Ministrul Afacerilor Interne: Prefectul de Harghita a tratat funcţia sa ca pe una cu rol decorativ

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat luni că prefectul judeţului Harghita a tratat funcţia de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca pe una cu rol decorativ şi a anunţat că va înainta prim-ministrului propunerea ca Jean-Adrian Andrei să fie demis.
"Domnul prefect a greşit în momentul în care a tratat funcţia sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca o funcţie cu rol decorativ. Adică sâmbătă a luat act de eveniment, de ce s-a întâmplat şi a fost suficient în interpretarea domniei sale. Fără să finalizeze, fără să se intereseze, fără să ia măsuri, fără să se implice, astfel încât să nu existe o asemenea situaţie neplăcută", a afirmat Marcel Vela, referindu-se la situaţia generată de ursul lovit de o maşină în judeţul Harghita.
Ministrul a spus că a constatat că nu sunt ordonate sau nu sunt respectate proceduri, iar în acest sens trebuie să verifice cauza şi tot ceea ce a dus la această situaţie prin care prefectura nu s-a implicat.
"Sâmbătă seara, după ce a avut loc incidentul, şi Inspectoratul General de Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat prefectul, care s-a informat doar la primarul de la Praid dacă e ok şi ce se întâmplă. În mod normal, prefect eşti şi în weekend şi în restul săptămânii. Eu n-am vorbit cu el, i-am transmis secretarului de stat care se ocupă de prefecturi să îl întrebe şi... nu vreau să folosesc cuvinte dure, cred că l-a indus un pic în eroare pe domnul secretar de stat, domnul prefect, că nu a ştiut până duminică dimineaţa", a arătat Marcel Vela.
Sâmbătă seara, un urs a lovit de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata.
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.
Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa, după ce ursul rănit s-a târât pe carosabil, după cum a informat Secţia de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc.
Ursul a fost împuşcat ulterior de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv "Târnava Mare" a sosit duminică, în jurul orei 10,30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.
Ministrul Afacerilor Interne a demarat duminică procedura de demitere a prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei.
"Având în vedere modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit seara trecută de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata, astăzi a fost luată prima măsură administrativă dispusă de ministrul Marcel Vela", se preciza într-un comunicat al MAI. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dickerson (Ambasada SUA): România și Statele Unite - parteneri în domeniul securității cibernetice
România și Statele Unite lucrează împreună ca parteneri în domeniul securității cibernetice, a afirmat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, Michael Dickerson, potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice la București transmis marți. Declarația este făcută în contextul în care Forțele cibernetic
Paul Ciprian Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-ul, condamnat pentru conducere cu permisul suspendat
Senatorul Paul Ciprian Pintea a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an și cinci luni închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând o mașină având permisul suspendat. Senatorul a primit nouă luni pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare de un an
Emil Hurezeanu - la reuniunea informală a miniștrilor de Externe din UE; conflictul Israel-Iran, pe agendă
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a participat marți, prin videoconferință, la reuniunea informală a șefilor diplomațiilor din statele membre ale UE, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, pentru a discuta evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, cu accent pe Israel și Iran, informează MAE. &
Președintele Nicușor Dan a invitat joi partidele și formațiunile parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului
Președintele Nicușor Dan a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, a informat Administrația Prezidențială. Consultările vor avea loc după următorul program: * 11:00 - Partidu
Senat/ Nicoleta Pauliuc: Politicile de sănătate trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacienților cu dermatită atopică
Politicile de sănătate trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacienților cu dermatită atopică, a declarat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, Nicoleta Pauliuc, la dezbaterea 'Dincolo de piele. Realitatea nevăzută a dermatitei atopice'. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost dedicat conșt
Ședință a conducerii PSD - Urmează să se stabilească mandatul cu care participă la consultările oficiale de la Cotroceni (surse)
Consiliul Politic Național al PSD se reunește, marți, de la ora 18:00, la Vila Lac, într-o ședință informală, pentru a decide mandatul cu care delegația social-democrată participă la consultările oficiale de la Palatul Cotroceni în vederea alcătuirii noului guvern. Potrivit unor surse politice, în cadrul acestei întâlniri, președintele interim
Dâmbovița/ Ivan, către conducerea companiilor din subordine: Cei care sunt în urmă nu vor mai fi în echipă
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a transmis, marți, un mesaj pentru cei aflați la conducerea companiilor din subordinea ministerului, afirmând că ''premianții vor fi premiați, iar cei care sunt în urmă nu vor mai face parte din echipă''. ''Fac apel la conducerea companiilor aflate în subordinea minist
Bogdan Ivan: La Dragomirești va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europa
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, marți, în județul Dâmbovița, că la Dragomirești va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europa, subliniind importanța unei astfel de investiții strategice. ''Cel mai important lucru al vizitei noastre e faptul că aici, la Dragomirești, va fi Centrul de Excelență &i
Expoziția ''Dincolo de ape'' - la Parlament; Buzoianu: E un simbol devastator, oameni care au viața distrusă într-o secundă
Expoziția ''Dincolo de ape'', realizată de Greenpeace, cu fotografii care surprind efectele inundațiilor din 2024 care au devastat județul Galați, a fost prezentată la Parlament. ''Zilele acestea discutăm de cât de ușor poate să fie distrusă viața a mii de români, pentru că pur și simplu nu a fost creată inf
Conducerea ASF nu poate cumula remunerația executivă cu indemnizația de membru în CA (proiect al USR)
Parlamentarii USR au depus, marți, un proiect de lege potrivit căruia șefii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) nu mai pot cumula remunerația executivă cu indemnizația de membru în Consiliul de Administrație. Potrivit proiectului, pe durata mandatului, președintele, prim-vicepreședintele și cei trei vicepreședinți ''bene
Kelemen Hunor: Eu aș crește TVA-ul de la 19 la 21% și aș lăsa TVA-ul coborât doar pentru alimente și medicamente
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că una din măsurile fiscale care ar trebui adoptate pentru reducerea deficitului bugetar este creșterea TVA de la 19% la 21%, cu păstrarea cotelor de TVA coborâte pentru medicamente și alimente. El a răspuns astfel întrebat luni seară la Digi 24 care dintre măsurile fiscale vehiculat
Kelemen Hunor: Mare parte a programului de guvernare e gata; nu se poate merge mai departe fără un premier
Mare parte a programului de guvernare este gata, dar nu se poate merge mai departe nici cu măsurile fiscale și nici cu programul de guvernare până când nu avem un candidat la funcția de prim-ministru, a afirmat, luni, președintele UDMR, Kelemen Hunor. El a fost întrebat care este stadiul discuțiilor între PSD, PNL, UDMR și USR privind f
Camera Deputaților/ Rîndașu (ANAR): Situația la Praid - dificilă; populația nu este în pericol în acest moment
Directorul Departamentului pentru situații de urgență de la Administrația Națională Apele Române, Sorin Rîndașu, a declarat, luni, la Comisia pentru mediu a Camerei Deputaților, că surparea planșeului la Salina Praid nu este una iminentă, menționând, însă, că situația este dificilă din punct de vedere al alimentării cu apă a populației.
Florin Roman: Nu dețin apartamente sau case în București sau județul Ilfov
Deputatul PNL Florin Roman a afirmat, luni, că nu deține în proprietate un apartament în București, de aceea încasează suma de decontare a chiriei, menționând, însă, că soția sa are locuința în Capitală, la care el nu are niciun drept. 'Am fost acuzat că dețin proprietate în București, în Ilfov, alții ați vor
Ciprian Șerban: Depun un proiect de modificare a Statutului parlamentarilor; cei cu proprietăți în București nu beneficiază de decontarea chiriilor
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a anunțat, luni, că va depune un proiect de modificare a statutului astfel încât parlamentarii care au proprietăți în București, inclusiv soțiile acestora, nu vor mai beneficia de sumele pentru decontarea chiriilor. 'Mai bine mai târziu decât niciodată. Am ses