VIDEO Ilie Bolojan: Nu vom putea evita o reformă a statului; avem deficite bugetare foarte mari

România are deficite bugetare 'foarte mari', a spus președintele interimar Ilie Bolojan, care a subliniat importanța unei reforme a statului, în sensul reducerii cheltuielilor și creșterii veniturilor.
'Nu trebuie înțeles că suntem într-o situație gravă, dar cred că trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă, în sensul în care avem deficite bugetare foarte mari. Deci, consumăm de mulți ani mai mult decât ne putem permite. În condițiile în care ar apărea o recesiune economică, este evident că am fi în situația în care, pe fondul scăderii veniturilor, am ajunge să nu mai putem funcționa, deci să ne apropiem de o situație, așa cum a fost cea pe care am evocat-o (guvernarea Boc, n.r.). Dar cred că oamenii politici raționali sunt conștienți de ceea ce au de făcut', a spus Bolojan, într-o conferință de presă susținută, vineri, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că România are nevoie de 'stabilitate politică' și de 'o bună' guvernare, care 'să mențină controlul deficitelor', să reducă cheltuielile statului și să acceseze fonduri europene.
'Accesarea acestor fonduri (UE, n.r.) și menținerea controlului deficitelor, în afară de faptul că asigură creștere economică, ne mențin și în situația în care ratingul țării noastre este de natură a da încredere investitorilor, creditorilor noștri, dar și companiilor care operează în România. O stabilitate politică, în general, și o pace socială sunt condiții general valabile pentru a merge mai departe. De asemenea, nu vom putea evita o reformă a statului, pentru că fără o reformă a statului doar vom menține deficitele', a spus președintele interimar.
Ilie Bolojan a mai precizat că reforma statului este necesară, nu pentru că ar fi impusă de Uniunea Europeană, ci pentru că face parte dintr-un 'comportament rațional'. Astfel, statul trebuie să își diminueze cheltuielile și să majoreze veniturile, iar banii să fie direcționați către investiții.
'Putem face asta în două moduri: programat, etapizat - asta este varianta bună - exact cum un cetățean se duce la medic și dacă constată că are probleme de sănătate se tratează la timp. Sau putem să amânăm lucrurile, să credem că ele se vor rezolva de la sine. Nu se vor rezolva. Și atunci când va apărea o problemă de tipul unei recesiuni economice, pe care o vedem că pare că apare, vom fi în situația să acționăm ca în urgență. Și întotdeauna când acționezi cu spatele la zid, costurile sunt mai mari, problemele sunt mai mari. Și e bine să evităm această situație', a menționat Bolojan. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Predoiu: PNL are datoria morală să-și continue misiunea în slujba României, să se modernizeze pe sine însuși
PNL are datoria morală să își continue misiunea sa în slujba României și a cetățenilor ei și să se modernizeze pe sine însuși, a declarat, sâmbătă, președintele interimar al liberalilor, Cătălin Predoiu, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea partidului. 'Astăzi, se împlinesc 1
MApN: Securitatea regională, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării, Angel Tîlvăr și omologul belgian
Securitatea regională cu accent pe situația din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii dintre ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr și ministrul belgian al apărării, Theo Franken. Potrivit u
Ilie Bolojan, la 150 de ani de la înființarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor
Președintele interimar al Românie, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la evenimentul de marcare a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, că vremea vorbelor a trecut și a venit vremea faptelor pentru liberali. Prezent la evenimentul aniversar de la Muzeul Național Brătianu - Vila Florica, Ilie Bolojan a ream
Nicușor Dan: Negocierile pentru formarea guvernului încep marți; sunt patru partide la masă și minoritățile
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt 'patru partide la masă, plus minoritățile' și va fi o discuție. El a mai spus, referitor la posibilitatea rămâneri
Nicușor Dan - vizită, duminică, în Polonia: îl sprijin pe primarul Varșoviei la prezidențiale
Președintele ales, Nicușor Dan, va face, duminică, o vizită în Polonia pentru a participa la un eveniment electoral în sprijinul candidaturii primarului Varșoviei la alegerile prezidențiale din această țară. 'Da. Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte. La invitația colegilor polonezi o să merg l
Nicușor Dan: În foarte multe locuri, statul este de la neglijent până la capturat; e nevoie de o presiune a societății
Președintele ales, Nicușor Dan, susține că statul român este, în foarte multe locuri, 'de la neglijent până la capturat', fiind necesară o presiune din partea societății pentru ca lucrurile să fie corectate. Nicușor Dan a participat, sâmbătă, la Congresul Studenților din România - 'Student în Uni
Prezidențiale2025/AUR solicită comisiilor de specialitate să verifice 'motivul' vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România
AUR solicită Comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE să verifice 'motivul vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România' și cere acestora un răspuns 'oficial' și 'nesecret'. 'Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, prin reprezentanții săi în cele două c
Diaconescu: În niciun context, președintele Bolojan nu a declarat și nici nu a sugerat că România e dispusă să trimită militari în Ucraina
Consilierul prezidențial pentru Securitate națională, Cristian Diaconescu, a afirmat, vineri, că, în niciun context, oficial sau neoficial, președintele interimar Ilie Bolojan nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă sau intenționează să trimită militari români în Ucraina, iar informațiile apărute în spațiul public sunt
Ministrul Apărării: Regiunea Mării Negre - crucială pentru stabilitatea Flancului estic al NATO și al UE
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a participat, vineri, la cea de-a noua ediție a Black Sea and Balkans Security Forum (BSBSF), context în care a afirmat că regiunea Mării Negre este crucială pentru stabilitatea Flancului estic al NATO și al Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat al MApN, în intervenția sa, minis
Ministerul Dezvoltării: Peste 94 de milioane de lei decontați pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 94.095.665,93 de lei pentru 248 de obiective realizate prin componentele C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, vineri, ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru Compon
Ciprian Șerban: Ponta continuă șantajul și scandalul, atribute care i-au definit traiectul politic și caracterul
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, l-a acuzat, vineri, pe Victor Ponta, de șantaj politic și că atacă partidul care i-a oferit atât demnitatea de prim-ministru, cât și pe cea de președinte al PSD. 'În vreme ce România, dar și PSD, își caută drumul spre construcție, dezvoltare ș
Hurezeanu: România va continua să fie alături de R. Moldova în procesul de reformă, precum și de pregătire a accederii la UE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut, vineri, consultări cu viceprim-ministrul, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, cu ocazia prezenței acestuia la București pentru a participa la o serie de conferințe internaționale pe teme regionale de actualitate, informează un comunicat al MAE. Potrivit surse
Daniel Harpa (președinte PSD/CJ Neamț): Nu acceptăm tăierea investițiilor de la infrastructură, economie și dezvoltarea comunităților locale
Președintele filialei PSD Neamț și al Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat, vineri, că social-democrații nu vor susține un guvern care va tăia investițiile de la infrastructură, economie și pentru dezvoltarea comunităților locale. Liderul PSD Neamț a apreciat că în această perioadă foarte complicată pentru R
Nicușor Dan: Nu se pune problema creșterii cotelor de TVA de 5% și 9%
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat vineri că nu se pune problema creșterii cotelor reduse de TVA, de 5% și 9%. El a menționat, într-o declarație acordată presei, că scenariile privind o eventuală creștere a TVA sunt 'absolut teoretice', deoarece nu iau în calcul aspecte precum creșterea evaziunii fiscale și limitare
Nicușor Dan estimează că discuțiile pentru formarea noului Guvern se vor finaliza în două-patru săptămâni
Președintele ales, Nicușor Dan, estimează că discuțiile pentru formarea noului Guvern ar putea dura între două și patru săptămâni. Întrebat cât ar putea dura până ce noul Guvern va fi instalat la Palatul Victoria, el a răspuns: 'Două, trei, patru săptămâni'. Nicușor Dan a menționat că