Paşcan (PMP) solicită măsuri după atacurile urşilor în Mureş: Au ajuns să ucidă oameni

Preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, a solicitat primului ministru şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să intervină în cazul înmulţirii excesive a urşilor de pe raza judeţului Mureş, unde aceştia produc mari pagube materiale şi unde au ucis deja doi oameni.
"În judeţul Mureş, urşii au ajuns să ucidă oameni. Doi oameni au fost omorâţi de urşi la interval de două săptămâni, iar un altul a fost grav rănit. Urşii apar noaptea, iar uneori în plină zi în zone aglomerate urban, alerte privind prezenţa acestora fiind transmise repetat prin sistemul 112 chiar în municipiul reşedinţă de judeţ, Târgu Mureş. În Sovata, prezenţa urşilor pe străzi a devenit un coşmar consecvent, iar după ora 18,00 nu mai are curajul ţipenie să iasă pe stradă. Urşii atacă constant gospodării de pe Valea Mureşului şi Gurghiului, omorând animalele domestice din curţile oamenilor, distrugând anexele gospodăreşti, fiindu-le frecvent reclamată prezenţa şi în zonele de câmpie, care nu reprezintă arealul lor natural de existenţă. (...) Domnule premier Ludovic Orban, domnule ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, vă solicit imperativ ca, în regim de urgenţă, să promovaţi reglementările legale necesare pentru a asigura elementar respectarea prevederilor Constituţiei României, care stipulează că 'dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate', iar 'libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile'. Viaţa unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viaţă al unui om!", a arătat Marius Paşcan, într-o interpelare adresată premierului şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Liderul PMP arată că surse oficiale estimează că există circa 1.300 de urşi în judeţul Mureş, faţă de 240 cât ar fi numărul rezonabil al acestora, raportat la teritoriu, şi că în România există deja cea mai mare populaţie de urşi din Europa, care nu este afectată de niciun risc de dispariţie.
"Ursul este prădătorul suprem al pădurilor din România, iar prin înmulţirea sa necontrolată, excesivă, decimează prin dezechilibrul creat toate celelalte specii de animale care populează pădurile. Susţin surse autorizate, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că urşi din Braşov şi din alte judeţe învecinate au fost transportaţi şi relocaţi pe ascuns în judeţul Mureş, aceasta fiind, de fapt, cauza situaţiei dramatice actuale (...) Ursul nu are duşmani naturali, deci an de an numărul acestora creşte. Hrana rămâne însă cantitativ la fel, iar nereglementarea clară a obligaţiilor ocoalelor silvice, a asociaţiilor fondurilor de vânătoare sau a altor entităţi instituţionale pentru asigurarea hranei acestora complică şi mai mult situaţia actuală în privinţa urşilor. Vă informez că, în prezent, dacă un urs este omorât pentru că a atacat un om, cel vinovat de uciderea ursului trebuie să plătească daune statului în valoare de 40.000 de euro. În schimb, dacă ursul ucide omul, viaţa omului nu valorează nimic pentru stat. Este revoltător şi inadmisibil!", a spus Marius Paşcan.
Politicianul a avertizat că, dacă nu va fi asigurată urgent o reglementare legală rezonabilă pentru a readuce echilibrul necesar în existenţa urşilor şi în protejarea oamenilor, cetăţenii ameninţaţi şi puşi în pericol vor recurge la soluţii proprii, care pot afecta şi alte animale. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP - apel la reprezentanții mass-media: Să nu se prezinte, înainte de încheierea votării, sondaje realizate la ieșirea de la urne
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face apel la reprezentanții mass-media - TV, radio, presă scrisă și online - ca duminică să nu prezinte, înainte de încheierea votării pentru alegerea președintelui României, sondaje realizate la ieșirea de la urne. AEP reamintește, într-un comunicat transmis AGERPRES, că, potrivi
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 700.000 de alegători
Peste 700.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ Primarul Sibiului a votat în Germania pentru un 'președinte care să unească românii'
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a votat în Landshut (Germania), pentru un președinte 'care să unească românii'. 'Am votat pentru un președinte care să unească românii și să fie un bun mediator, mai ales în aceste momente dificile pe care țara le traversează din punct de vedere economic. Am optat p
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 18:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 560.000 de alegători
Peste 560.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 18:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/Precizări MAE: Votarea în străinătate decurge în condiții bune; nu s-au înregistrat disfuncționalități, aglomerări sau incidente
Votarea în diaspora decurge în condiții bune și nu s-au înregistrat disfuncționalități în cadrul secțiilor, nici aglomerări sau incidente, iar procesul electoral se desfășoară în deplină legalitate și transparență, precizează sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe. MAE informează că votarea în străinăta
LIVE UPDATE Prezidenţiale2025/ Prezenţa la vot
Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secție deschisă alegătorilor, la al doilea tur de scrutin prezidențial, fiind la Auckland, în Noua Zeelandă (ora 7:00, ora locală). Vineri a fost prima zi de vot în diaspora la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din acest an.
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 15:00 s-au prezentat la urne în diaspora aproape 423.000 de alegători
Aproape 423.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Romașcanu: Nu vom fi în favoarea plecării lui Marcel Ciolacu din poziția de președinte al PSD
Fostul președinte al Partidului Social Democrat Buzău, Lucian Romașcanu, s-a declarat sâmbătă împotriva plecării lui Marcel Ciolacu din funcția de președinte al PSD, săptămâna viitoare urmând să aibă loc Consiliul Politic Național al formațiunii. Sâmbătă, la finalul Conferinței extraordinare a PSD Buzău, în
Romeo Lungu - noul președinte al PSD Buzău; alegerea sa, în urma demisiei lui Lucian Romașcanu
Romeo Daniel Lungu a fost ales sâmbătă în funcția de președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat Buzău, alegerile având loc în urma demisiei de la șefia filialei a lui Lucian Romașcanu, numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. La Conferința Extraordinară a PSD Buzău, co
Prezidențiale2025/AEP: Până sâmbătă la ora 12:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 300.000 de alegători
Peste 300.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ BEC avertizează: Continuarea acțiunilor de propagandă electorală - campanie ilegală
Biroul Electoral Central solicită sâmbătă competitorilor electorali, având în vedere încheierea campaniei, să nu continue acțiunile de propagandă electorală și să nu emită în spațiul public mesaje de natură a induce în eroare alegătorii. ''În contextul în care, începând cu ora
Ilie Bolojan - întâlnire cu militarii români aflați în misiune în Bosnia și Herțegovina
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a efectuat vineri o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina - EUFOR Althea, România preluând în ianuarie comanda structurii. Președintele a fost însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad. La sosirea în Sarajevo,
Prezidențiale2025/AEP: Până sâmbătă la ora 10:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 246.000 de alegători
Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora
Prezidențiale2025/ S-a încheiat campania; nu se mai pot derula acțiuni de propagandă electorală
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Prin continuarea propagandei electorale se înțelege:
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 3:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproximativ 230.000 de alegători
Aproximativ 230.000 de alegători au votat în diaspora, până sâmbătă la ora 3:00, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri până sâmbătă, la ora 3:00, s-au prezentat la vot 224.655 ce