Gavrilă Ghilea: PNL nu va vota în Parlament următoarele două formule de guvern succesive propuse

Deputatul liberal Gavrilă Ghilea a declarat vineri că PNL nu va vota în Parlament următoarele două formule de guvern succesive propuse, astfel încât să se poată ajunge la alegeri anticipate.
"Parlamentarii PNL vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu vor vota în favoarea învestirii Guvernului. România are nevoie de anticipate, are nevoie să se dezvolte, nu poate rămâne blocată de actualul Parlament devenit ilegitim din cauza PSD, care ţine România pe loc, răpindu-i şansa de a se moderniza. Avem în momentul de faţă un Parlament nereprezentativ în raport cu opţiunea electoratului, care nu poate susţine agenda de bună guvernare, de reformare a statului, de trecere a României într-o nouă etapă de dezvoltare la care aspirăm cu toţii", a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Ghilea.
Acesta a precizat că actuala configuraţie a Parlamentului este una care încă permite PSD să influenţeze în mod negativ deciziile, să blocheze şi să deturneze agenda publică. Or, afirmă el, Guvernul are nevoie de o majoritate solidă şi coerentă în Parlament, care să fie deplin angajată în efortul de occidentalizare şi modernizare a României, "care să nu mai pună vreodată sub dubiu angajamentul european şi euroatlantic; care să declanşeze marile reforme, structurale, ale sistemelor publice, pentru un stat modern, eficient, în slujba şi nu împotriva cetăţeanului; care să fie preocupată în mod real de bunăstarea cetăţenilor, nu de privilegii pentru propria persoană sau pentru apropiaţi şi care să nu mai speculeze fricile, să cultive panica, să-i exploateze pe cei vulnerabili prin fake-news şi manipulare".
"Doar cei cărora le este frică de votul românilor se împotrivesc anticipatelor, pentru că realizează faptul că nu îi mai reprezintă pe români şi nu vor mai primi încrederea acestora. Singurul motiv real care stă în spatele celor care sunt împotriva anticipatelor este frica de a nu obţine un nou mandat sau de a pierde privilegiile actuale", a subliniat Ghilea.
În opinia deputatului, alegerile anticipate sunt urgente, deoarece alegerile parlamentare la termen ar echivala cu o întârziere de un an a punerii în practică în integralitate a "politicilor corecte pe care le susţine PNL".
"2020 nu trebuie să fie un an pierdut pentru România, din cauza permanentelor piedici pe care le va pune PSD, ci trebuie să fie un an câştigat. România are nevoie de un parcurs previzibil de dezvoltare, în care să existe certitudinea reformelor. Azi acest lucru este imposibil din cauza PSD. PNL are soluţii, ştie ce trebuie făcut şi are nevoie de o majoritate parlamentară solidă. De ce să fie afectaţi românii de calculele politicianiste pe care şi le face PSD? Românii au suferit destul din cauza PSD, această situaţie trebuie să înceteze", a menţionat deputatul PNL.
Ghilea a mai spus că, spre deosebire de parlamentarii PSD cărora le este teamă că nu se vor regăsi pe listele viitorului Parlament, parlamentarii PNL nu au niciun fel de rezerve faţă de anticipate, pentru că înţeleg miza majoră pe care acestea o au pentru viitorul României.
"Decizia politică a PNL este de a susţine alegerile anticipate, iar această decizie este susţinută de toţi parlamentarii PNL, care vor fi prezenţi la vot, dar nu vor vota pentru învestirea a două guverne succesive," a conchis deputatul liberal. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Primarul Constantin Toma (PSD) afirmă că președintele Nicușor Dan ''greșește'' în privința TVA
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, vineri, că președintele Nicușor Dan ''greșește'' în legătură cu poziția sa de menținere a TVA la cota actuală de 19%, iar președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu siguranță a făcut toate calculele atunci când vorbește despre creșterea taxei la 21%.
Predoiu: România și-a dovedit solidaritatea în fața crizelor umanitare majore, oferind sprijin concret refugiaților
România și-a dovedit, în mod constant, solidaritatea în fața unor crize umanitare majore, oferind sprijin concret refugiaților proveniți din zone de conflict, a afirmat premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Refugiatului. ''Ziua Mondială a Refugiatului n
Senat: Calendarul alegerii unui judecător la Curtea Constituțională, decalat
Biroul permanent al Senatului a stabilit, vineri, un nou calendar pentru procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională din partea acestui for legislativ, termenul de depunere a candidaturilor fiind amânat pentru 23 iunie. Inițial, termenul de depunere a candidaturilor fusese stabilit pentru 20 iunie. Potri
Mihai Weber (PSD): Desemnarea premierului - amânată din cauza unor neînțelegeri dintre președinte și Bolojan
Deputatul PSD Mihai Weber a declarat vineri că blocajul în care se află țara noastră este generat de interese și orgolii din partea posibililor parteneri ai PSD care nu reușesc să se înțeleagă, deși România se confruntă cu nevoia acută de stabilitate, iar desemnarea premierului este amânată din cauza unor neînțelegeri dintre președintele
Lulea (AUR): Starea de abandon instituțional - un pericol direct la securitatea țării; alegerile anticipate, singura soluție
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, consideră că alegerile anticipate sunt ''singura soluție'' la situația politică actuală. ''Această stare de abandon instituțional reprezintă un pericol direct pentru securitatea economică și socială a țării. Riscăm să vedem haos în instituțiile publice, blocaj în plat
Grindeanu: PSD și-a oferit în aceste săptămâni buna credință, am spus că vrem să asigurăm stabilitatea țării
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că PSD și-a oferit în aceste săptămâni buna credință, a spus că poate face parte dintr-o majoritate, că dorește să asigure stabilitatea țării, că vrea un guvern stabil și va continua cu această atitudine. 'Sunt convins că amândoi (președintele Nicușor Dan și președintele int
PSD a amânat Consiliul Politic Național de vineri în care urma să decidă intrarea la guvernare
PSD a amânat ședința Consiliului Politic Național, care urma să aibă loc vineri, pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare, din cauză că președintele Nicușor Dan nu a desemnat premierul. 'După cum anunțase anterior, PSD organizase pentru mâine la ora 13:00 dezbaterea internă cu aproximativ 5.000 de membri din structurile l
Ambasadorul Regatului Unit: Relația noastră din domeniul Apărării este complementară cu parteneriatul în combaterea dezinformării
Relația României cu Regatul Unit în domeniul Apărării este 'complementară' cu cea din domeniul combaterii dezinformării, a afirmat, joi, ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman. Diplomatul a evocat, la recepția de Ziua Națională a Regatului Unit, faptul că recent a fost ratificat tratatul bilateral în domeniul Apărării.
Nicușor Dan: România este onorată să aibă Regatul Unit drept partener strategic, aliat și prieten
România este onorată să aibă Regatul Unit drept partener strategic, aliat și prieten de nădejde, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, la recepția de Ziua Națională a Marii Britanii. 'Împreună, putem aduce un plus pentru prosperitatea și reziliența societăților noastre, pentru promovarea valorilor pe care le împărtășim și pentru secu
Iliescu: Am trăit ce mi s-a dat și ce am construit; faptul că nu am avut acces la social media mi-a prelungit viața
Fostul președinte Ion Iliescu afirmă că ''e important ca fiecare să simtă și să știe că viața merită trăită nu doar pentru că ți s-a dat, ci pentru că ai o datorie față de ea - să o personalizezi, să o faci să fie viața ta, nu viață, pur și simplu''. Iliescu a fost invitat la podcastul Avangarda, interviul fiind realizat, în urmă
Partidul S.O.S România a contestat la CCR legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei
Partidul S.O.S. România a anunțat, joi, că a depus la Curtea Constituțională a României o sesizare în legătură cu proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu
Consultări la Cotroceni/ Kelemen Hunor: Vineri decidem dacă rămânem în această formulă
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că reprezentanții Uniunii vor lua vineri o decizie în forurile statutare referitoare la guvernare. 'UDMR, în această formulă, ar rămâne cu Ministerul Dezvoltării și cu Ministerul Culturii. Două ministere importante care, dacă rămâne așa și dacă colegii noștri m&acir
Consultări la Cotroceni/Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale
Consultările președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru s-au încheiat, joi, la Palatul Cotroceni, cu delegația Grupului parlamentar al minorităților naționale. Din delegația Grupului fac parte liderul Varujan Pambuccian, Ștefan Bouda, Iulius Marian Fircza
Consultări la Cotroceni/ Gavrilă: POT va vota un guvern cu un program de guvernare cu anumite condiții și fără miniștri de carieră
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a afirmat, joi, după consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului, că formațiunea sa va vota un guvern cu un program care conține anumite condiții și nu are în componența sa 'miniștri de carieră'. 'POT este aici la invitația președintelui pentru consultări privind v
Consultări la Cotroceni/ Fritz: Nu intrăm în această guvernare pentru ministere; creșterea TVA nu este o linie roșie
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările de la Cotroceni cu șeful statului, Nicușor Dan, că partidul său nu intră la guvernare pentru ministere, iar creșterea TVA nu reprezintă o 'linie roșie' pentru formațiunea politică, atât timp cât duce la o 'reformă reală'. 'Pentru noi, nu ministerele sunt de ce in