VIDEO Geoană: La un eventual Consiliu NATO-Rusia, Ucraina este subiectul numărul unu de pe agendă

La un eventual consiliu NATO-Rusia, situaţia din Ucraina este primul subiect ce ar fi discutat, a declarat, luni, Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, adăugând că în urmă cu câteva zile a făcut o propunere pentru o asemenea reuniune părţii ruse, care a refuzat.
"În ceea ce priveşte agenda unui eventual Consiliu NATO-Rusia, Ucraina este subiectul numărul unu de pe agendă, deoarece nu vorbim doar de mobilizarea de trupe de acum câteva săptămâni, ci a început în 2014, cu anexarea ilegală a Crimeei, cu războiul din estul Ucrainei, cu militarizarea Crimeei şi folosirea sa ca trambulină pentru proiectarea puterii, nu doar în regiunea extinsă a Mării Negre, ci şi în Mediterană, în multe alte destinaţii. Trebuie să discutăm despre asta şi este un subiect care ne face să luăm măsuri de descurajare şi apărare a teritoriilor şi populaţiilor noastre", a afirmat oficialul NATO.
El a participat la o conferinţă de presă alături de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, şi preşedintele Comitetului militar NATO, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach.
Potrivit lui Mircea Geoană, Federaţia Rusă a refuzat un consiliu cu NATO.
"Personal, în ultimul an şi ceva, am transmis câteva cereri, în mod repetat, către partea rusă legat de reuniunea Consiliului NATO-Rusia, pentru că aceasta este cealaltă cale. (...) Din nefericire, până în prezent, Rusia nu a răspuns pozitiv legat de reuniunea Consiliului Rusia - NATO. Cea mai recentă ofertă le-am făcut-o acum câteva zile", a arătat Geoană.
"În ceea ce priveşte Ucraina, NATO susţine ferm declaraţia de la Summitul de la Bucureşti în ceea ce priveşte politica Uşilor Deschise (Open Door Policy - n.r.). Anticipăm reafirmarea politicii Uşilor Deschise în comunicatul final al Summitului NATO. Încă se negociază, nu mă pot pronunţa asupra limbajului în sine, dar acest aspect va fi acolo", a punctat acesta.
El a spus că nu anticipează decizii la Summitul NATO, programat la jumătatea lunii viitoare. "Cred că încurajarea Ucrainei să continue reformele interne, în timp ce investim în parteneriatul cu această ţară, este cea mai bună soluţie şi îi încurajăm pe partenerii noştri din Ucraina şi Georgia să păstreze drumul spre modernizare şi să se pregătească în privinţa aspiraţiilor lor de a intra în comunitatea euro-atlantică", a arătat Mircea Geoană.
A vorbit şi despre abilitatea NATO de a apăra teritoriul aliat.
"Ştim că Rusia este foarte atentă la ce facem şi parte din mesajul nostru public este că NATO este pregătită să descurajeze şi să apere întregul teritoriu aliat şi cred că Steadfast Defender este o altă dovadă excelentă a interoperabilităţii noastre, a capacităţii de transport pe distanţe lungi, a personalului şi echipamentelor de cea mai nouă generaţie", a subliniat oficialul.
În relaţia cu Rusia, a apreciat că Alianţa se adaptează. "Da, acţiunile Rusiei sunt destabilizatoare. Din nefericire, vedem o Rusie care devine mai represivă pe plan intern în ceea ce priveşte oponenţii politici şi mai agresivă pe plan extern. (...) Ne adaptăm la aceste realităţi", a mai spus el.
La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a menţionat că "regiunea Mării Negre este un punct fierbinte, luând în considerare mobilizarea militară rusă în Crimeea şi în Marea Neagră şi toate celelalte aspecte discutate".
"Orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa Alianţei", a subliniat el.
Şeful Statului Major al Apărării a amintit că România are o nouă Strategie Naţională de Apărare.
"Cred că reflectă foarte bine cum vedem această situaţie din regiune. Respectiva Strategie Naţională de Apărare menţionează clar că acţiunile din Crimeea, militarizarea acestei zone şi anexarea sa ilegală are consecinţe în ceea ce priveşte felul în care vedem securitatea naţională în regiunea Mării Negre", a spus Daniel Petrescu. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, imagine: Alfred Schupler, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Geoană: Suntem în faţa celui mai provocator mediu de securitate dintr-o generaţie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.