VIDEO Cîţu: PNRR nu a fost respins; funcţionarii care tratează superficial acest proiect pleacă acasă

Premierul Florin Cîţu a reiterat vineri că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) depus de România la Bruxelles nu a fost respins şi că toţi banii, 29,2 miliarde de euro, vor fi atraşi de ţara noastră, precizând că, în actuala etapă, Comisia Europeană a formulat o serie de observaţii care vor trebui să primească răspunsuri rapide din partea funcţionarilor care lucrează la acest document, altfel cei care tratează superficial lucrurile riscă să plece acasă.
"Aş vrea să clarificăm câteva lucruri despre PNRR, pentru că am văzut mai multe ştiri false. Am spus şi de dimineaţă că nu a fost respins PNRR şi nu a fost retrimis PNRR, este o ştire falsă. Şi acesta este adevărul - înainte să vină Comisia cu precizări, care au confirmat ceea ce am spus. Aici, românii trebuie să fie foarte atenţi şi să fie lucrurile foarte clare pentru ei, nu pierdem aceşti bani, 29,2 miliarde de euro, îi vom lua pe toţi, avem proiecte depuse pentru aceşti bani, proiecte importante de investiţii pentru România care vor fi terminate până-n 2026 - infrastructură, spitale, România educată, planul de dezvoltare pentru UAT-uri sau fond de dezvoltare pentru UAT-uri, acolo sunt proiecte pentru a lua aceşti bani. În acest moment suntem într-o procedură firească în care sunt toate ţările din Uniunea Europeană. Comisia Europeană face observaţii, noi le răspundem şi aici suntem în acest moment", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă a CJ Sălaj.
Premierul a transmis un mesaj 'foarte clar' de mobilizare a funcţionarilor care lucrează la PNRR.
"Avem un mesaj foarte clar pentru toţi cei care lucrează la PNRR - şi aici mă refer la funcţionarii din administraţia publică. Trebuie să ştiţi că nu puteţi să mergeţi în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. (...) Este responsabilitatea noastră şi a celor care lucrează la acest proiect să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luaţi toate observaţiile Comisiei Europene şi să le trataţi cu mare, mare atenţie. Dacă, cumva, din cauza unei tratări superficiale a acestor observaţii de către un funcţionar sau oricine, la orice nivel din administraţia publică, vom avea probleme cu PNRR, vă garantez că acea persoană sau acele persoane pleacă acasă. Nu ne jucăm cu aşa ceva, trebuie să luaţi în considerare toate observaţiile, răspundem cu celeritate, răspundem imediat şi facem un PNRR bun. Deci, nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR. (...) Trebuie să luăm aceşti bani, sunt bani de care avem nevoie să ne dezvoltăm", a mai declarat Cîţu.
Premirul a menţionat, întrebat în acest sens, că este vorba de observaţii ale Comisiei Europene despre capitole din PNRR, dar şi de solicitări de informaţii suplimentare.
"Unele sunt observaţii, unele sunt solicitări de informaţii suplimentare, poate că nu am fost foarte clari. (...) Aici, lucrurile sunt foarte clare din partea Comisiei şi avem un program care are borne foarte clare, proiectele trebuie să fie gata în 2026 şi cred că aici e nevoie de calificări, să arătăm că, de fapt, proiectele sunt mature, sunt clare (...). E normal ce face Comisia Europeană, dar în acelaşi timp şi noi trebuie să fim mult mai atenţi. Administraţia publică din România nu are cea mai bună reputaţie când vine vorba de atenţie şi profesionalism, de aceea am avut în ultimii ani doar câteva exemple pozitive referitoare la fondurile europene. Îl avem aici pe domnul Emil Boc, dar astea nu sunt... Nu le vedem cam peste tot în România, deci şi de aici acest avertisment al meu pentru toţi angajaţii, toţi cei care lucrează în administraţia publică, la PNRR. Mare, mare, mare atenţie! Nu pleacă nimeni acasă şi dacă din cauza tratării superficiale, repet acest lucru, vom avea probleme cu adoptarea PNRR, pleacă acasă toţi", a mai afirmat Cîţu.
Şeful Executivului a subliniat că guvernanţii se aşteaptă ca primii bani din PNRR să vină în partea a doua a acestui an, urmând să existe o întârziere de doar 30 de zile faţă de planul iniţial al Guvernului. El a fost întrebat dacă România va fi afectată în vreun fel de faptul că va primi aviz de la Comisia Europeană pe PNRR abia în septembrie şi fondurile vor veni probabil în octombrie.
"Nu, pentru că acesta era planul oricum, ne aşteptam să vină banii în partea a doua a anului, am spus de la începutul anului că vor fi în partea a doua a anului. Cred că avem o întârziere doar de 30 de zile faţă de planul iniţial. Cam aşa arată lucrurile acum, deci o întârziere de 30 de zile faţă de planul iniţial. Vom primi avansul în acest an şi, oricum, dacă sunt cheltuieli, le putem face de la buget şi apoi le putem deconta, dacă sunt cheltuieli care sunt legate de PNRR. Deci, nu este nici o problemă, proiectele vor fi făcute", a susţinut Florin Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Barna: PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei; PNRR nu a fost respins, consultările sunt fireşti
Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu: Ce se întâmplă astăzi cu guvernarea este halucinant
Florin Cîţu: PNRR n-a fost respins, nu a fost retrimis
Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă
Ghinea: PNRR este un exerciţiu unic pentru că toate detaliile trebuie stabilite înainte de începere
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Ponta: Recâștigarea încrederii printr-un acord politic privind înghețarea taxelor
Recâștigarea încrederii în guvern prin instituirea unui acord politic privind înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării agriculturii din România și acordarea din nou de facilități în IT, agricultură și construcții sunt principalele măsuri economice din Programu
Radu Miruță: În fața unui atac hibrid asupra democrației, autoritățile statului asistă nepăsătoare
Deputatul USR Radu Miruță este de părere că autoritățile statului asistă 'nepăsătoare' în fața unui atac hibrid asupra democrației, România fiind 'vulnerabilizată intenționat'. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, la patru luni de la anularea alegerilor din decembrie 2024, România rămâne fără măsuri conc
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici