Ghinea: Alegerile prezintă un pericol ridicat de fraudă sistematică; Dreapta Unită va folosi o aplicaţie de monitorizare
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/17359968.jpg)
Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, susţine că alegerile din 9 iunie prezintă "un pericol ridicat de fraudă sistematică" şi anunţă că delegaţii Dreapta Unită vor folosi o aplicaţie de monitorizare în secţiile de votare.
Ghinea a menţionat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR, că aplicaţia a fost realizată în scopul prevenirii fraudării alegerilor, în contextul în care PSD şi PNL "fac tot ce pot" pentru ca alegerile din 9 iunie să nu ofere o "oglinda corectă, nedistorsionată" a voinţei românilor.
Potrivit acestuia, orice neregulă sau suspiciune va fi semnalată imediat Poliţiei şi procurorilor. În acest sens, Cristian Ghinea a făcut un apel către delegaţii PSD şi PNL din secţiile de votare "să nu-şi rişte libertatea angrenându-se în maşinăria de partid de fraudare" a alegerilor.
"Bode, ăla cu doctoratul de la PNL, organizează împreună cu Toni Greblă, preşedintele PSD de la Autoritatea Electorală Permanentă, un tip de fraudă la modul: 10-15 voturi furate de la alianţa Dreapta Unită pe secţie. Adică, aproximativ 300.000 de voturi. Nu e foarte complicat. Când vor ajunge să numere europarlamentarele, mult după miezul nopţii, USR-istul va fi frânt, trezit de la 5 dimineaţa. Ăilalţi vor face cu rândul. Reţineţi, la alegerile din 9 iunie vom avea 1 delegat de la opoziţie vs. 5 delegaţi de la putere ", a precizat Cristian Ghinea.
Conform USR, pentru alegerile de duminică au fost amenajate 19.870 de secţii de votare în România şi în străinătate, iar Uniunea Salvaţi România va avea câte un reprezentant în fiecare dintre aceste secţii.
"Fiecare partid are câte un delegat în secţii, doar că PSD şi PNL au schimbat, prin Ordonanţa de comasare a alegerilor, ce înseamnă 'partid', astfel încât să se asigure că PMP nu va avea reprezentanţi, în contrapartidă primind dreptul la delegaţi grupul minorităţilor naţionale. Ca urmare a modificării legislative operate de PSD şi PNL, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale ar trebui să găsească 19.780 de oameni care să-i reprezinte în secţii. Or, realitatea ne arată că delegaţii acestora sunt invariabil PSD sau PNL. La aceştia se adaugă faptul că UDMR a cedat, în cele mai multe judeţe, delegaţii la PSD-PNL", reiese dintr-un comunicat transmis de USR.
Delegaţii Dreapta Unită îşi vor instala pe telefon aplicaţia în care vor trebui bifate, în urma verificării, mai multe aspecte: de la faptul că ferestrele sunt sigilate la faptul că urnele vin goale şi nu cu voturi deja introduse. În acest fel, delegaţii Dreapta Unită vor putea semnala în timp real eventuale probleme sau suspiciuni şi vor vor putea documenta foto şi trimite instant sesizări.
"Avem echipe de jurişti care vor sta pe sesizări şi vor alerta procuratura şi Poliţia. Alegerile din 9 iunie prezintă un pericol ridicat de fraudă sistematică. Oamenii care sunt pregătiţi să participe la asta mai au timp să se gândească de două ori dacă merită să-şi rişte libertatea pentru aşa ceva. Aş vrea să ajungă acest mesaj la cei 79.480 delegaţi PNLSD şi anexe şi la cei 19.870 x 2 preşedinţi de secţii şi adjuncţi, teoretic independenţi: Oameni buni, nu vă riscaţi pentru Bode şi Greblă! Ştiu că voi credeţi că ăştia sunt eterni, dar aşa s-au crezut şi Ceauşescu, şi Năstase, şi Dragnea. Şi chiar dacă v-au promis imunitate, au mai promis şi alţii", a precizat Cristian Ghinea.
El a reamintit că după fiecare rând de alegeri au fost condamnaţi membri ai secţiilor de votare. De exemplu, în februarie 2021, au fost condamnaţi pentru fraudă electorală trei foşti membri ai unor secţii de votare din Ovidiu şi Lumina (judeţul Constanţa), dar şi şapte membri PSD din Vrancea. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citiţi şi:
USR acuză PSD şi PNL că ar fi lansat peste 100 de reclame false la adresa Alianţei Dreapta Unită
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dragoș Damian - numit consilier onorific al prim-ministrului
Dragoș Eugen Damian a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia de numire a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Activitatea acestuia este neremunerată, se arată în actul normativ. Totodată, premierul a semnat decizia de eliberare, la cerere, a Luminiței Odobescu din cal
Lasconi: Bolojan să desecretizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale și să explice motivul anulării alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, îi transmite președintelui interimar, Ilie Bolojan, că 'cel mai firesc gest' ar fi acum să desecretizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale, dar și să explice motivele anulării alegerilor prezidențiale. Ea îi urează lui Ilie Bolojan 'succes și înțelepciune' și subliniază că este nevoie de
Primul decret semnat de Ilie Bolojan: Luminița Odobescu - numită consilier prezidențial
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretul pentru numirea Luminiței Odobescu în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 13 februarie, a anunțat Administrația Prezidențială. Acesta este primul decret semnat de președintele interimar. Luminița Odobescu a fost consilier prezidențial și
Abrudean: Preiau prioritățile stabilite de președintele Bolojan; continuăm cu reforma instituției Senatului
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat miercuri că obiectivul său principal este continuitatea, urmând să preia prioritățile președintelui Ilie Bolojan și să continue reforma instituției Senatului. 'Cu siguranță da, pentru că e o perioadă în care obiectivul meu principal este continuitatea. Asta înseamnă că preiau
Ilie Bolojan - convorbire telefonică cu Maia Sandu: Moldova nu e singură
Președintele interimar Ilie Bolojan a avut, miercuri, o discuție telefonică cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care l-a felicitat pentru preluarea mandatului. 'Am avut astăzi o convorbire telefonică cu doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, care m-a felicitat pentru preluarea interimatului funcției de președinte al României.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Partidele care mă susțin - PNL, PSD, UDMR - s-au unit în Alianța 'România, Înainte'
Candidatul comun al coaliției la prezidențiale, Crin Antonescu, a anunțat miercuri că partidele care îl susțin - PNL, PSD și UDMR - s-au unit în Alianța 'România, Înainte'. 'România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de dest
Prezidențiale2025/ AEP: Proiectul referitor la promovarea, distribuirea materialelor publicitare politice în campanie - joi, în dezbatere publică
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că va pune în dezbatere publică, joi, proiectul de hotărâre privind modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate în campania electorală la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Potrivit unui comunicat al AEP transmis
Ciolacu: Guvernul va monitoriza îndeaproape respectarea termenelor necesare pentru atragerea finanțărilor europene din PNRR
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, împreună cu echipa de viceprim-miniștri și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, va avea până la sfârșitul acestei luni discuții cu fiecare dintre miniștrii și reprezentanții entităților care gestionează proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în scopul unei analize detali
Klaus Iohannis, mandatul 2019-2024: Proiectul 'România educată' - concretizat prin promulgarea legilor educației
Președintele Klaus Iohannis a avut misiunea esențială de a ghida țara noastră printr-o serie de crize fără precedent în cel de-al doilea mandat, eforturile sale concentrându-se pe menținerea stabilității, promovarea evoluției democratice, protejarea populației și consolidarea statului de drept, potrivit
Nicușor Dan: Două așteptări de la Ilie Bolojan - lămurirea anulării alegerilor și organizarea unui scrutin corect
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că are două așteptări 'esențiale' din partea președintelui interimar, Ilie Bolojan, care vizează lămurirea deciziei de anulare a alegerilor și organizarea unui scrutin corect. 'Noi suntem într-o perioadă de tranziție, după un eveniment extrem de important, anularea alegerilor. Oriunde în lumea
Klaus Iohannis, mandatul 2014-2019: Consolidarea statului de drept, drumul spre 'România normală'
Pe parcursul primului mandat de președinte al României, Klaus Iohannis a susținut constant necesitatea întăririi mecanismelor democratice, pornind de la convingerea că o democrație funcțională se bazează pe sisteme publice și instituții performante, pe o justiție independentă, care se bucură de încrederea cetățenilor - arată
Camera Deputaților: Ministrul Educației, Daniel David, invitat luni la Ora Guvernului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, ca ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, să fie invitat, în 17 februarie, în plen, la Ora Guvernului. Solicitarea în acest sens a fost făcută, în conformitate cu prevederile art. 209, alin. (1), din Regulamentul Camerei Deputaților, de grupul parlamentar AUR.
Camera Deputaților/Suciu: Moțiunea de cenzură nu va trece de plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului nu va trece de plenul Parlamentului, iar orice parlamentar PSD care va susține acest demers nu mai are ce căuta în rândurile acestui partid, indiferent de numele lui, a declarat miercuri deputatul social-democrat Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților. 'Deocamdată, sun
Guvernul va acorda un sprijin de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici (surse)
Guvernul va acorda în acest an un sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici, au stabilit liderii coaliției în cadrul ședinței desfășurate miercuri la Palatul Victoria, au informat, pentru AGERPRES, surse politice. Potrivit surselor acestora, prima tranșă va fi acordată în
Camera Deputaților: Reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților în rândul administratorilor societăților tranzacționate pe o piață reglementată
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede ca în societățile tranzacționate pe o piață reglementată și care își au sediul social în România să fie asigurată o 'reprezentare echilibrată' a femeilor și bărbaților în rândul administratorilor acestora. Proiectul modifică și c