Grindeanu: I-am cerut domnului Boloş 16 miliarde de lei la rectificare, am crezut că face infarct

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la Cheţani, că ministerul pe care îl conduce va avea până la sfârşitul anului un buget peste 30 de miliarde lei, mai mult decât dublu faţă de anul 2021, şi că la ultima rectificare bugetară a solicitat 16 miliarde de lei, creându-i emoţii ministrului Finanţelor, Marcel Boloş.
"Să ştiţi că la final de 2021, când am preluat ministerul, bugetul Ministerului Transporturilor era de 14 miliarde. Era cel mai mare de până atunci, că a crescut. Eu cred că anul acesta, adică după 2 ani, finalul anului ne va prinde la Ministerul Transporturilor cu un buget peste 30 de miliarde, deci mai mult decât dublu. De ce? Pentru că sunt foarte multe lucrări deschise şi asta e foarte bine, dar trebuie să rămână în ritmul ăsta mulţi ani de acum încolo, ca să ajungem într-un final să avem o reţea, o infrastructură decentă în România. Altfel băltim, cum s-a băltit şi până acum. De aceea am cerut 16 miliarde la rectificare. I-am cerut domnului Boloş, am crezut că face infarct când a auzit de 16 miliarde. Asta e, dacă vrei să ai şantiere şi vrei să ai autostrăzi şi căi ferate, lucrurile astea costă", a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a subliniat că este îmbucurător că există atât de multe şantiere deschise, pentru care există şi finanţare, dar că acestea vin şi cu o serie de provocări.
"De exemplu, în acest moment, de aici o să plec pe zona Cluj-Nădăşelu, partea Sălajului, pentru că acolo sunt cele două loturi care sunt executate de acea companie românească bine cunoscută, care în acest moment cred că are în execuţie vreo 460 de kilometri de autostradă şi drum expres. Eu nu cred că există în Europa vreo companie, astăzi, când vorbim, care să aibă atâta. E o companie care până acum nu doar că şi-a terminat la timp toate lucrările, dar toate lucrările pe care le avea le-a devansat şi contractele au mers aşa cum trebuie. E adevărat că deschizându-se foarte multe şantiere în România avem mai multe provocări, pe de o parte, e o provocare legată de forţa de muncă, aşa cum ştim, avem o mare problemă din acest punct de vedere (...) Gândiţi-vă că doar anul trecut am semnat contracte la Ministerul Transporturilor de 10,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cât toţi ceilalţi 5 ani dinainte la un loc", a afirmat ministrul Transporturilor. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Florin Bănică - numit președinte al Administrației Fondului pentru Mediu
Florin Bănică a fost numit în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu. Decizia de numire, semnată de premierul Marcel Ciolacu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Florin Bănică deținea funcția de comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu. Printr-o
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a transmis un mesaj comunității maghiare cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, aflat, joi, în județul Covasna la invitația organizațiilor UDMR, PSD și PNL, a vizitat Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, una dintre instituțiile culturale reprezentative pentru comunitatea maghiară din România și a transmis membrilor acesteia un mesaj c
Bolojan: Riscul ca războiul din Ucraina să se extindă - foarte scăzut; o măsură asiguratorie - întărirea Flancului estic
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că riscul de extindere a războiului din Ucraina este foarte scăzut și a pledat pentru întărirea Flancului estic. El a fost întrebat, la Europa FM, cât de mare este riscul extinderii conflictului din Ucraina pe o scară de la 1 la 10. 'Dacă ar fi să dau o notă, ar fi nota 1
MAE/ Atenționare de călătorie: Italia - fenomene meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritoriul italian va fi afectat de fenomene meteorologice nefavorabile. Astfel, în reg
Bolojan: O candidatură la prezidențiale nu putea să meargă pe coaliție; ar fi însemnat ca țara să aibă niște șocuri guvernamentale
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că o candidatură a sa la alegerile prezidențiale nu putea să meargă 'pe coaliție' și ar fi însemnat ca România să aibă niște 'șocuri guvernamentale'. 'O astfel de candidatură care ar fi ieșit din cadrul coaliției era clar că nu putea să meargă pe coaliție, ar fi însemnat
Prezidențiale2025/Crin Antonescu salută inițiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, salută inițiativa Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Antonescu a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că dacă Trump va reuși să închi
Prezidențiale2025/BEC: Cristian Terheș (PNCR) și-a depus candidatura
Președintele Partidului Național Conservator Român (PNCR), Cristian Terheș, și-a depus joi candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României. ''Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candi
Prezidențiale2025/Elena Lasconi: Voi dialoga cu Nicușor Dan; e incredibil să vorbim despre retragerea mea
Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat joi că va dialoga cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, reiterând că nu-și va retrage candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care a intrat în turul al doilea anul trecut. Lasconi a adăugat că nu ia în calcul niciun sondaj, pentru că 'invalidarea candidaturii l
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu anunță că își face podcast
Crin Antonescu, candidatul Alianței electorale 'România Înainte', anunță că își face podcast. 'Tu întrebi, eu răspund. Voi răspunde la întrebările voastre în podcastul meu! Lăsați în comentarii ce vreți să aflați, voi selecta cele mai interesante întrebări și le voi aborda în episoadele viitoare
Lasconi spune că USR nu va intra niciodată la guvernare cu Marcel Ciolacu premier
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că USR nu va intra niciodată într-un guvern condus de Marcel Ciolacu, iar după alegerile prezidențiale cel mai potrivit prim-ministru ar fi președintele interimar Ilie Bolojan. Lasconi a fost întrebată, la sediul Biroului Electoral Central, dacă își menține propunerea ca după aleg
Senat: Martie - Luna femeilor (proiect)
Un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR propune printr-un proiect de lege declararea lunii martie ca Luna femeilor pentru recunoașterea și celebrarea contribuției acestora în toate domeniile de activitate. 'Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot o
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi și-a depus candidatura la BEC
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Lasconi a venit la sediul BEC însoțită de mai mulți parlamentari de la USR și de susținători. 'Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă
Fechet: Verificările de la Romsilva au evidențiat lipsa a 24,7 milioane lei din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că în urma verificărilor derulate la Regia Națională a Pădurilor 'Romsilva' de Corpul de control al ministrului a rezultat, între altele, că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare - 8,7 milioane lei. Ministrul a prezenta
Fechet: Guvernul a modificat Statutul personalului silvic; am eliminat bonusurile nerușinate la pensionare
Guvernul a aprobat, joi, modificarea Statutului personalului silvic și a eliminat 'bonusurile nerușinate la pensionare', care, numai în ultimii doi ani, au costat 'peste 194 de milioane de lei' Regia Națională a Pădurilor și de care au beneficiat '1.267 de persoane', a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a făcut pre
Tanasă(AUR), despre posibile fraude privind semnăturile pentru Simion și Gavrilă: O manipulare ordinară
Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, afirmă că acuzațiile din presă cu privire la presupuse fraude în procesul de strângere a semnăturilor pentru candidaturile lui George Simion și Ana Maria Gavrilă sunt 'o manipulare ordinară', menită 'să creeze confuzie și să pună la îndoială o mobilizare fără precedent a românilor'.