Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Sancțiuni:
Obligarea radiodifuzorului de a difuza, timp de 10 minute, numai textul deciziei de sancționare - România TV;
Decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal
Întrunit în ședința publică din data de 02.05.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Direcția Monitorizare, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru emisiunea 'Punctul culminant' din data de 01.05.2025. Constatând încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, precum și a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b), art. 65 lit. c) și ale art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, Consiliul a decis să sancționeze postul România TV cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 03.05.2025, timp de 10 minute, între orele 19.00 și 19.10, numai textul deciziei de sancționare. Printre titlurile afișate: 'Imaginile care zguduie alegerile'; 'Politicienii sistemului cu femei goale pe genunchi'; 'Ei de distrează cu fetițe în timp ce poporul suferă'; 'Femei dezbrăcate și cocaină în vilele RAPPS'; 'Pionii lui Crin, elevele de liceu și prostituatele'; 'Focoasa de pe canapeaua lui Crin Antonescu'; 'Grindeanu a promovat-o pe focoasa de la Crin'.
În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului identificate pe: rețeaua TikTok, profilurile:
- Della Reslga - două materiale video: într-unul se afirmă 'Mai multe firme de pe teritoriul României au primit înștiințare de la DSV să se pregătească pentru starea de război și de asediu', iar cel de-al doilea conține o imagine statică cu mesajul: 'Asta este România tramvaiului Macron ! Apropo.. știați că franța tramvaiului Macron tocmai ce a legalizat pe sestache PEDOFILIA ?';
- Topshow - imagine statică cu mesajul: 'COPIII CU CETÃȚENIE ROMÂNÃ NU VOR MAI PRIMI ALOCAȚII ÎNCEPÂND CU 1 MAI, DECIZIA A FOST LUATÃ IERI DE GUVERNUL ROMÂN !!';
- Tigrișor - secvență cu un tren care transporta vehicule militare și cu textul afișat: 'Galați pentru h de la noi din România care vor să ne trimită carne de tun în Ucraina exact cum am spus eu de ani';
- Flory (@floryella89) - text afișat: 'Decizie Fabuloasă: s-a suspendat decizia CCR de anulare a alegerilor Tic Tac Miroase a Turul 2 Înapoi';
- Mr. Story - afirmații/ titrări pe ecran: ' (...) imaginează-ți că Europa vrea să scoată cash-ul din ecuație. Se pregătește să lanseze euro digital, o monedă virtuală controlată complet';
- RO.NEWS.UK - două materiale video cu texte afișate: 'Până masivă de curent electric în toată Europa De pe data de 1 Mai până pe 5 Mai' și, respectiv: 'Până masivă de curent electric, este un plan ascuns. Ceva nu este ok. Se știa de 2 lunii că vine până de curent';
- RobyArtistu2 - materialul audiovizual cu textul 'Până de curent Germania; Black Out; Se golesc magazinele';
- România - titrare: 'Mare Atenție Vă urma Pană de curent în Toată Lumea ! Distribuiți cât la mai multă lume Urgent !!!';
- VEX VLADIMIR - text afișat: 'Pană de curent în Europa';
- Maria Cristina - două materiale audiovizuale cu titlurile: 'HAOS TOTAL ÎN SPANIA; ARAGON TOTAL; URMEAZÃ ROMÂNIA' și, respectiv, 'FOAMETE; 2025'; 'DICTATURÃ ÎN ROMÂNIA'; 'FMI A DECLARAT CÃ ROMÂNIA ESTE CEA MAI SÃRACÃ ȚARÃ DIN EUROPA';
- Adrianpetcu78 - postarea prezintă, într-o succesiune de șapte imagini statice, un scenariu intitulat 'Operațiunea Noaptea Neagră', care descrie o presupusă strategie de anulare a voturilor la alegerile din 4 mai;
- GLIA ROMÂNIA - trei materiale audiovizuale: (1) postarea privind scenariul 'Operațiunea Noaptea Neagră'; (2) imaginea cu titrările: 'Virus special doar în școli ? Coincidență ? Nu ! Îi îmbolnăvesc ca să-i vaccineze ! Școala nu mai e educ- i-e programare ! Copiii sunt ai tăi, nu ai sistemului ! Trezește-te acum ! Teoria supremă despre scoală și cabinetul medical ca același sistem de inițiere este aceasta: Ambele sunt porți de programare și control asupra minții și trupului uman'; (3) postarea cu textul: 'Planul secret se apropie de final. Alegerile din 4 mai nu vor mai avea loc ! Totul a fost orchestrat din umbră, de o mână restrânsă de oameni care controlează deja principalele instituții ale statului...'. În acest caz, Consiliul a decis să solicite platformei analizarea și, dacă este cazul, închiderea contului.
Rețeaua Facebook, profilul:
- Nikita Allex - un reel cu imagini filmate noaptea, în care vehicule militare transportă tancuri, având afișat textul: 'Va veni urgia'.
De asemenea, Consiliul a hotărât să emită o decizie privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru un material audiovizual identificat pe TikTok, contul cinevaaparte, conținând înregistrări video cu Nicolae Ceaușescu și mesajele: 'DE CE A TREBUIT ELIMINATÃ ACUM SUNTEM ÎN NATO AVEM MILIARDE DATORII'. Materialul încalcă prevederile art. 48 din Codul audiovizualului, potrivit cărora 'Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist și comunist, a autorilor crimelor și abuzurilor acestor regimuri, precum și denigrarea victimelor acestora'.
Serviciul Comunicare și Relații Publice
Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002
Art. 3 - (2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze liberă formare a opiniilor.
Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
Art. 40 - (2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pârș; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.
Art. 65 - În emisiunile de știri și dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: c) titlul afișat pe ecran să reflecte cât mai fidel esența faptelor și datelor prezentate în acel moment;
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public și unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare și responsabilitatea față de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].