locală); prelungire până la ora 16:59 (ora locală);
* Canada (Winnipeg), SUA (Chicago, Houston, Dallas) - votarea se încheie la ora 13:00 (ora locală); se poate prelungi până la ora 15:59 (ora locală);
* Canada (Calgary, Edmonton) - votarea se finalizează la ora 12:00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora 14:59 (ora locală);
* SUA (San Francisco, Los Angeles), Canada (Vancouver) - secțiile se închid la ora 11:00 (ora locală); cei aflați la rând pot să voteze până la ora 13:59 (ora locală).
***
Totodată, alegătorii români din străinătate au posibilitatea votului prin corespondență.
Un număr de 6.085 de cereri de vot prin corespondență dintre cele 6.496 depuse în acest sens pe portalul www.votstrainatate.ro au îndeplinit condițiile legale, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă.
Conform site-ului AEP, cele mai multe cereri pentru vot prin corespondență s-au înregistrat în Germania, urmată de Marea Britanie, Elveția, Franța, Statele Unite, Italia și Spania.
Compania Națională 'Poșta Română' a expediat către 93 de țări buletinele pe care se află numele celor 11 candidați pentru alegătorii care vor vota prin corespondență. 'Un număr de peste 6.000 de alegători din 93 de țări de pe șase continente vor primi documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile care urmează. Printre țările de destinație se numără Germania, Marea Britanie, Spania, dar și destinații îndepărtate precum Noua Zeelandă, Thailanda și Vietnam', arăta pe 7 aprilie Poșta Română.
Potrivit MAE, numărul estimat de buletine de vot necesare pentru secțiile de votare din străinătate la alegerile prezidențiale este de 3.600.000, pentru fiecare tur de scrutin.
***
Alegătorii din străinătate pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).
***
VOT LA SECȚIE
Când se prezintă la urne, alegătorul arată actele de identitate membrului-operator de calculator, care preia și introduce datele personale ale acestuia în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
La secțiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare care sunt generate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate în SIMPV.
Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea 'VOTAT' înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.
După ce a votat, alegătorul are obligația de a introduce buletinul de vot în urnă.
Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.
***
VOT PRIN CORESPONDENȚÃ
Poate vota prin corespondență cetățeanul român care are domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate și care se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență. Românii din diaspora își pot exercita dreptul de vot prin corespondență o singură dată, la fiecare scrutin, sub sancțiunea legii penale. Alegătorul pentru care biroul electoral pentru votul prin corespondență a înregistrat primirea plicului exterior nu își poate exercita dreptul de vot la acel scrutin în cadrul secției.
Alegătorul are obligația, sub sancțiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență către alte persoane fiind interzisă.
Procedura de vot este următoarea: pe buletinul de vot se lipește autocolantul cu mențiunea ''VOTAT' în patrulaterul care conține numele candidatului pentru care alegătorul a optat; se introduce buletinul în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi se sigilează plicul cu eticheta de siguranță; se completează certificatul de alegător, menționând data și semnând olograf; se introduce plicul interior și certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează cu eticheta de siguranță și se expediază plicul.
Plicurile exterioare sigilate trebuiau expediate cu suficient timp înaintea datei alegerilor, pentru a asigura livrarea acestora până cu 4 zile înaintea zilei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz. Astfel, termenul limită pentru acestea a fost 30 aprilie, ora 23:59.
Plicurile livrate după această dată vor fi anulate fără a mai fi desigilate. Autoritatea Electorală Permanentă va notifica alegătorii, prin intermediul poștei electronice, cu privire la recepționarea sau nerecepționarea documentelor de vot prin corespondență de către birourile electorale.
Alegătorii care au fost notificați, prin email, că documentele de vot prin corespondență nu au ajuns la biroul electoral pentru votul prin corespondență pot vota la orice secție de votare din străinătate. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -
Ambasada Israelului în România lansează proiectul educațional 'Israel într-o zi'
Ambasada Israelului în România lansează proiectul educațional 'Israel într-o zi', o inițiativă menită să aducă Israelul mai aproape de tinerii din România și să le ofere ocazia de a-i descoperi istoria, cultura, tradițiile și societatea într-un mod interactiv, relaxat și captivant. Potrivit unui comunicat de presă al Ambas
Abrudean, despre indexarea pensiilor: E o diferență foarte mare între discursurile PSD din opoziție și de la guvernare
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL susține creșterea pensiilor și a salariilor, cu condiția ca măsurile să fie sustenabile din punct de vedere bugetar. El a criticat însă diferența dintre discursul PSD din opoziție și cel din perioada în care se află la guvernare, afirmând că social-democrații trebuie să prezinte soluții concret
Alba: Prefectul Corneliu Mureșan (PSD) spune că va fi 'vocea cetățenilor' din județ
Noul prefect de Alba, Corneliu Mureșan (PSD), învestit luni în funcție, a transmis că va fi 'vocea cetățenilor' din județ și că se va asigura că aceasta va fi auzită de fiecare dată de Guvernul României. 'Am depus jurământul și am preluat funcția de prefect al județului Alba cu un angajament clar: voi fi voc
Sorin Grindeanu: Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile, conform legii. 'Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile. Acest lucru trebuie să se întâmple. Toate lucrurile legate de buget, de taxe, sunt dezbateri legate de anumite taxe care vor fi mai mari la anul și așa m
Sibiu: Noul prefect, Florian Giubega, promite transparență
Noul prefect al județului Sibiu, Florian Giubega, a transmis luni, în prima zi de mandat, un mesaj jurnaliștilor, în care îi asigură de transparență, disponibilitate pentru dialog și acces la informațiile de interes public. 'În calitate de prefect al județului Sibiu, doresc să vă transmit întreaga mea deschide
Grindeanu: Săptămâna viitoare va fi prezentată prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale va fi prezentată săptămâna viitoare, după ședința Biroului Permanent Național al partidului. El a precizat că documentul va fi prezentat de echipa PSD care lucrează la elaborarea proiectului, după încheierea unor no




