Internare nevoluntară a consumatorilor dependenți de droguri, în anumite cazuri (proiect)
Mai mulți parlamentari de la PSD au depus la Parlament un proiect de lege care introduce posibilitatea internării nevoluntare și a tratamentului de specialitate, în anumite cazuri, a consumatorilor dependenți de droguri.
Potrivit proiectului, 'prin derogare de la prevederile art. 53 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002, în cazul consumatorului și consumatorului dependent se instituie internarea nevoluntară și tratament de specialitate în următoarele situații: a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane; b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical; c) pacientul suferă de o tulburare psihică gravă și judecata îi este afectată, iar neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale; d) pacientul este minor sau pus sub interdicție'.
Actul normativ, semnat de 17 parlamentari social-democrați și unul de la minoritățile naționale, completează în acest sens articolul 22 din Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform inițiatorilor, 'internarea nevoluntară poate fi percepută ca o formă ce încalcă drepturile pacientului, însă în cazul în care persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alții, poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară'.
În aceste situații, familia, medicul de familie, medicul curant psihiatru, organele abilitate (reprezentanți ai administrației publice locale, poliție, jandarmerie, pompieri, procuror, instanță de judecată civilă), în cazul în care consideră oportună necesitatea internării printr-o cerere scrisă, aceasta trebuie datată (data, ora) și semnată, va conține date de identificare ale persoanei care întocmește cererea, calitatea acestei persoanei, datele de identificare ale pacientului, expunerea detaliată a argumentelor ce au dus la necesitatea acestui act, au adăugat aceștia în expunerea de motive a proiectului.
Ei au mai arătat că România are nevoie de o schimbare radicală a abordării consumului de droguri, inspirată de modelele statelor în care aceste politici și-au dovedit eficiența, și anume sprijinirea consumatorilor pentru a accesa îngrijire bazată pe tratamente de reabilitare, servicii de reducere a efectelor nocive și alte servicii medicale și sociale.
'Este esențială sprijinirea persoanelor consumatoare să acceseze servicii specializate și, astfel, să fie redus numărul deceselor, respectiv al spitalizărilor', au mai menționat aceștia.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaților fiind for decizional. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzoianu: Au trecut amendamente absolut aberante la Strategia privind biodiversitatea; vom îndrepta la Camera Deputaților
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, marți, amendamentele adoptate de Senat la proiectul privind Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, susținând că unele dintre acestea sunt ''absolut aberante'' și modifică angajamente asumate de România la nivel european.
Senatul a adoptat Strategia pentru biodiversitate
Senatul a adoptat, marți, în calitate de prim for legislativ sesizat, Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon în PNRR, fiind votate amendamente ale PSD. Au fost înregistrate 82 de voturi ''pentru'', 33 ''împotrivă'' și 9 abțineri.
Senat: Modificări tehnice la Ordonanța de urgență privind SAFE - adoptate
Senatul a adoptat, marți, o propunere legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 de punere în aplicare a programului SAFE. S-au înregistrat 86 voturi ''pentru'', 35 ''contra'' și 3 abțineri. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025
Senat/ Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat: închiderea minelor - numai după construirea de noi capacități
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, fiind introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.
Cătălin Predoiu - la reuniunea extraordinară a Consiliului JAI; s-a discutat despre situația de la Ceuta
România susține mobilizarea rapidă a tuturor instrumentelor Uniunii Europene pentru sprijinirea Spaniei, restabilirea controlului efectiv la frontiera externă și prevenirea unor noi treceri ilegale, a declarat viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, marți, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Justiție și Afaceri Inte
PSD cere ANI, MAI și Parchetului să intervină în cazul Dominic Fritz și să conteste ordinul prefectului de Timiș
Partidul Social Democrat a solicitat, marți, Agenției Naționale de Integritate (ANI) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să conteste în instanța de contencios administrativ ordinul prefectului de Timiș prin care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost sancționat disciplinar, dar și Parchetului să deschidă o anchetă penală împotriva reprezentanțilo
Tanczos Barna: Nu se poate exclude nicio variantă în formarea guvernului; probabil în două săptămâni o să avem rezultate
Vicepremierul interimar și senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, marți, că în acest moment nu poate fi exclusă nicio variantă privind formarea viitorului guvern, apreciind că un executiv cu drepturi depline ar putea fi învestit până în prima săptămână a lunii septembrie. Întrebat, la Senat, dacă UDMR ar p
Senat/ Comisii: Strategia de biodiversitate - raport de admitere
Comisia pentru mediu din Senat a adoptat, marți, un raport de admitere pentru Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon din PNRR, după introducerea unor observații. Una dintre modificările incluse în document prevede că ''riscul de poluare trebuie redus cu 50%'', fără ca
Abrudean: PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a făcut un apel către toți senatorii să trateze ''cu responsabilitate'' proiectele aflate în dezbatere în această sesiune extraordinară, subliniind că PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre ''dezvoltarea României''. ''Săptămâna
Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe
Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că a semnat decretele de promulgare a legilor privind declararea situației de criză pe piața produselor petroliere și privind prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziția de locuințe. ''Am semnat astăzi decretele de promulgare pentru două acte normative importante p
Fritz: Nu voi ceda; nu voi abandona nici Timișoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, președinte al USR, a declarat marți că nu va ''ceda'' și nu va ''abandona nici Timișoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă''. '''Stai în banca ta, sunt oameni mai mari ca tine la București' e cea mai celebră amenințare pe care am primit-o ca prim
Guvern: Ședințe pe tema crizei energetice - asigurarea lichidității în piață, reducerea voluntară a consumului și situația de la Cernavodă
Premierul interimar Ilie Bolojan a avut, marți, o ședință de lucru cu principalii furnizori de energie, în cadrul căreia au fost analizate, între altele, soluții pentru asigurarea lichidității în piață și identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori. 'Am discutat cu principalii fur
Bolojan: În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că, în acest moment, guvernanții nu anticipează probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori în urma analizei efectuate marți în cadrul unei ședințe de lucru care s-a desfășurat la Palatul Victoria. 'Am analizat situația aprovizionării cu combusti
MAE: Memorandum de înțelegere între Academia Română și Academia de Științe Berlin - Brandenburg
Academia Română și Academia de Științe Berlin - Brandenburg își dezvoltă cooperarea multidisciplinar ăîn baza unui Memorandum de înțelegere semnat luni, în prezența ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și a ambasadorului Republicii Federale Germania la București, Angela Ganninger. Potrivit unui comunicat al MAE
Senat/ Proiectul legii integrității - raport în Comisia juridică miercuri
Proiectul privind integritatea va intra miercuri în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului pentru întocmirea raportului, a decis Biroul permanent. De asemenea, proiectul va fi dezbătut apoi în plenul Senatului, care este for decizional. Senatorii pot depune marți amendamente. Camera Deputaților a adoptat luni,












