Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Unde sunt investițiile plătite de Ploieșteni ?
43 de autospeciale pentru ridicarea și transportul gunoaielor.
2038 de pubele de 240l.
1122 de containere de 1,1 m3.
386 de coșuri de gunoi de 50l pentru parcuri.
2882 de coșuri de gunoi de 50l stradale.
24548 de pubele de 120l pentru gospodării individuale.
Plus altele. Adică, aproximativ 10 milioane de euro la cursul zilei și la nivelul actual al prețurilor pe piață. Atât ar fi trebuit să primească Ploieștiul ca 'bunuri de predare' la încheierea din 15 ianuarie a contractului dintre ADI Desșuri și UWS/ Rosal, actual Bin Go Solutions. Aceste bunuri de predare reprezintă investițiile incluse în factura fiecărui ploieștean, pe care s-a obligat să le facă UWS/ Rosal, actual Bin Go Solutions, în Ploiești pe durata derulării contractului, urmând ca la finalizarea acestuia să fie predate comunității noastre. Scumpirile succesive ale tarifelor la salubritate au fost făcute și cu motivația acestor investiții.
ADI Deșeuri, prin domnul Cristian Ganea, trebuia să se asigure că aceste investiții se întâmplă. NU a făcut-o.
Rosal/ UWS, actual Bin Go Solutions, trebuia să facă aceste investiții. NU a făcut-o.
Vom cere aceste bunuri de predare plătite deja de cetățenii Ploieștiului, dar care, în realitate, nu există. Dacă nu ni le predau, vom sesiza organele competente pentru că asta ar reprezenta unul dintre cele mai mari jafuri direct din buzunarul ploieștenilor. Suplimentar, în înțelegere cu Bin Go Solutions și pentru avantajarea acesteia, ADI Deșeuri, prin Cristian Ganea, refuză să dea înapoi platformele de colectare a deșeurilor, care sunt ale Ploieștiului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].