logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Fundația Metropolis

Fundația Metropolis inaugurează Secția de Chirurgie Cardiovasculară modernizată din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București - 300.000 de euro, valoarea proiectului

Fundația Metropolis, alături de Kaufland România, anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Secției de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), un reper național în domeniul chirurgiei cardiace și primul spital public din România în care s-a abordat chirurgia cardiacă minim-invazivă endoscopică. Investiția totală în lucrările de modernizare a unității a fost de 300.000 de euro și a inclus refacerea completă a saloanelor, spațiilor medicale și echiparea cu dotări moderne.

Într-o țară în care 1 din 2 decese este cauzat de boli cardiovasculare, iar România ocupă primul loc în Europa la mortalitate din această cauză, modernizarea unei astfel de secții este nu doar necesară, ci vitală. Peste patru milioane de români trăiesc astăzi cu afecțiuni cardiovasculare, iar accesul la tratamente moderne face diferența între viață și moarte.

Sub coordonarea Dr. Cătălin Badiu, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară, această unitate medicală devine un exemplu de excelență în sistemul public - peste 40% dintre cei 1.000 de pacienți tratați anual beneficiază aici de intervenții minim-invazive, proceduri care reduc considerabil traumele post-operatorii, timpul de recuperare și riscurile asociate intervențiilor clasice.

'Colaborarea dintre instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale este esențială pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului medical din România. Într-un domeniu atât de sensibil precum chirurgia cardiovasculară, unde timpul, precizia și tehnologia pot face diferența între viață și moarte, astfel de investiții nu sunt doar binevenite, ci absolut necesare. Mulțumim tuturor pentru implicare și viziune. Sănătatea pacienților este și va rămâne prioritatea noastră', a declarat Prof. Dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB.

Kaufland România, partener principal al acestui proiect, continuă astfel angajamentul său strategic pentru susținerea sănătății în România, prin investiții directe în infrastructura medicală.

'Sănătatea este un drept, nu un privilegiu. Este una dintre principalele cauze pe care le susținem la Kaufland, parte integrantă din strategia noastră de CSR. Și pentru mine, personal, o prioritate. Schimbarea nu se produce peste noapte. Necesită timp și efort susținut. Sunt recunoscător echipei Fundației Metropolis, care au demonstrat că România poate avea 'Spitale Publice din Bani Privați. Prin implicarea noastră, a tuturor, putem face schimbarea pe care o dorim', a declarat Marco Hossl, CEO Kaufland România și Moldova.

Modernizarea secției a inclus refacerea completă a saloanelor, spațiilor medicale și echiparea cu dotări moderne, creând un mediu sigur, igienic și uman pentru pacienți și personal medical deopotrivă.

'Aici nu este vorba doar despre ziduri refăcute sau echipamente noi. Este vorba despre demnitatea actului medical și despre viețile care se pot schimba radical în câteva ore de intervenție. Ne bucurăm că am putut construi, alături de Kaufland România, un proiect care lasă o amprentă reală și durabilă în sistemul public', a declarat Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis.

Este cel de-al doilea proiect major realizat de Fundația Metropolis în cadrul SUUB, după renovarea completă a blocului alimentar, finalizată în 2023 - o lucrare esențială pentru siguranța alimentară și igiena zilnică a mii de pacienți internați și o investiție de 155.000 euro.

Fundația Metropolis mulțumește conducerii Spitalului Universitar de Urgență București pentru colaborarea excelentă în realizarea proiectului.

Mulțumiri domnului Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu pentru încrederea acordată, domnului Prof. Univ. Dr. Dragoș Vinereanu pentru susținerea medicală și deschiderea către parteneriat, și domnului Conf. Univ. Dr. Cătălin Badiu pentru implicarea directă în implementarea proiectului.

Fundația Metropolis adresează mulțumiri companiei Kaufland România pentru implicarea activă în acest demers, prin sprijinul oferit de domnul Marco Hoessl, CEO Kaufland România și Republica Moldova, și doamna Katharina Scheidereiter, CSR Manager.

Mulțumim, de asemenea, Agenției Total PR pentru sprijinul în comunicarea publică a proiectului și implicarea constantă în promovarea cauzelor fundației.

Totodată, mulțumim tuturor donatorilor și susținătorilor care au făcut posibilă realizarea acestui proiect.

Despre Fundația Metropolis

Fundația Metropolis este o organizație non-profit care luptă pentru modernizarea spitalelor publice din România prin inițiativa 'Spitale publice din bani privați', având la activ proiecte de renovare și dotare cu aparatură medicală în peste 20 de orașe din țară.

Printre proiectele semnificative se numără renovarea Secțiilor de Hematologie și Nefrologie Pediatrică de la Spitalul Fundeni, a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul de Copii Ploiești, a Clinicii de Obstetrică Ginecologie Dominic Stanca din Cluj Napoca, dotarea cu aparatură medical a Maternității Bega din Timișoara și altele. Anul acesta, Fundația Metropolis dă startul construcției celui mai mare spital de psihiatrie pediatrică, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia din București.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 192 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma 'Implicarea face diferența', sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații neguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132. Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: [email protected]

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].