Guvernul va aproba în şedinţa de joi indicatorii tehnico-economici ai obiectivul de investiţii "Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I"

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I".
Potrivit notei de fundamentare, valoarea investiţiei este de 64.246.211 lei, inclusiv TVA.
"Prin realizarea lucrărilor se vor crea premisele pentru atragerea de investiţii private în Portul Tulcea şi creşterea traficului de mărfuri derulat prin port. Operarea navelor se va face în condiţii de siguranţă şi eficienţă. Prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii 'Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I' se vor putea accesa fonduri europene nerambursabile, disponibile prin POIM 2014-2020", conform documentului.
Proiectul este inclus în Master Planul General de Transport al României şi este prevăzut la finanţare în perioada 2014 - 2020.
Executivul va aproba, tot printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Pod peste râul Dâmboviţa pe DN 73, km 78+519", judeţul Argeş.
În nota de fundamentare a HG se arată că proiectul vizează realizarea unui pod nou în zona respectivă, care "va prelua traficul rutier desfăşurat pe podul existent la km 78+519 pe DN 73 (drum în curs de modernizare), denumit Podul Dâmboviţei sau Podul lui Brâncoveanu (...) un pod din zidărie din moloane de piatră a cărui construcţie s-a finalizat în anul 1886 şi a fost declarat monument istoric, conform listei monumentelor istorice, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2361/2010".
"Obiectivul de investiţii va fi parte integrantă din DN 73, încadrat şi ca drum european E 574, urmând să asigure o structură nouă, durabilă, în locul podului existent. (...) Realizarea obiectivului va conduce la creşterea siguranţei, fluenţei în trafic şi a confortului, prin evitarea desfăşurării circulaţiei pe structura existenta pentru care nu se mai pot asigura parametrii necesari exploatării durabile în timp. (...) Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii", conform aceluiaşi document.
În şedinţa de Guvern va fi adoptat şi un proiect de hotărâre privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Interministerial pentru Coordonarea şi Monitorizarea Participării României la Programele şi Iniţiativele Europene Gestionate Centralizat de către Comisia Europeană.
Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi informarea privind planul de derulare a proiectelor pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le va prelua de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasada României la Londra: Întâlniri cu autoritățile din Irlanda de Nord privind stoparea violențelor
Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.
MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Arabe Egipt a 'Marșului Global către Gaza'. Evenimentul - neoficial - este organizat de către multiple organizații non-guv
Ilie Bolojan spune că PNL nu susține impozitarea progresivă
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că liberalii nu susțin impozitarea progresivă. 'Noi am susținut întotdeauna o impozitare echitabilă și susținem și în perioada următoarea acest lucru, deci asta înseamnă că nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți care fac profit să plătească i
Ilie Bolojan: Niciun guvern nu va putea evita creșterea de taxe
Niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, a declarat, vineri, președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. 'România s-a angajat că anul acesta va reduce deficitul până la șapte puncte procentuale din PIB - țintă care, din punctul meu de vedere, pentru că suntem la jumăta
Ambasadoarea Țărilor de Jos: Europa - în centrul NATO; nu există niciun motiv pentru care să nu ne consolidăm apărarea
Ambasadoarea Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften, a declarat, într-un interviu pentru TVR, că Europa este în centrul alianței NATO și nu există niciun motiv pentru care țările din alianță să nu-și consolideze apărarea și în acest fel să convingă Federația Rusă că ar fi o idee foarte proastă să atace Flancul estic. 'Să s
Ilie Bolojan: Premierul care, foarte probabil, va fi desemnat săptămâna viitoare are nevoie de autoritate
Premierul care, foarte probabil, va fi desemnat săptămâna viitoare are nevoie de autoritate și nu trebuie să fie 'un om de mucava', a declarat, vineri, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan. El a fost întrebat dacă își asumă funcția de prim-ministru și implicit măsurile nepopulare pentru reducerea deficitului bu
Bolojan: Vor fi luate măsuri de corecție a deficitului; majoritatea sunt nepopulare, dar necesare
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că vor fi luate măsuri de corecție pentru reducerea deficitului bugetar care majoritatea sunt nepopulare, dar necesare și și-a exprimat speranța că săptămâna viitoare discuțiile între partide se vor finaliza. 'Vor fi luate măsuri de corecție care majoritatea sunt ne
PSD solicită partidelor implicate în definirea măsurilor fiscal-bugetare să renunțe la abordările conflictuale
Partidul Social Democrat solicită partidelor reprezentate în grupul de lucru de la Cotroceni să renunțe la abordările conflictuale și să adopte o atitudine constructivă pentru finalizarea pachetului de măsuri privind consolidarea bugetară. 'Din respect față de cetățenii români și față de interesul național, avem cu toții obliga
PSD acuză apariția unui fals manifest de protest la adresa conducerii formațiunii
Partidul Social Democrat dezminte categoric existența unui așa-numit 'manifest de protest' la adresa conducerii formațiunii care ar circula în interiorul partidului. 'Textul presupusei scrisori este un fake-news cap-coadă. Cea mai evidentă dovadă este că persoana ce deține adresa de e-mail prezentată în document (adrian
Grindeanu: Le-am cerut colegilor parlamentari care au o proprietate în Capitală să renunțe la deconturile chiriei
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, că le-a solicitat tuturor colegilor parlamentari să renunțe la sumele provenite din deconturi ale chiriei, în condițiile în care dețin o proprietate în Capitală. 'Le-am cerut tuturor colegilor parlamentari să renunțe de urgență la sumele provenite din deco
Dominic Fritz: Am depus cerere pentru cetățenia română anul trecut; aștept la rând
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat vineri că și-a depus de un an dosarul pentru cetățenia română, dar că dosarul său 'așteaptă la rând', fiind 50.000 de cereri doar anul trecut. 'Vreau să clarific că mi-am depus de un an dosarul pentru cetățenia României. Îndeplinesc toate condițiile. Trebuie să loc
Dominic Fritz: Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare
Președintele ales al USR, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că este conștient că preia conducerea în vremuri provocatoare, dar, totodată, promițătoare pentru un partid 'asumat'. 'Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare, cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat. Exi
UPDATE Dominic Fritz a fost ales președinte al USR, din primul tur
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a câștigat alegerile interne pentru conducerea partidului, întrunind 62% dintre opțiuni (7.312 voturi). Au votat 10.914 de membri ai USR, reprezentând 57,15%. Fritz a fost urmat de Violeta Alexandru - 22,03% (2.396 voturi); Luiza Elena Oancea - 2,69% (292 voturi), Eduard Răd
Predoiu: Guvernul - respect față de cei care au făcut posibilă în 1989 și în 1990 deschiderea drumului democrației
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj vineri la împlinirea a 35 de ani de la 'Fenomenul Piața Universității' și Mineriada din 13 - 15 iunie 1990, în care a subliniat că România este la 35 de ani
AEP: Peste 19 milioane de lei - subvenții virate partidelor în luna iunie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat, luna aceasta, în conturile a opt partide - PSD, AUR, PNL, USR, S.O.S. România, POT, PMP, Forța Dreptei - subvenții în sumă totală de 19.006.256. lei. Potrivit site-ului AEP, Partidul Social Democrat a primit 6.306.117 lei, Alianța pentru Unirea Românilor - 3.728.906 lei, Partidul