Dominic Fritz: Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare

Președintele ales al USR, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că este conștient că preia conducerea în vremuri provocatoare, dar, totodată, promițătoare pentru un partid 'asumat'.
'Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare, cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat. Există suficient de multe energii, idei și soluții și în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România prin această criză și pentru a ieși întăriți noi, cu toții, din această criză. Misiunea mea în USR este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul', a afirmat Fritz.
El a menționat că politica este privită de multe ori cu scepticism. 'Dar, vedem ce se întâmplă peste tot în lume, democrația noastră se bazează pe oameni care se implică voluntar și fără interese în viața politică. Și eu sunt enorm de mândru că USR continuă să atragă oameni noi care fac acest pas, marea majoritate dintre ei fără niciun fel de plată, ci ca voluntari. În ultimele trei săptămâni, am primit peste 2.000 de cereri de adeziune pentru a intra în USR și în sensul acesta spun și un 'Bun venit' tuturor membrilor noi. Și fac și un apel: dacă vreți să puneți numărul la această construcție, atunci acum e un moment bun să intrați în USR', a adăugat Dominic Fritz.
Președintele ales al USR a anunțat că va rămâne primar al Timișoarei, fiind 'marea onoare a vieții sale' să conducă acest oraș.
'Și cine știe, poate nici nu e așa de rău ca România să fie condusă nu doar din București. Noi ne vom focusa în următoarele zile și săptămâni pentru a negocia soluții bune pentru România în Guvern. Suntem un partid care este pregătit să-și asume responsabilitatea guvernării, să lucreze alături de președintele Nicușor Dan, iar, în același timp, după Congresul nostru de sâmbăta viitoare, în 21 iunie, vom începe și o perioadă de reconstrucție și de energie nouă în partid', a transmis Fritz. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Dominic Fritz a fost ales președinte al USR, din primul tur
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Parlament/ Moțiunea de cenzură - prezentată în plen
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată 'Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit' va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bol
Parlament/ Moțiunea de cenzură - prezentată joi în plen; dezbatere și vot - pe 14 iulie
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR va fi prezentată joi, în plen, de la ora 10:00, urmând să fie dezbătută și votată luni, 14 iulie, de la ora 15:00, au decis Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. În acest sens, conducerea Parlamentului a prelungit sesiunea extraordinară, până pe 14 iul
MAE: Primarul Chișinăului și încă doi cetățeni din Republica Moldova - interdicție de intrare pe teritoriul României
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, și încă doi cetățeni din Republica Moldova au interdicție de intrare pe teritoriul României, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Din motive ce țin de considerente de siguranță națională, România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru dom
Parlament/ AUR depune moțiune de cenzură după asumarea răspunderii Guvernului
AUR depune în Parlament moțiune de cenzură după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului. Anunțul a fost făcut miercuri de deputatul AUR Ramona Bruynseels, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului. Moțiunea depusă se intitul
Fifor (PSD): Ieșirea de la guvernare nu e exclusă; nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a anunțat miercuri că în cadrul grupurilor de lucru ale partidului deja se construiește pachetul 2 - cu ''măsuri esențiale, clare și non-negociabile'' -, care cuprinde, printre altele, ''corecții ferme la abuzurile din pachetul 1'' de austeritate. El a arătat c
Abrudean: Pensiile speciale și reforma consiliilor de administrație, incluse în al doilea pachet de măsuri fiscale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că măsurile luate de Guvern reprezintă soluția ca România să nu intre 'în colaps', amintind că al doilea pachet de măsuri, care include pensiile speciale și reforma consiliilor de administrație, va fi adoptat în două-trei săptămâni. 'Suntem în situația
Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordine reducerea deplasărilor externe
Premierul Ilie Bolojan a dispus ministerelor și instituțiilor publice noi măsuri pentru reducerea deplasărilor externe. 'Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Prin memorandumul semna
Abrudean: Coaliția, un act de voință al celor patru partide; trebuie să meargă înainte
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, i-a îndemnat, miercuri, pe colegii din coaliția de guvernare să nu mai facă opoziție și declarații politice, fiind într-o formulă aflată la guvernare, și a evidențiat necesitatea ca aceasta 'să meargă înainte'. 'Nu cred că se pune problema unui scandal în coaliție. Sigur că sunt niște
Vlad Gheorghe cere CSM o analiză a cazurilor de violență domestică și Parchetului o strategie de combatere a acestor infracțiuni
Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o analiză a modului în care sunt tratate cazurile de violență domestică și Ministerului Public (MP) să propună urgent o strategie de combatere a acestor infracțiuni. Reacția sa vine după cazul tinerei care a murit la Miheșu de Câmpie. 'O
Partidul Oamenilor Tineri va semna și va vota moțiunea de cenzură
Partidul Oamenilor Tineri va semna și va vota moțiunea de cenzură pe care intenționează să o depună AUR împotriva 'Ordonanței Sărăciei', dar se delimitează de orice demers politic care urmărește mai degrabă câștig electoral decât soluții reale. 'POT anunță susținerea oricărei moțiuni de cenzură care se opune 'Ordonanței Sărăci
Convorbire a premierilor României și Ucrainei; Bolojan a salutat eforturile autorităților de la Kiev pentru o pace justă și durabilă
Premierul Ilie Bolojan a avut o convorbire, marți seara, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, context în care cei doi oficiali au discutat despre invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, despre consecințele ei asupra infrastructurii și populației civile, precum și despre efectele regionale și globale, a anunțat Guvernul. 'Premieru
Bolojan: Aceste măsuri fiscale duc resurse într-un sistem, pentru a oferi servicii mai bune
Măsurile fiscale din pachetul pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament 'nu fac decât să ducă niște resurse' în sistemul public, astfel încât și acesta să poată oferi servicii mai bune cetățenilor în anii următori, a declarat, marți, premierul Ilie Bolojan. 'Nu vreau să îi m
Bolojan: Pachetul de măsuri privind reducerea deficitului ține exclusiv de competența Guvernului
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar pe care Guvernul și-a asumat răspunderea ține exclusiv de competența Executivului, adăugând că nu au existat divergențe asupra acestuia cu președintele Nicușor Dan. 'Acest pachet este unul care ține exclusiv de competența Guvernului
Bolojan: E nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toți românii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toți românii și că ar trebui să se analizeze și dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public. 'Noi avem prea mulți bugetari față de câți contribuabili sunt și av
Ilie Bolojan: Per ansamblu, este o creștere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc
Premierul Ilie Bolojan a explicat, marți seara, că în ansamblu, pe partea de taxare a jocurilor de noroc, este o creștere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc, în primul pachet de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a angajat deja răspunderea în plenul reunit al Parlamentului. ''Nu s-a mai făcut în ult