Prezidențiale2025/ USR se delimitează de utilizarea de fotografii din surse obscure: Lasconi avea datoria să le verifice autenticitatea
Uniunea Salvați România anunță că se delimitează de utilizarea, în competiția electorală, a unor fotografii provenite din surse obscure, a căror veridicitate a fost contestată de protagoniști și de zeci de experți și consideră că liderul formațiunii, candidatul Elena Lasconi, avea ea însăși datoria să verifice autenticitatea fotografiilor publicate, înainte de a arunca în spațiul public 'acuzațiile grave' pe care le implică.
'Astfel de materiale, difuzate implicând numele partidului nostru, USR, încalcă regulile unei competiții corecte și depășesc limitele jocului democratic. (...) USR este pus în situația de a se delimita de aceste tactici care provin din arsenalul sistemului politic la putere și care contrazic valorile noastre fundamentale', se arată într-un comunicat al USR, transmis AGERPRES.
USR menționează că este un partid democratic, liberal și proeuropean, care crede că politica trebuie făcută 'onest, cu respect față de cetățeni și față de adevăr'.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva Elenei Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic.
Joi seara, Elena Lasconi a publicat o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaților săi Nicușor Dan și Victor Ponta cu generalul Florian Coldea. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: Lista miniștrilor propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă; pare că protejează interesele PSD
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniștri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e 'cusută cu ață alb-fosforescentă' și pare să protejeze interesele PSD. De asemenea, Ciucu, primar al Capitalei, îi reproșează lui Tomac faptul că nu a discutat în mod deschis în cadrul întâlni
Grindeanu: Dacă PNL vrea în opoziție, să demisioneze prefecții, subprefecții și secretarii de stat de la acest partid
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut luni un apel către PNL 'să iasă din ipocrizie' iar dacă vrea în opoziție, așa cum a declarat Ilie Bolojan, să-și dea demisia prefecții, subprefecții și secretarii de stat propuși de acest partid. Grindeanu a fost întrebat dacă PSD își dorește să aibă secretari de stat, prefec
Sorin Grindeanu: Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul Bolojan de austeritate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii 'modelul Bolojan de austeritate', iar social-democrații nu vor vota vreodată taxe noi, tăieri de salarii, măsuri care 'lovesc' în pensionari sau în economia românească. 'Am avut astăzi o discuție foarte desc
Senat/ 22 ianuarie - Ziua Națională Ana Aslan - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede instituirea pe 22 ianuarie a Zilei Naționale Ana Aslan, în semn de recunoaștere a contribuției fundamentale a academicienei la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei mondiale. 'Cu ocazia Zilei Naționale Ana Aslan, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum
Nicușor Dan: Tranziția către o economie mai verde trebuie făcută într-un mod realist
Tranziția către o economie mai verde trebuie făcută într-un mod realist, care să protejeze atât mediul, cât și economia, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, care a participat la discuția în format videoconferință cu liderii statelor europene din grupul 'Prietenii Competitivității'. Scopul discuției a fost
Senat/ Redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri, pentru valorificarea materialelor - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care permite redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri închise definitiv, exclusiv în scopul valorificării materialelor conținute. Propunerea legislativă completează Ordonanța Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deșeurilor și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6
Tomac, după discuția cu PSD: Luăm în calcul crearea unei poziții de vicepremier ce va coordona programul de digitalizare
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după întâlnirea cu liderii PSD, că ia în calcul crearea unei poziții de viceprim-ministru care să coordoneze programul de digitalizare a României. Tomac a fost întrebat dacă ia în calcul crearea unui minister al digitalizării. 'Luăm în
Senat/ Reexaminare: Încuviințarea executării silite privind titlurile executorii se soluționează în cel mult șapte zile
Cererea de încuviințare a executării silite privind titlurile executorii, altele decât hotărârile care pot fi puse în executare, se soluționează în termen de cel mult șapte zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, prevede propunerea legislativă de m
Camera Deputaților/Introducerea pe ordinea de zi a reducerii numărului de parlamentari - propunere respinsă
Liderul deputaților AUR, Adrian-Mihai Enache, a solicitat, luni, în plen, modificarea ordinii de zi din această săptămână prin introducerea unor proiecte de lege despre care a afirmat că 'au susținere în spațiul public'. Proiectele de lege se referă la legislația privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, propun
Fritz spune că USR are 'multe întrebări' în ce privește unele persoane propuse ca miniștri
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că există 'multe întrebări' legate de unele persoane propuse ca miniștri într-un eventual viitor Cabinet. 'Cel puțin sunt câteva nume acolo unde avem, desigur, multe întrebări. (...) I-am îm
Fritz: I-am spus lui Eugen Tomac că greu vedem o susținere a USR pentru Guvernul lui
Președintele USR, Dominic Fritz, i-a transmis premierului desemnat Eugen Tomac faptul că este puțin probabilă o susținere pentru Guvernul pe care îl va propune, dar că decizia aparține forurilor statutare ale partidului. Dominic Fritz a menționat că pentru USR este foarte important ca viitorul Executiv 'să nu întoarcă' refo
Tomac: Îmi doresc ca USR să susțină Cabinetul pe care îl propun; plec cu speranță și încredere
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că este încrezător în privința faptului că membrii acestui partid vor susține în Parlament Cabinetul pe care îl va propune. 'Sper că colegii din USR vor da dovadă de multă responsabilitate. Dincolo de motivele legitime de a-ș
Peiu (AUR): Răspunsul Guvernului despre drona din Portul Constanța ar debloca activitatea turistică de pe litoral
Liderul senatorilor USR, Petrișor Peiu, consideră că un răspuns 'ferm' al Guvernului în privința dronei care a explodat în Portul Constanța ar ajuta 'la rezolvarea situației politice', dar ar 'debloca' tendința de scădere în activitatea turistică de pe litoral. 'Suntem pe primul trimestru al acestu
Avrămescu (AUR): Consultările pentru susținerea Guvernului Tomac, o testare a apelor în Parlament
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a afirmat luni că actualele consultări pentru susținerea Guvernului Tomac reprezintă 'o testare a apelor în Parlament' și că formațiunea sa nu va participa la acestea. 'De astăzi au început așa-zise consultări pentru susținerea Guvernului Tomac în P
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, dezvelit la Camera Deputaților
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, a fost dezvelit, luni, la Palatul Parlamentului, ceremonia religioasă fiind oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal. Evenimentul a fost organizat la solicitarea deputaților PSD Cosmin Andrei, Ecaterina Ma

