Administraţia Prezidenţială: Rezultatul alegerilor din Marea Britanie creează premisele pentru o retragere ordonată din UE

Trimisul special al AGERPRES, Cătălin Alexandru, transmite: Rezultatul alegerilor din Marea Britanie creează premisele unei retrageri ordonate a acestui stat din Uniunea Europeană, prin ratificarea "în perioada imediat următoare" în Parlamentul britanic a acordului de retragere, precizează Adminstraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă transmis, vineri, la finalul reuniunii Consiliului European.
Potrivit sursei citate, liderii europeni au avut un schimb de opinii în urma scrutinului parlamentar din Marea Britanie, invitând Comisia Europeană să prezinte un proiect de mandat cuprinzător pentru relaţiile viitoare dintre Marea Britanie şi UE imediat după data retragerii.
"Rezultatul alegerilor creează premisele pentru o retragere ordonată a Marii Britanii, prin ratificarea în perioada imediat următoare în Parlamentul britanic a Acordului de Retragere. Acest acord este cea mai bună soluţie pentru protejarea drepturilor cetăţenilor români care trăiesc în Marea Britanie. La solicitarea României, a fost introdusă în concluziile Consiliului European o referire explicită la asigurarea unui tratament egal şi echitabil pentru toate statele membre şi în interesul cetăţenilor acestora, ca rezultat al viitoarelor negocieri", se arată în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de iarnă, precum şi la Summitul Euro în format extins şi la reuniunea Consiliului European în format UE27, care a avut loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.
Agenda Consiliului European a cuprins subiecte legate de combaterea schimbărilor climatice, viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, organizarea unei Conferinţe privind viitorul Europei, precum şi relaţiile externe ale UE.
Referitor la combaterea schimbărilor climatice, liderii europeni au avut o discuţie cu privire la asigurarea neutralităţii climatice a Uniunii până în 2050, în linia angajamentelor asumate prin Acordul de la Paris.
"La finalul unei îndelungate dezbateri, statele membre, cu excepţia Poloniei, au acceptat acest obiectiv. În consecinţă, în condiţiile în care un stat membru nu s-a putut angaja la acest moment asupra obiectivului neutralităţii climatice pentru 2050, liderii vor reveni asupra subiectului la Consiliul European din iunie 2020. Discuţiile cu privire la acest subiect au vizat modalităţile de a asigura o tranziţie justă şi echitabilă, care să ţină cont de particularităţile şi provocările presupuse de atingerea neutralităţii climatice pentru fiecare stat membru. Textul concluziilor se referă la aceste specificităţi, care ţin de realităţi economice şi puncte de pornire diferite, precum şi de mixul energetic naţional al statelor membre. Din acest punct de vedere, se subliniază necesitatea unui cadru flexibil, dotat cu instrumente şi investiţii adecvate, de care să beneficieze toate statele membre", se menţionează în comunicat.
În textul concluziilor se evidenţiază şi importanţa investiţiilor publice şi private în asigurarea tranziţiei, sprijinind intenţia Băncii Europene de Investiţii de a mobiliza un trilion de euro pentru măsuri legate de protecţia mediului şi schimbări climatice în perioada 2021-2030, adaugă aceeaşi sursă.
Liderii europeni, au subliniat, de asemenea, importanţa viitorului Mecanism pentru o Tranziţie Echitabilă care "va facilita investiţii de 100 miliarde euro pentru regiunile şi sectoarele cele mai afectate de tranziţie". Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a subliniat, în cadrul Consiliului European, sprijinul de principiu pentru atingerea neutralităţii climatice până în 2050, evidenţiind importanţa garantării unor măsuri echilibrate, adaptate circumstanţelor naţionale, pentru a se evita adâncirea decalajelor de dezvoltare între statele membre. Preşedintele Klaus Iohannis a pledat şi pentru "o reflectare adecvată a nevoilor de finanţare ale României în viitorul cadru financiar multianual, care să faciliteze convergenţa economică şi coeziunea cu celelalte state membre, dar şi adoptarea măsurilor necesare tranziţiei la neutralitatea climatică".
Pe agenda Consiliului European în format UE28 s-a aflat şi viitorul buget multianual pentru perioada 2021-2027, liderii europeni agreând ca preşedintele Consiliului European să preia negocierile în vederea ajungerii la un acord.
De asemenea, au fost adoptate concluzii cu privire la organizarea unei conferinţe privind viitorul Europei în perioada 2020-2022.
În ceea ce priveşte relaţiile externe ale UE, liderii europeni au solicitat Comisiei şi Înaltului Reprezentant să pregătească o bază pentru discuţii strategice asupra relaţiilor UE-Africa, în perspectiva Consiliului European din iunie 2020 şi a viitorului Summit UE-Africa.
"Totodată, Consiliul European a reiterat sprijinul deplin pentru ordinea internaţională bazată pe reguli globale. În contextul blocării mecanismului Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) de soluţionare a disputelor, a cerut Parlamentului European şi Consiliului să examineze, cu prioritate, propunerile Comisiei Europene de adaptare, în linie cu regulile OMC, a legislaţiei UE. În ceea ce priveşte Turcia, Consiliul European a reafirmat solidaritatea deplină cu Grecia şi Cipru privind acţiunile recente ale Turciei din Marea Mediterană", se mai arată în comunicat.
De asemenea, liderii europeni au exprimat solidaritatea cu Albania în urma cutremurului recent şi au salutat anunţul Comisiei Europene privind oferirea de asistenţă umanitară şi de a organiza o conferinţă a donatorilor.
Referitor la Summitul Euro, discuţiile în format extins au vizat stadiul procesului de revizuire a Tratatului privind Mecanismul european de stabilitate, consolidarea Uniunii Bancare, precum şi Instrumentul bugetar pentru convergenţă şi competitivitate. În acest context, menţionează sursa amintită, preşedintele Iohannis "a reiterat susţinerea pentru o abordare incluzivă, precum şi pentru eforturi menite a asigura condiţii de concurenţă echitabile între toate statele membre". AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/AEP face apel la mass media să nu prezinte rezultate exit-poll înainte de închiderea votării
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face un apel la mass-media (TV, radio, presă scrisă și online) să nu prezinte duminică, înainte de încheierea votării, sondaje realizate la ieșirea de la urne. Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, reiese dintr-un
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Mulțumim BEC pentru consecvență; fotografiile false vor circula libere în continuare
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că 'fotografiile false' publicate de lidera USR, Elena Lasconi, vor circula libere în continuare, după ce Biroul Electoral Central i-a respins plângerea. 'Mulțumim BEC pentru consecvență. Fotografiile false vor circula libere în continuare
Prezidențiale2025/BEC a respins plângerea lui Nicușor Dan referitoare la fotografiile postate de Elena Lasconi
Biroul Electoral Central a respins, vineri, plângerea formulată de candidatul independent la prezidențiale, Nicușor Dan, care reclama faptul că pe Facebook, Instagram și TikTok au fost publicate materiale 'cu nerespectarea legislației' în domeniul electoral. În plângere se arăta că materialele au fost publicate
Prezidențiale2025/Kensington Communication neagă acuzațiile lui Victor Ponta și anunță că îl va da în judecată
Firma Kensington Communication anunță că nu are nicio legătură cu fotografiile lansate în spațiul public de către președinta USR, Elena Lasconi. Firma transmite, de asemenea, că îl va acționa în justiție pe fostul premier Victor Ponta pentru această 'minciună grosolană', reiese dintr-un comunicat transmis AGERPRES.
Prezidențiale2025/PSD: Ceea ce spune Ponta e o minciună; va trebui să suporte consecințele juridice
Partidul Social Democrat se delimitează de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu fotografiile prezentate în spațiul public de președinta USR, Elena Lasconi. Victor Ponta va trebui să suporte consecințele juridice pentru declarațiile sale, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de PSD.
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 15:00 s-au prezentat la urne în diaspora aproximativ 42.000 de alegători
Aproximativ 42.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/AEP: Campania electorală se încheie sâmbătă, competitorii trebuie să respecte prevederile legale
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale se încheie sâmbătă, la ora 7:00, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală, a atras atenția Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă
Prezidențiale2025/Ponta invocă surse PSD conform cărora firma Kensington i-ar fi dat Elenei Lasconi fotografiile
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că firma Kensington, care s-ar fi ocupat de campania Elenei Lasconi, i-ar fi furnizat acesteia pozele 'false' în care apare el, dar și Nicușor Dan și generalul Florian Coldea. 'Am vorbit cu foștii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că și ei
Prezidențiale2025/ USR se delimitează de utilizarea de fotografii din surse obscure: Lasconi avea datoria să le verifice autenticitatea
Uniunea Salvați România anunță că se delimitează de utilizarea, în competiția electorală, a unor fotografii provenite din surse obscure, a căror veridicitate a fost contestată de protagoniști și de zeci de experți și consideră că liderul formațiunii, candidatul Elena Lasconi, avea ea însăși datoria să verifice autenticitatea fotografiilor publicate,
Prezidențiale2025/ Call Center - pus la dispoziție de Expert Forum pentru alegeri
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, a anunțat că pune la dispoziția tuturor celor interesați un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întreb
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 12:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 19.000 de alegători
Peste 19.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Rom&a
Prezidențiale2025/Nicușor Dan a formulat plângere împotriva Elenei Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic. 'Am formulat o plângere împotriva doamnei Lasconi pentru trei infracțiuni: alterare de conținut informatic, fals informatic și
Prezidențiale2025/Eugen Tomac: Am votat, la Chișinău, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană
Președintele PMP, Eugen Tomac, care și-a exercitat dreptul constituțional vineri, la Chișinău, spune că a votat, la primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană. 'Aceste alegeri definesc direcția pe care o va urma România. Pericolul rusesc este unul real. Am ales să votez la Chiș
Ziua Națională a Tineretului/Marcel Ciolacu: Tinerii sunt principala resursă a societății, izvor de curaj și motivație
Tinerii sunt principala resursă a societății, izvor de curaj și motivație, a transmis premierul Marcel Ciolacu, vineri, în mesajul său de Ziua Națională a Tineretului. 'Sunteți principala resursă a societății, izvor
Prezidențiale2025/ Vineri - ultima zi de campanie electorală în țară
Vineri este ultima zi de campanie electorală în țară, pentru alegerile prezidențiale. În diaspora, s-au deschis secțiile de vot, iar scrutinul a început joi seara, la ora 22:00 (ora României). Prima secție de votare deschisă a fost pentru alegătorii aflați la Auckland, în Noua Zeelandă.