Orban - mesaj Ziua Dezrobirii Romilor: Egalitatea de şanse şi nediscriminarea sunt garantate în România

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor din România, în care subliniază că egalitatea de şanse şi nediscriminarea sunt garantate în ţara noastră, iar Guvernul susţine incluziunea socială ca soluţie "primordială" pentru ca apartenenţa etnică să nu reprezinte pentru nimeni un dezavantaj.
"Se împlinesc astăzi 164 de ani de la un moment fundamental al istoriei noastre, care a marcat un prim pas al ţării spre democraţie: adoptarea Legiuirii pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia de secole a romilor, după ce o lege similară fusese adoptată cu câteva luni înainte şi în Moldova. A fost un demers care s-a bucurat de susţinerea unor personalităţi importante ale vremii ca Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, adevăraţi vizionari ai valorilor europene de care România de astăzi este ferm ataşată. (...) Cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului au adus o schimbare majoră de perspectivă prin aderarea noastră la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Egalitatea de şanse, nediscriminarea sunt garantate în România şi este firesc să rămânem ataşaţi acestor valori", se arată în mesajul prim-ministrului, remis AGERPRES.
Potrivit lui Orban, din 2011, evenimentului petrecut la 20 februarie 1856 i-a fost consemnată oficial, prin lege, semnificaţia importantă nu doar pentru istorie, ci şi pentru eliminarea unor prejudecăţi la nivel de societate şi pentru progresul democratic al ţării.
"Ne dorim o Românie prosperă, modernă, iar măsurile pe care le-a luat până acum Guvernul pe care-l conduc converg către acest obiectiv. Considerăm însă la fel de important ca aceste drepturi să fie susţinute prin politici capabile să ofere fiecărui cetăţean român şansa unui statut social decent şi susţinem incluziunea socială ca soluţie primordială pentru ca apartenenţa etnică să nu reprezinte pentru nimeni un dezavantaj", a menţionat el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fechet: Sperăm să nu fim nevoiți să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică și pe pârâul Corund se înregistrează mortalitate piscicolă însemnată din cauza concentrațiilor mari de sare, fapt ce pune o presiune majoră pe habitat și că speră ca autoritățile să nu fie nevoite să discut
AUR a transmis o solicitare de sesizare a CCR privind un eventual conflict juridic între președintele țării și Parlament
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Potrivit unui
Ministrul Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijorați în legătură cu creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autor
MAE: România - angajată față de stabilitatea în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile să dea dovadă de reținere
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, 'profunda îngrijorare' cu privire la posibilele repercusiuni asupra situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în urma loviturilor lansate în noaptea de 13 iunie și a represaliilor. 'Orice escaladare suplimentară poate avea consecințe dramatice înt
Hurezeanu: Spațiul Schengen - rol în consolidarea unității și rezilienței proiectului european; apartenența României - de importanță istorică
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen, cu acest prilej fiind inaugurate, după renovare, Muzeul European Schengen și vaporul Princesse Marie-Astrid Europa, pe care a avut loc ceremonia de semnare a Acordului Schengen. Potrivit unui comunicat
MAE reamintește cetățenilor români din Israel și Iran să anunțe ambasadelor României prezența în aceste țări
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le reamintește cetățenilor români aflați în Israel sau Iran recomandarea de a-și anunța prezența la misiunile diplomatice românești din aceste două țări, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate 'În contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate care afe
Nicușor Dan: Suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic cu SUA. 'Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice c
Predoiu: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen - o piatră de temelie a unității europene
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, că acest acord reprezintă 'o piatră de temelie a unității europene', menționând că di
Proiect USR: Persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale
Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale. 'Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupție, aceasta își va pierde acest beneficiu, &i
Predoiu, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea
Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite, că țara noastră este pregătită să intensifice cooperarea cu 'partenerul strategic cheie' în domeniile apărării, securității, economic. 'Acum 145 de ani România și Statele Unite a
MAE reafirmă angajamentul pentru continuarea cooperării apropiate cu SUA și consolidarea Parteneriatului Strategic
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state. 'Astăzi, 14 iu
Ambasada României la Londra: Întâlniri cu autoritățile din Irlanda de Nord privind stoparea violențelor
Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.
MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Arabe Egipt a 'Marșului Global către Gaza'. Evenimentul - neoficial - este organizat de către multiple organizații non-guv
Ilie Bolojan spune că PNL nu susține impozitarea progresivă
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că liberalii nu susțin impozitarea progresivă. 'Noi am susținut întotdeauna o impozitare echitabilă și susținem și în perioada următoarea acest lucru, deci asta înseamnă că nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți care fac profit să plătească i
Ilie Bolojan: Niciun guvern nu va putea evita creșterea de taxe
Niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, a declarat, vineri, președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. 'România s-a angajat că anul acesta va reduce deficitul până la șapte puncte procentuale din PIB - țintă care, din punctul meu de vedere, pentru că suntem la jumăta