Comunicat de presă - Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'
Școala de Vară Cantus Mundi organizată în premieră la Slobozia
Direcția de Educație, Cultură și Tineret Slobozia, prin Centrul de Educație Non-Formală, în parteneriat cu Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', prin Programul Național Cantus Mundi, lansează în premieră Școala de Vară Cantus Mundi la Slobozia. Înscrierile copiilor în cadrul programului se realizează online până pe 3 iulie 2025.
Școala de Vară Cantus Mundi Slobozia, ediția 2025, se desfășoară în perioada 14 - 18 iulie 2025, oferind copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani, o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing.
Copiii înscriși vor participa la activități axate pe jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (jocuri sociale, muzicale, jocuri de comunicare), muzică corală, dans și mișcare scenică, arts & crafts, înviorare zumba, jocuri teatrale și improvizație.
Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi Slobozia, ediția 2025, sunt coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Programului Național Cantus Mundi, formatori cu experiență, fiind construite pe grupe de vârstă și adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților.
Activitățile programului sunt organizate la Centrul de Educație Non-Formală Slobozia, din Str. Constantin Dobrogeanu Gherea Nr. 4, Slobozia. Acestea se desfășoară zilnic, în perioada 14 - 18 iulie 2025, în intervalul orar 08:00 - 16:00.
FORMULAR DE ÎNSCRIERE SLOBOZIA | Data limită: 3 iulie 2025
Părinții pot înscrie copiii (7 și 12 ani) la Școala de Vară Cantus Mundi Slobozia, ediția 2025, prin completarea online a formularului de înscriere și achitarea taxei de participare. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică. Ultima zi de înscriere este 3 iulie 2025.
Taxa de participare în cadrul Școlii de Vară Cantus Mundi Slobozia, ediția 2025, este în valoare de 350 de lei/copil. Taxa reprezintă participarea la activitățile prevăzute în program și include contravaloarea mesei de prânz și un kit cu tricou personalizat, șapcă și insignă pentru fiecare copil.
Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, secțiunea Școala de Vară, în REGULAMENT | Școala de Vară Cantus Mundi Slobozia, ediția 2025.
Parteneri: Primaria Municipiului Slobozia, Direcția de Educație, Cultură și Tineret Slobozia, Centrul de Educație Non-Formală Slobozia, Consiliul Local al Tinerilor Slobozia, Cambridge Centre, Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', Programul Național Cantus Mundi
***
PROGRAMUL NAȚIONAL CANTUS MUNDI
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, dedicat copiilor și tinerilor. Sub îndrumarea fondatorului său, renumitul dirijor internațional Ion Marin, și prin sprijinul specialiștilor Corului Madrigal, Cantus Mundi a fost lansat pe 29 septembrie 2011, iar trei ani mai târziu, în anul 2014, prin hotărâre de guvern, a devenit o nouă direcție a Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'.
Cu o istorie de 14 ani neîntrerupți de acțiuni culturale și sociale incluzive, Cantus Mundi reunește astăzi 2.289 de coruri și ansambluri de copii și tineri din România și diaspora. Peste 80.000 de membri cântă împreună și participă alături de dirijorii și coordonatorii lor la promovarea cântului coral, dincolo de orice bariere legate de etnie, condiție socială sau abilități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].