Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Nu există discuții despre federalizarea Europei; este o campanie rusă de dezinformare

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, vicepreședinte al PNL, afirmă că la nivel de Bruxelles nu există discuții despre federalizarea Europei, subiect intens dezbătut în ultima perioadă în mediul online, și afirmă că este vorba de o campanie rusă de dezinformare care trebuie combătută.
Falcă a fost întrebat, într-o conferință de presă susținută vineri la PNL Arad, dacă există discuții legate de o eventuală federalizare a Europei, în tot contextul politic internațional, el negând acest lucru.
'Nu există la nivelul Bruxelles-ului nicio discuție despre federalizare. Ca să existe o discuție despre federalizare, pleci de la Tratat. Ultimul este Tratatul de Lisabona, este tratatul de funcționare a Uniunii Europene. Ca să treci la o federalizare, trebuie să iei în discuție acest tratat, dar nu a fost un astfel de subiect și face parte din campania pe care o realizează Rusia de a destabiliza valorile în care credem noi', a spus europarlamentarul, care este și președintele PNL Arad.
El a adăugat că în mediul online au loc campanii de dezinformare care includ acest subiect, dar și altele care s-au viralizat prin sute de milioane de redistribuiri.
Falcă a spus că subiectele sunt viralizate în fiecare țară din Europa, dar cu mici modificări, în funcție de specificul local, iar când autoritățile sau presa demontează campaniile cu argumente, informațiile reale nu mai sunt redistribuite și nu ajung la public.
'Ca să ne dăm seama ce forță are un interes și o luptă hibridă împotriva căreia nu poți să lucrezi cu adevărul. Adevărul a fost foarte puțin distribuit, de aceea, așa cum am reglementat trecerea unei străzi cu zebră, semafor, așa trebuie să reglementăm și astfel de lucruri. Dacă nu, dispare încrederea în democrație, în ceea ce înseamnă libertățile individuale, încrederea în instituții și întrebarea este cine are interesul să dispară această încredere: niciodată democrațiile', a spus liderul PNL.
El s-a referit și la declarațiile acide ale administrației conduse de Donald Trump care privesc România sau Uniunea Europeană și a arătat că acestea au dus la o decredibilizare a liderului american.
'Administrația Trump este proaspăt aleasă, dar vreau să știți că atunci când câștigi alegerile, în primele trei - patru luni ai o creștere a încrederii, ca om politic, foarte mare. Ce se întâmplă astăzi în America este o surpriză că administrația Trump are o descreștere. Asta înseamnă că oamenii responsabili din America nu sunt de acord cu modul în care viața politică americană este desfășurată prin declarații de genul 'eu vreau Canada, eu vreau Canalul Panama, eu vreau Groenlanda', și mai mult decât atât, 'vreau să mă înțeleg cu Putin și agresorul nu mai este Rusia, ci Ucraina'. Toate aceste declarații, în primul rând în America au creat neîncredere, la fel și în Europa', a spus Falcă.
Eurodeputatul a mai afirmat că 'lipsa de diplomație va aduce neîncredere de ambele părți', referindu-se la relațiile dintre SUA și Europa. AGERPRES/(A - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului: Cred că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională, iar acest lucru înseamnă nu doar 'reacție în fața urgențelor, ci și prevenție, educație și investiții în infrastructură sigură, rezilientă'. 'M-am întors, după trei zile,
USR a convocat marți consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare
Uniunea Salvați România organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare. Consultările vor avea loc, marți, 3 iunie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13:30. Întâlnirea face parte dintr-o serie mai amplă de c
Simion către românii din Spania: Să fiți pregătiți, pentru că trebuie să revendicăm țara noastră
Liderul AUR, George Simion, s-a întâlnit duminică cu comunitatea de români din Madrid, prilej cu care a făcut un însemn către unitate, dar și pentru construcția și 'revendicarea' țării. 'Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare și umilit de niște slugi. Nu voi accepta niciodată
Negrescu: Comisia Europeană a reacționat la interpelarea cu privire la Salina Praid; trebuie ca autoritățile române să solicite sprijinul
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa cu privire la situația de la Salina Praid, dar trebuie și ca autoritățile române să solicite sprijinul european. 'Comisia Europeană a reacționat rapid la interpelarea mea cu privire la situația de la Salina Praid și comunitățile af
Predoiu: Există o paletă largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid; răspunsul îl vor da experții
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, duminică, în timpul unei vizite în județul Covasna, că există o paletă foarte largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid, atât optimiste, cât și pesimiste, însă verdictul va putea fi dat doar de către experți, după o analiză tehnică de specialitate. Premierul a menționat că
Victoria Stoiciu: Violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România; societatea normalizează această violență
Senatorul PSD Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD, a declarat că violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România - 66% din actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor, iar sistemul juridic, poliția, procuratura, toate instituțiile care ar trebui să protejeze femeile normalizează această violență. &
Cătălin Predoiu: În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active; echipele de intervenție rămân pe teren
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în județul Covasna codurile galbene și roșii sunt în continuare active, iar echipele de intervenție rămân pe teren. 'În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active. Echipele de intervenție rămân pe teren. Am fost la fața locului, în comunitățile afe
Covasna: Luni, ședință de Guvern pentru acordarea de ajutoare destinate evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații
Guvernul va organiza, luni după-amiază, o ședință extraordinară pentru a adopta o hotărâre privind alocarea de ajutoare necesare evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații, a anunțat, duminică, premierul interimar Cătălin Predoiu. El a precizat, că, deși Guvernul se află într-o formulă interimară, va adopta toate măsurile care se
Nicușor Dan: Viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii
Președintele Nicușor Dan a declarat că viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii. 'Astăzi, de 1 Iunie, celebrăm inocența, bucuria și speranța pe care copiii o aduc în viețile noastre. Este o zi în care ne amintim cât de prețioși sunt ei și cât de important este să le oferim un viitor
Cătălin Predoiu, la Covasna: Prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în zonele afectate de inundații prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor, iar în privința Salinei Praid s-a decis constituirea unui Comitet Interministerial pentru a găsi soluții sustenabile. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul interimar Cătălin Predoiu s-a aflat dumin
Daniel Băluță: Sunt un susținător ferm al intrării PSD la guvernare
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că este un 'susținător ferm' al intrării PSD la guvernare, chiar dacă nu îi va fi ușor să colaboreze cu USR. 'Prioritatea zero pentru noi, pentru cei de la PSD, este aceea de a reduce decalajele de dezvoltare, pentru că ați văzut ce consecințe a avut decalajul de dezvoltare în votul rom&a
Daniel Băluță: Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei; pe 10 iunie începem lucrările la planșeul Unirii
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planșeul și pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie. 'Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei și o să vă dau două argumente nu impor
Predoiu, în zonele inundate din Covasna: Sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat duminică, în cursul vizitei efectuate în zonele afectate de inundații din județul Covasna, că sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine, s-a acționat la timp și s-a reușit evacuarea a peste 200 de persoane, astfel încât nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești. '
Președintele Nicușor Dan, la Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius - prima sa deplasare externă ca șef al statului
Președintele Nicușor Dan va participa luni la Summitul B9 și Țările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca șef al statului. Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va reafirma, în cadrul Summitului B9 de la Vilnius, angajamentul României pentru întărirea NATO pe toate pal
REPORTAJ/Revoltă și deznădejde la Praid: Ne simțim batjocoriți și înșelați. Vom avea un Praid cu străzi goale
Dezastrul produs la Salina Praid, care a fost inundată de apele pârâului Corund, a adus în pitoreasca localitate harghiteană foarte multă tristețe, revoltă și deznădejde. Sute de localnici s-au adunat sâmbătă în fața intrării în mină și apoi la sediul administrativ al salinei pentru a primi răspunsuri de la