Comunicat de presă - Guvern
Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică
Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei un punct de vedere în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor de stabilire a garanțiilor financiare pentru racordarea la rețeaua electrică, garanții pe care dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice, eoliene și alte capacități de producție a energiei electrice trebuie să le constituie atunci când solicită racordarea la rețea.
Propunerea ANRE vizează creșterea garanției de la 5% la 20% din tariful de racordare, măsură menită să reducă numărul proiectelor care blochează capacitate în rețea fără a fi realizate. Analizele arată însă că această creștere, deși necesară, nu este suficientă pentru a rezolva problema.
În prezent, doar o mică parte dintre proiectele aprobate ajung efectiv să fie construite, ceea ce indică existența unui fenomen speculativ semnificativ. În acest context, Cancelaria Prim-ministrului propune măsuri mai ferme și mai eficiente.
În primul rând, creșterea mai consistentă a garanției financiare, prin una dintre următoarele două variante:
- o garanție fixă, de 30 EUR pentru fiecare kW instalat - o formulă simplă și transparentă, care leagă direct valoarea garanției de dimensiunea proiectului;
- o formulă mixtă, care combină 50% din tariful de racordare cu 20 EUR/kW instalat, astfel încât să fie luate în calcul atât dimensiunea proiectului, cât și costurile reale din rețea.
Ambele variante conduc la un nivel al garanției suficient de ridicat pentru a descuraja proiectele neserioase, dar fără a bloca investițiile reale.
În al doilea rând, se propune ca garanția să fie constituită mai devreme în proces, încă din faza depunerii cererii de racordare. Această schimbare ar preveni situațiile în care sunt consumate resurse administrative pentru proiecte care nu au susținere financiară reală.
În al treilea rând, se recomandă reguli clare și transparente privind gestionarea garanțiilor, respectiv: - executarea garanției dacă proiectul este abandonat nejustificat;
- returnarea treptată a sumelor pe măsură ce proiectul avansează;
- raportarea publică periodică a modului în care aceste garanții sunt utilizate.
Propunerile au în vedere și experiența Spaniei, unde mecanismul este mai strict și aplicat într-o etapă mai timpurie a procesului. În acest model, dezvoltatorii sunt obligați să depună o garanție fixă de 40 EUR pentru fiecare kW instalat, iar această garanție trebuie constituită înainte de depunerea cererii de acces la rețea, nu ulterior analizei tehnice. În lipsa acestei garanții, cererea nu este luată în considerare.
Totodată, garanțiile sunt administrate printr-un sistem centralizat al statului, iar proiectele care nu avansează pierd sumele depuse.
Acest mecanism a permis eliminarea rapidă a proiectelor neviabile și reducerea blocajelor din rețea, fără a afecta investițiile reale, deoarece filtrează încă din faza inițială proiectele care nu au o susținere financiară solidă.
Prin aceste măsuri, se urmărește reducerea blocajelor din rețea, creșterea transparenței și accelerarea proiectelor energetice serioase, în beneficiul întregii economii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.